Tudor Giurgiu: „Ce s-a întâmplat luni seară la Sala Palatului, n-am mai văzut în viaţa mea". 45 de minute, coadă la autografe la „Moromeţii 2“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Moromeţii 2“, de Stere Gulea, a rulat, luni seara, în proiecţie de gală, la Sala Palatului, în prezenţa a 4000 de spectatori, printre care s-au numărat echipa filmului, oficialităţi şi vedete precum Andreea Esca şi Maria Dragomiroiu.

Printre spectatorii proiecţiei de gală, de luni seară, de la Sala Palatului, s-au numărat procurorul general al României, Augustin Lazăr, ministrul Culturii, George Ivaşcu, Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, Lazăr Comănescu, ex-ministru de externe, istoricul Andrei Oişteanu, Marie France-Ionescu, regizorul Andrei Şerban, publicistul Sever Voinescu,  vedeta de televiziune Andreea Esca, cântăreaţa Maria Dragomiroiu, alături de regizorul Stere Gulea, producătorul Tudor Giurgiu şi actorii-vedete din echipa filmului, Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae Moromete). Alături de aceştia, au fost prezenţi Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă (Aristide), Marian Râlea (Cârcâdat), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (directorul şcolii).

Oaspeţi întâmpinaţi cu ziarul „Dreptatea“

Imagine indisponibilă

Înainte de intrarea în sală, cei veniţi la premieră au primit din partea unor voluntari îmbrăcaţi în haine de epocă ziarul „Dreptatea“ ce anunţa pe prima pagină revenirea pe marile ecrane a poveştii familiei Moromete, după 31 de ani de la „Moromeţii“, în regia lui Stere Gulea. Publicaţia realizată special pentru promovarea filmului cuprinde o mărturie a regizorului, a actorului din rolul principal, Horaţiu Mălăele, dar şi a directorului de imagine, Vivi Drăgan Vasile. Totodată, a fost prezentat şi un scurt fragment din volumul „Moromeţii 2“, de Marin Preda. Scriitorul Radu Paraschivescu a vorbit înaintea proiecţiei despre contextul în care a fost realizat filmul „Moromeţii 2“. În opinia lui Paraschivescu, „Moromeţii 2“ este o dovadă a ceea ce autorul a numit „graţia binelui“, potrivit Agerpres.  Actorul Cuzin Toma a mărturisit că modul în care Stere Gulea lucrează cu artiştii, la film, scoate din ei adevărul şi „emoţia sinceră, autentică“, a declarat actorul, pentru Agerpres.0

45 de minute, coadă la autografe

Imagine indisponibilă
„Oameni buni, ce s-a întâmplat luni seară la Sala Palatului eu n-am mai văzut în viaţa mea. 4000 de oameni s-au bucurat, au fost emoţionaţi, mişcaţi. De un film românesc", a declarat Tudor Giurgiu.

„Am văzut actori din toate generaţiile, făcând baie de mulţime. Am văzut cum actorii şi regizorul au stat peste 45 de minute la semnat autografe. Am auzit publicul din Sala Palatului aplaudându-l pe Mălăele mai ceva decât pe Ceauşescu pe vremuri. Am văzut oameni care au plâns când Maria Dragomiroiu a cântat live, pe scenă, bocetul din finalul filmului. Sunt în continuare uimit şi uluit de acest val incredibil de iubire. Să nu mai zicem că n-avem public, că e needucat şi nu înţelege filmele noastre, că nu sunt cinematografe. Publicul exista si de-abia asteapta sa fie provocat si scos din inertie. Mai rămânem să facem şi filmele pe care acest public le merită“.

Pelicula „Moromeţii 2“ va rula pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului îşi propune să ajungă în peste 50 de oraşe cu o serie de avanpremiere.



 

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite