Timişoara va găzdui în premieră Gala Premiilor UNITER în 2017

Timişoara va găzdui în premieră Gala Premiilor UNITER în 2017

Teatrul Naţional din Timişoara

Ediţia din 2017 a Galei Premiilor UNITER va avea loc în premieră la Timişoara, a anunţat Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Capitala Culturii Europene din 2021. Cea de a XXVI-a ediţie a Galei se va desfăşura pe scena Teatrului Naţional din Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anunţul a fost făcut public vineri seara, pe scena Naţionalului, de către managerul instituţiei, Ada Hausvater şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, în închiderea Festivalului European al Spectacolului  Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti, FEST-FDR2016

Ideea de a aduce Gala Premiilor UNITER la Timişoara este o mai veche dorinţă a iniţiatorului ei. „E un semn faptul că reuşim să facem această gală la Timişoara în anul imediat următor nominalizării sale la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Noi ne-am dorit acest lucru dinainte de a fi făcut public titlul. Gala Premiilor UNITER a ieşit din Bucureşti pentru prima oară în 2007, la Sibiu, apoi a fost la Iaşi şi la Oradea, iar acum venim la Timişoara.“ a declarat Ion Cramitru

Teatrul Naţional din Timişoara este nu numai  un monument  istoric, ci şi un teatru de tradiţie, şi, de asemenea, se află în capitala unei regiuni româneşti de tradiţie culturală şi multietnică majoră. Nu în ultimul rând, Teatrul Naţional este încărcat cu reverberaţii în istoria recentă a României. Toate aceste elemente ar fi făcut prezenţa Galei firească de mai demult, dar probabil că acum a fost momentul potrivit. UNITER îşi propune, prin însuşi statutul său, să sprijine creaţia şi noutatea în teatru, iar Naţionalul timişorean excelează în acest domeniu-Ion Caramitru.



Gala, eveniment lansat în 1991 de preşedintele UNITER, Ion Caramitru, este unul dintre programele de referinţă ale Uniunii Teatrale din Romania, recompensând excelenţa în artele teatrale.  

În 16 septembrie, municipiul Timişoara a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii (CEaC) 2021, a anunţat un juriu internaţional delegat al UE, într-o conferinţă de presă organizată la Bucureşti, la sediul Bibliotecii Naţionale a României.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările