Trei sute de artişti, spectacole de teatru şi concerte, la festivalul Bucureştii lui Caragiale

Trei sute de artişti, spectacole de teatru şi concerte, la festivalul Bucureştii lui Caragiale

Festivalul Bucureştii lui Caragiale

Trei sute de artişti, 14 spectacole de teatru, nouă concerte, ateliere şi expoziţii vor avea loc la cea de-a şasea ediţie a festivalului Bucureştii lui Caragiale, în perioada 28 august - 3 septembrie, în parcul Cişmigiu.

Pe cele două scene montate vor fi jucate 14 spectacole susţinute de trupe ale mai multor teatre din Capitală şi din ţară, vor avea loc demonstraţii şi activităţi pentru copii.

Peste 60 de reprezentaţii, recitaluri şi concerte, activităţi pentru copii, ateliere, expoziţii de fotografii şi maşini de epocă sunt programate la cele două scene amplasate pe peluzele din zona Platanului (între Intrarea Rigas şi Piaţa Walter Mărăcineanu) şi în spaţiile aflate în imediata vecinătate a acestora.

Teatru după Caragiale: comediile Bucureştilor de ieri şi de astăzi

Principala secţiune din cadrul programului cuprinde montări după piese ale dramaturgului român, dar şi alte comedii produse de teatre şi companii independente de teatru din Bucureşti şi din ţară.

Vor fi prezenţi actori de la Teatrul Masca („Nastasia” – 28 august, ora 20:30, scena mare), Teatrul Evreiesc de Stat („Mic şi-al dracu’”, 28 august, ora 18:30, scena mică), Teatrul Mignon („Moftul român”, 29 august, ora 18:00, scena mică), Teatrul de Nord – Satu Mare („D’ale carnavalului”, 29 august, ora 19:00, scena mare), Teatrul Arte dell’Anima („O noapte furtunoasă”, 30 august, ora 20:00, scena mare), Teatrul Tony Bulandra – Târgovişte („Mofturile lui Nenea Iancu”, 31 august, ora 20:00, scena mare) şi Compania ţais – Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca („Grand Hotel Caragiale”, 01septembrie, ora 21:00, scena mare).

Horaţiu Mălăele va susţine recitalul-eveniment „Sunt un orb”, un spectacol de gală care desluşeşte cu naturaleţe şi geniu comic operele unor autori diferiţi ca stil sau gândire, în ultima seară a festivalului - pe 3 septembrie, de la ora 20:00, pe scena mare.

Concerte

Maria Răducanu, Adrian Naidin, Marius Mihalache şi Irina Sârbu, însoţiţi de trupe, vor interpreta poveşti despre vremuri îndepărtate. Repertoriul de folclor românesc, şansonete şi improvizaţie de jazz este completat de un concert susţinut de Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, unitate emblematică a Armatei Române.

Activităţi pentru copii

La scena mică din Cişmigiu au loc zilnic, între orele 10:00 şi 13:00, numeroase activităţi pentru copii: spectacole de teatru (Teatrul Excelsior, Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Opera Comică pentru Copii), spectacole de ventrilocie (Crina Zvobodă), cu păpuşi (Ana Crăciun-Lambru) şi baloane uriaşe (Claudia Stroe), jonglerii şi acrobaţii (Circ & Variete Globus Bucureşti), momente de improvizaţie şi concerte susţinute de coruri de copii din programul Cantus Mundi.

Tot în cadrul secţiunii pentru copii este programat şi spectacolul „Goe în Ţara Minunilor” (2 septembrie, ora 19:00, scena mare), cea mai nouă producţie realizată de Teatrul Ion Creangă pentru copii cu vârste peste 7 ani. Pus în scenă de regizorul Şerban Puiu, spectacolul transformă graniţa dintre realitate şi fantezie pe măsură ce personajele se cufundă în poveste, Goe călătorind până în Ţara caragialească a Minunilor.

Ateliere de creativitate

Copiii sunt aşteptaţi la Caravana Meşteşugurilor şi Monocool în Monotimp, iar tinerii cu vârste peste 16 ani pot lua parte la atelierele realizate în colaborare cu Fundaţia Calea Victoriei: ilustraţie şi caligrafie modernă, pictură pe farfurii, pe sacoşe de pânză sau tricouri.

Expoziţii

O expoziţie de fotografii vechi va sărbători istoria bogată a municipiului, cu bulevardele, clădirile şi grădinile sale, iar o colecţie de maşini de epocă va întregi programul.

Accesul la toate evenimentele programate în cadrul festivalului este liber.

Pentru atelierele realizate în colaborare cu Fundaţia Calea Victoriei înscrierile vor fi făcute în parc, în spaţiile destinate activităţilor, în limita locurilor disponibile, cu 30 de minute înainte de începerea atelierelor.

Festivalul a fost iniţiat în 2012, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea dramaturgului Ion Luca Caragiale.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul ”Ion Creangă”, organizează în perioada 28 august - 3 septembrie, cea de-a şasea ediţie a festivalului Bucureştii lui Caragiale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: