Mai rar ceva similar cu misterul şi orizontul de aşteptare care au înconjurat lansarea filmului „10 Cloverfield Lane“, luna trecută în Statele Unite, film care este, la public şi la critică, hitul acestei primăveri cinematografice în Statele Unite. Producătorul J.J. Abrams (nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare, printre altele regizorul recentului „Star Wars“), producător şi al filmului de succes „Cloverfield“ din 2008 (regia Matt Reeves, despre nişte băieţi în timpul atacului unui monstru în New York), a afirmat tot timpul că noul film la care lucrează va fi un sequel (continuare) a aceluia. În momentul când „Strada Cloverfield 10“ a ieşit şi s-a văzut că povestea nu are nicio legătură cu cea din filmul precedent (decât referinţa din titlu), s-a discutat mult dacă avem de-a face cu un sequel sau nu şi s-a admis ideea că este vorba de un „sequel în spirit“ al aceluia.

Aşteptând Apocalipsa

Oricum, numele lui J.J. Abrams ca producător principal este comun ambelor filme, şi este mult mai important, după cum vom vedea, decât la prima privire. Primul lucru în care excelează noul „10 Cloverfield Lane“ este scenariul, surprinzător şi neconvenţional, unul dintre cele mai bune din ultima vreme. Şi aici avem un nume important implicat, chiar dacă nu în idee, ci în scrierea scenariului: Damien Chazelle, autorul acum doi ani al memorabilului „Whiplash“. Regia debutantului Dan Trachtenberg este, însă, una medie şi convenţională, abuzând de mărci ale genului, precum „sperieturile“ şi muzica „mobilizatoare“. Celălalt atu al filmului este interpretarea nuanţată a veteranului John Goodman, în rolul lui Howard, personajul pe care-l putem considera central.

Şi aceasta pentru că „Strada Cloverfield 10“ nu are, propriu-zis, decât trei personaje: Howard, Michelle (Mary Elizabeth Winstead) şi Emmett (John Gallagher Jr.), forţaţi de împrejurări să trăiască împreună o perioadă de vreme într-un buncăr subteran, sub ameninţarea unui pericol apocaliptic, neprecizat exact, existent în aerul şi lumea de la suprafaţă. Este o tipică dramă în trei, care permite de cele mai multe ori dezvoltări psihologice interesante. Nu avem austeritatea narativă bressoniană din „Un condamnat la moarte a evadat“ (totuşi, în Europa, filmul acesta ar fi arătat cu totul altfel), avem aici un triunghi care permite fel de fel de interacţiuni prin ricoşeu, Michelle este însă ferm decisă să evadeze, să născocească un „plan de evadare“, să părăsească habitatul subteran, la fel de mult ca orice alt „condamnat“.

Tema captivităţii (pentru că, totuşi, Michelle este captiva lui Howard, nealegând de bună voie să trăiască aici) este combinată deocamdată cu cea a terorii apocaliptice, una dintre cele mai puternice în imaginarul dintre secole / milenii. Howard nu este un psihopat obişnuit, el este unul dintre cei obsedaţi de apocalipsă şi care-şi construiesc din timp buncăre, inşi pe care avem tendinţa să-i ironizăm şi să-i considerăm „duşi“, dar de-a căror dreptate şi utilitate, după cum spune chiar el într-o replică-cheie a filmului, ne dăm seama de-abia după ce lucrurile rele, apocalipsa, s-au întâmplat deja.

Invazia reloaded

Premisa aceasta a filmului ne poate face să ne gândim, pe bună dreptate, la unul dintre opusurile indiano-americanului M. Night Shyamalan (mai ales cel din „Signs“, „The Village“ sau „The Happening“). Cu o singură deosebire, esenţială, însă: Shyamalan ar fi oprit filmul imediat după ce eroina iese din buncăr şi intervine schimbarea totală de paradigmă, care-i face lumea pe care-o ştia ţăndări şi-o transformă în cu totul altceva. Urmează, în acest film, cam un sfert de oră în care Michelle învaţă să supravieţuiască acestei noi paradigme, şi care, după părerea mea, sunt partea cea mai interesantă a filmului (şi una dintre cele mai reuşite „torsiuni de story“ de multă vreme).

Ce-ai face dacă lumea ta, brusc, s-ar prăbuşi în întregime şi ar fi transformată în complet altceva (ai merge la Baton Rouge sau Houston?, după cum sună întrebarea de ordin etic pe care eroina şi-o pune la sfârşit)? Meritul principal al lui „10 Cloverfield Lane“ este că reface credibilă şi de luat în serios tema invaziei (cea de-a treia temă importantă a filmului). Lansată fabulos în romanul „Războiul lumilor” al lui H.G. Wells (pe fundalul isteriei descoperirii „canalelor de pe Marte“, spre sfârşitul secolului XIX) şi cu un vârf în anii ’50 (pe fondul ameninţării nucleare şi a invaziei sovietice), tema era oarecum căzută în desuetitudine, prin atâtea popcorn movie-uri.

De data aceasta, o iei, însă, în serios, o simţi visceral aproape. Aici cred că este principala intervenţie în film a lui J.J. Abrams, în calitate de producător plin şi de „proprietar“ al filmului. Ca şi mentorul său, Spielberg, „J.J.“ a ajuns în situaţia de a-i pune pe alţii să-i facă filmele. Chiar şi câteva mărci stilistice ale lui Abrams sunt preluate de Trachtenberg în modul de filmare, pentru „Cloverfield...“ (care seamănă mult şi cu „Super 8“, unul dintre cele mai reuşite filme ale lui J.J. Abrams).

Info

Strada Cloverfield 10 / 10 Cloverfield Lane (SUA, 2016)
Regia: Dan Trachtenberg
Cu: John Goodman, Mary Elizabeth Winstead, John Gallagher Jr.

3,5 stele

PORTRET DE REGIZOR

J.J. Abrams – cel mai demn continuator al lui Steven Spielberg

Regizorul J.J. Abrams este producătorul principal al filmului „Strada Cloverfield 10“, hitul acestei primăveri cinematografice în Statele Unite, ca şi al precedentului „Cloverfield“, cel din 2008. Unul dintre cele mai solide nume din cinematograful american actual, J(effrey) J(acob) Abrams, născut pe 27 iunie 1966 în New York, a dat lovitura în egală măsură în cariera de producător (45 de titluri per total), scenarist (creditat pe 21 de generice, multe ale unor seriale TV cărora le-a fost „creator“) şi regizor propriu-zis.

A fost suficient pentru ca consorţiul Disney, unul dintre giganţii globali ai divertismentului, să-l angajeze pentru relansarea francizei „Star Wars“, prin episodul VII, „The Force Awakens“ (Abrams este regizor, scenarist şi producător), sarcină de care, în ciuda unor voci critice, putem spune că s-a achitat cu brio. Ca şi mentorul său, Steven Spielberg (al cărui principal continuator a fost considerat de multe ori), J.J. Abrams a ajuns în situaţia ca, prin calitatea de producător, să-i regizeze alţii filmele, şi cred că acesta este cazul actualului „10 Cloverfield Lane“.

Şi-a pus „gheara“ auctorială şi pe „Star Trek“, şi pe „Star Wars“

J.J. Abrams este, totuşi, identificat în primul rând cu felul în care a pătruns în lumea filmului, prin serialul TV de imens succes „Lost“ (2004-2010), la care a fost producător executiv al tuturor celor 115 de episoade şi regizor al episodului-pilot (şi, bineînţeles, „creator“ al serialului). A fost lovitura care i-a impus numele (încă) tânărului autor, deja cu o carieră remarcată în televiziune, şi i-a permis, în scurtă vreme, să facă trecerea şi la filmul de cinema, unde s-a afirmat ca un nume important pentru SF-ul cinematografic contemporan.

În lungmetraje, „J.J.“ pare că s-a specializat în relansarea şi repunerea pe picioare a unor serii cinematografice de referinţă, cele care l-au format şi i-au marcat copilăria de cinefil, dar care erau de ceva vreme oarecum trase pe linie moartă. A început cu „Misiune imposibilă III“, în 2006, de un succes modest, dar a fost respectat, chiar adulat, pentru relansarea seriei „Star Trek“, care băltea de ceva vreme (prin două filme, unul self-titled, în 2009, şi „Star Trek Into Darkness“, în 2013). Acum, cum spuneam, a plecat la drum cu noua trilogie „Star Wars“, şi se pare că va fi un proiect de cursă lungă. Între cele două „Star Trek“-uri, a realizat „Super 8“ (2011), cel mai bun şi neglijat film al său, un omagiu adus SF-urilor clasice cu extratereştri, film spielbergian „până-n măduva oaselor“.

Top 5 filme importante

1. Super 8 (SUA, 2011)
2. Star Trek (SUA, 2009)
3. Lost (serial TV, SUA, 2004)
4. Star Wars: Episode VII – The Force Awakens (SUA, 2015)
5. Star Trek Into Darkness (SUA, 2013)

Citeşte şi: „Vara lui '79“ – cronica mea la filmul „Super 8“ al lui J.J. Abrams