Peşti mototoliţi

Imagine

O formă de peşte de hârtie e o formă vie, alifie cu care m-aş freca să-mi crească părul pe tot corpul care, iarna să îngheţe şi să devin solzos, sticlos, osos şi de prisos pentru cine o să mă viziteze la muzeul de istorie naturală şi o să exclame că a văzut un peşte ca nicicare altul.

Pe fundul apei, plată şi rotundă în acelaşi timp, găseşti ştampilată forma unui peşte mototolit, cu vederea limpede ce variază în funcţie de cum te poziţionezi faţă de el într-o arie de triunghi isoscel. Tu îţi poţi aşeza scăunelul, radiocasetofonul, câinele cu botul maro pe fundul apei şi pe el îl poţi surprinde oricând încercând să îţi pornească motorul bărcii cu care ai ajuns în mijloc. Pe scurt, e lat şi dacă nu vrei să crezi că e rotund, lucru care este o evidenţă de netăgăduit, atunci nu îţi mai hrăni câinele cu lactate expirate. Gazele subacvatice nu netezesc peştii, dar îi colorează în culorile curcubeului şi ca să-i prinzi trebuie să-i urmăreşti de la cap până la coadă, de la stânga la dreapta, de jos în sus, să nu pierzi rândul. Că fundul apei e plat o spune experienţa noastră comună în pescuit de relaxare; cutare, cutare vin, despachetează, apoi se aruncă cu tot ce le trebuie în apă şi nu mai ies de acolo decât atunci când se ţuguiază mâlul înainte de taifunul de după-amiază când fiecare pescar iese cu nasul la suprafaţa apei, cocoţat pe câte o cocoaşă de cămilă, devenind uşor de recunoscut pentru peşti. Globul ocular al musculiţei din ac nu înlocuieşte o hartă de detectare a faunei subacvative, deşi retina de muscă nu deformează gândurile criminale ale unui pescar înfometat care ar mâzgăli un peşte între nări, l-ar băga în blender şi ar face piure de peşte, să mânânce ceva şi ăia micii de acasă. Pe cuvând că râmele sunt magice. Da, chiar sunt magice. Când dispar, poţi tăia cozi de câini maro, pentru că peştii adoră gustul de pedigri din blana ornată cu căpuşe în sânge. Înainte să le înghită le zornăie ca pe clopoţei. În colţul din dreapta jos se află balenele de nepescuit pentru începători, în partea de sus se află cormoranii costumaţi în peşti fără ochi. În centru vom scrie că niciun animal nu a avut de suferit cât vă scriu. Între acestea se găseşte o întindere subiectivă de mâl care adăposteşte peşti mumificaţi, rererepescuiţi în programul rerereciclare a speciilor pe cale de dispapapariţie. Dacă te uiţi atent, poţi observa contururi aproximative ale unor peşti care pot să existe sau nu, linii roşii punctuate, ce marchează locuri pentru eternitate care, în cel mai bun caz, sunt primejdioase, iar în cel mai rău caz, în care deja au dispărut oameni analfabeţi. Peştii se rererefac încontinuu, după cum cunoştinţele noastre despre ei par să se comprime la nivelul unui oval care dă din coadă şi scoate bule de gaz lampant în mod regulat. Dar oare chiar se extinde un peşte, sau se aglomerează detaliile de pe solzuri ? O formă de peşte îmi poate spune cum să găsesc o specie pe care nu am văzut-o niciodată, dar pe care mi-am  imaginat-o adesea că ar putea exista în realitate. În timpul somnului fac contururi de peşti pe cărţi poştale şi le trimit rudelor să coloreze conţinutul. Trimit tot felul de detalii tehnice, iar când ajung la final, urmând ascultător forma, toată lumea constată că nici locul, nici peştele cu pricina, nu sunt cei pe care mi i-am imaginat eu. Şi atunci mi-i trimit retur prin poştă cu menţiunea să nu le mai spun poveşti pescăreşti ! Atunci mă enervez şi-i decupez unul câte unul şi îi pun într-o oală la fiert şi îi rererepescuiesc de atâtea ori până când capătă forma şi specificaţiile la care m-am gândit eu iniţial, apoi îi arunc de la geam direct în baltă şi mă culc liniştit căci se vor reproduce şi voi avea cu ce să-mi ocup timpul la pensie. Peştii, deşi se apropie tot mai mult de realitate, sunt tot mai puţin adevăraţi. Iar acum, când mişună prin lume cu corpurile lor ovale, dând din cozi şi construind bule de gaz din care îşi alimentează cei ca mine locuinţele, se pare că toate călătoriile când în amonte, când în aval vor fi zadarnice. Dar nu-i aşa. Sfat: împăturiţi peştii şi lasaţi-i deoparte pe un glob de sticlă. Dacă i-a desenat altcineva, nu-i puneţi la socoteală. Începeţi un alt desen al bălţii mâzgăliti-l cu balene şi cormorani peste tot, iar pe mal identificaţi, dacă puteţi, oameni ca noi care ar putea uni punctele mişcătoare de balene şi cormorani, într-o formă cât mai apropiată de realitate şi într-o ordine care este evidentă doar pentru voi. Un peşte de hârtie, aşa cum e, n-a fost descoperit decât în foarte mică parte, sub fundul meu, făcându-i loc să respire periodic printr-un pai cuplat la bătătură cu apă oxigenată din călcâi. Un peşte de hârtie aşa cum e, pescuieşti de sub scoarţă şi îţi faci loc să gândeşti pentru el, îl trasezi cu linie punctată, îl speli cu apă plată şi adormi sub el, iar o şi mai mică parte din voi este colorată şi miroase ca un câine cu botul maro pe care îl speli şi pe el apoi îl pui la loc în cutie. O formă de peşte de hârtie e o formă vie, alifie cu care m-aş freca să-mi crească părul pe tot corpul care, iarna să îngheţe şi să devin solzos, sticlos, osos, de prisos pentru cine o să mă viziteze la muzeul de istorie naturală şi o să exclame că a văzut un peşte ca nicicare altul, sub care scria că a fost găsit la osutătreizecişişapte de ani lumină de Planeta Pământ, într-un sistem solar în care a fost aruncat pe spate, din inerţia cu care a fost pescuit dintr-o balenă colorată.

Mai multe poveşti şi desene pe 

http://soseta-cu-povesti.com/

Şoseta-cu-poveşti©Copyright
Toate textele şi desenele sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor.
Nici un text sau desen nu pot fi preluate fără acordul autorilor.