TIFF 2020 se reprogramează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care trebuia să aibă loc între 29 mai şi 7 iunie, a fost amânată pentru o perioadă care urmează să fie anunţată, au anunţat organizatorii TIFF.

"În aproape 20 de ani am trecut prin multe, dar de fiecare dată TIFF a fost acolo, la final de mai sau început de iunie, aşteptat de fani şi muncit de o echipă de sute de oameni un an întreg. Marcăm o premieră pe care nu ne-am fi dorit-o, deşi premierele sunt un must have la TIFF.

Am sperat, până în ultima clipă, că va fi posibil să ne vedem cu toţii pe 29 mai, în Cluj, că ne vom întreba dacă plouă sau nu la deschidere (pentru a 19-a oară!) şi că ne vom bucura de 10 zile de filme, concerte şi multe dintre surprizele pe care le-am pregătit intens în ultimele săptămâni", au scris organizatorii TIFF pe site.

"În tot acest timp, am urmărit cu atenţie evoluţia situaţiei din ţară, dar şi din restul lumii, unde mari festivaluri au fost amânate sau chiar anulate. Întreaga industrie de film se confruntă cu incertitudini, însă două lucruri ne sunt clare, în acest moment: ediţia cu numărul 19 nu mai poate avea loc între datele anunţate, 29 mai – 7 iunie, dar şi faptul că nu ne vom da bătuţi şi vom găsi o soluţie să umplem de energie bună oraşul, aşa cum o facem de atâţia ani.

O decizie privind noile date depinde de multe variabile – cel mai probabil, vom putea anunţa în ce perioadă se va reprograma TIFF 2020 abia peste câteva săptămâni. Planurile noastre vor ţine cont de restricţiile impuse pentru binele tuturor, ne vom adapta din mers, cu gândul că ne vom revedea curând.

Dacă v-aţi înscris proiectele în unul dintre programele noastre (Transilvania Pitch Stop, Bursa Alex. Leo Şerban, Competiţia Locală etc.), ele rămân valabile pentru ediţia reprogramată.

Dacă aţi cumpărat deja bilete şi abonamente, aveţi posibilitatea de a vă recupera banii - vă suntem recunoscători că aţi inclus TIFF în planurile voastre. În aceeaşi măsură, le vom fi recunoscători tuturor celor care aleg să ne susţină în aceste momente complicate şi să le păstreze pentru TIFF 2020, cu toate modificările pe care ni le impun vremurile incerte prin care trecem cu toţii.

Între timp, cât #StămAcasă, ne-am canalizat energia înspre TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), platforma de streaming a festivalului. Ne-am dat întâlnire cu voi în fiecare weekend, la premiere de #CaranTIFF, avem filme disponibile gratuit pentru cei din afara graniţelor, pregătim experienţe cinematic-culinare, spectacole de teatru şi multe alte surprize.

Tot în această perioadă, o parte din echipa TIFF s-a implicat în lansarea iniţiativei #UnSingurCluj, menită să centralizeze şi să sincronizeze eforturile judeţului Cluj în lupta cu epidemia. Le puteţi sprijini sau urmări acţiunile pe unsingurcluj.ro", au subliniat organizatorii TIFF.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite