Tudor Giurgiu, câştigătorul unui Oscar european: „Filmul românesc o să dispară în doi, trei ani“

Tudor Giurgiu la gala Premiilor Academiei Europene de Film

Tudor Giurgiu (40 de ani) a câştigat sâmbătă seară, de Ziua Naţională, premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj la gala Premiilor Academiei Europene de Film. Într-un interviu acordat pentru adevarul.ro, regizorul critică lipsa de interes a statului român pentru filmul autohton

Când a urcat pe scena galei Premiilor Academiei Europene de Film desfăşurată la Valletta (Malta), Tudor Giurgiu a avut un discurs politic: „Mi-ar plăcea ca politicienii să fie mai sensibili la problemele noastre“, a spus regizorul. Scurtmetrajul său, „Superman, Spiderman sau Batman“ este povestea emoţionantă a unui băieţel de cinci ani care încearcă să-şi salveze mama, bolnavă de inimă. La cea de-a 25-a ediţie a Premiilor Academiei Europene de Film, regizorul Cristian Mungiu a pierdut premiul pentru Cel mai bun scenariu în faţa lui Tobias Lindholm şi a lui Thomas Vinterberg pentru scenariul filmului „Jagten“/„The Hunt“. Cel mai bun regizor a fost desemnat austriacul Michael Haneke, a cărui peliculă, „Amour“, a câştigat şi Premiul pentru Cel mai bun film. De asemenea, actorii din rolurile principale,  Emmanuelle Riva şi Jean-Louis Trintignant – doi octogenari –, au primit premiile pentru cea mai bună interpretare.

Ai ales să faci o trimitere la politicienii români în discursul de ieri-seară, de la gala Premiilor Academiei Europene de Film. De ce?

Mi s-a părut relevant şi important să folosesc contextul. Simt că niciunui guvern recent nu i-a păsat de filmul românesc. Şi când spun asta nu mă refer doar la faptul că fondurile alocate cinematografiei sunt mai mici decât în Macedonia şi Bulgaria. Nu e vorba numai despre slaba expunere financiară, ci şi despre o lipsă de interes: filmul a făcut enorm pentru România şi pe nimeni nu interesează. Nimeni nu e preocupat că există o generaţie nouă de oameni care ar vrea să simtă că îi pasă cuiva. Trebuie făcută educaţie în zona de film, în cea de media… Filmul românesc, aşa cum a fost el începând de câtva timp, o să dispară în doi-trei ani, tot ce s-a construit o să dispară dacă nu există nişte instituţii puternice.  

A fost un discurs spontan?

Recunoc că m-am gândit la el. Lumea te felicită însă e ca şi cum chelului tichie de mărgăritar îi lipseşte... Ce se întâmplă cu filmul românesc e un dezastru major. Mi s-ar fi părut ridicol să iau premiul şi să zic ce nemaipomenit e în România, cineaştii români merg în continuare.

Eşti şi directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), o iniţiativă privată care a devenit un fenomen. Cum îţi explici că iniţiativele private sunt mai reuşite decât cele de stat?

Nu doar TIFF-ul, toate iniţiativele private sunt exemple bune. Trebuie clarificat un lucru: sunt mulţi cei din străinătate care spun „vă promovaţi bine“. Dar cine promovează filmul? Tot noi, regizorii; unii fac festivaluri, alţii case de producţie... Despre cehi, despre polonezi putem spune că au o viziune. În România, noi, regizorii, suntem de capul nostru. Ca să nu mai zic că suntem singura ţară din Europa care a rămas fără un sistem de avantaje fiscal pentru cei care vor să investească în film.

Care a fost cel mai puternic gând pe care l-ai avut la gala Premiilor Academiei Europene?

Mă gândeam doar la faptul că sunt singur acolo,  nu erau cu mine nici Oana, soţia mea, nici fiul meu şi nu era prezent nici un alt român. Şi de asta am simţit, cumva, că e important să le spun şi celor din sală că premiul vine de Ziua Naţională a României şi să îi mulţumesc familiei, pentru că fără ei n-aş fi simţit niciodată emoţia şi sensibilitatea unui tată care e absolut îndrăgostit de copilul lui. Când am lucrat pentru „Superman, Spiderman sau Batman“, fiul meu avea vârsta copilului din film.

Scurtmetrajul e tare emoţionant. De ce e nevoie ca să poţi transmite asta?

Câteodată se întâmplă să găseşti nişte subiecte şi să nu realizezi pe moment că ele au o putere atât de mare. În primul rând, mi-a plăcut scenariul lui Doru Lupeanu, un alt român cu mare potenţial care a plecat din ţară – probabil aşa vom ajunge cu toţii, să plecăm în State, în Canada! I-am spus pe loc lui Doru că este foarte bun, că în zece pagini reuşeşte să spună o poveste foarte emoţionantă. M-am hotărât să regizez şi, apoi, a fost o decizie mai mult subconştientă de a face filmul la Cluj. M-am gândit că mai toate filmele se fac la Bucureşti, aşa că am ţinut să-l fac la Cluj, cu actori din Cluj şi să filmez în locuri dragi. Uneori, ai nevoie doar de o poveste bună, atât.