Tiberiu Soare, la Adevărul Live: „Nu am nimic personal cu Johan Kobborg“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dirijorul Tiberiu Soare a explicat în studioul Adevărul Live motivele scandalului care ţine de-o lună la Opera Naţională Bucureşti.

Dirijorul Tiberiu Soare, fost director interimar al Operei Naţionale Bucureşti (ONB) timp de o săptămână, a fost invitat în studioul Adevărul Live pentru a-şi spune punctul de vedere în legătură cu războiul care devastează instituţia de peste o lună, de când a luat decizia să şteargă numele coregrafului Johan Kobborg de pe site în calitate de director artistic al Corpului de Balet.

„Cine este responsabil pentru faptul că oamenii au venit la anumite spectacole şi nu le-au putut vedea?“, a fost întrebat invitatul de către jurnaliştii „Adevărul“. „Membrii orchestrei au supus la vot şi au votat să nu mai înceapă acel spectacol, de sâmbătă 23 aprilie“, a explicat dirijorul Tiberiu Soare.

„Decizia luată de ministru de reîntoarcere a lui George Călin a declanşat degringolada în Opera Naţională“, a mai spus invitatul. „La fel şi decizia ministrului de a nu mai veni miercuri, 20 aprilie, la întâlnirea anunţată cu angajaţii Operei, pentru a-şi prezenta decizia. Acela a fost momentul de explozie“.

„Alina Cojocaru a făcut cinste României“

În opinia lui Tiberiu Soare, activitatea Corpului de Balet al Operei, sub direcţia danezului Johan Kobborg, nu mergea aşa de bine cum se vedea din exterior. De-aici, decizia sa de a interveni în forţă când a preluat mandatul. „Nu am nimic personal cu Johan Kobborg“, a reiterat dirijorul invitat. Pe de altă parte, scoaterea spectacolelor cu „Giselle“ i se pare lui Tiberiu Soare un şantaj din partea lui Johan Kobborg.

Întrebat dacă consideră că Alina Cojocaru este un bun român, chiar dacă nu mai cunoaşte limba română foarte bine, Tiberiu Soare a afirmat categoric că „da, este un român care a făcut cinste României în toată lumea“, subliniind şi că nu contestă talentul artistic al acesteia şi al lui Johan Kobborg.

„Am încheiat colaborarea cu Răzvan Ioan Dincă la scurtă vreme după ce a luat postul de director al Operei“, a declarat Tiberiu Soare.

„Nu mă interesează scaunul de director al Operei, meseria mea este de dirijor de orchestră. Dacă mi s-ar propune, mi s-ar da argumente şi aş considera că pot să ajut, este altceva“,

a spus invitatul, referitor la întrebarea dacă ar mai vrea să fie director al Operei.

În legătură cu acuzaţia că, timp de o săptămână, cât a durat mandatul dirijorului Vlad Conta, Soare a explicat: „Am fost reangajat pe postul de dirijor pentru care am dat concurs, dar l-am părăsit în aprilie 2013, din cauza echipei de conducere“.

Dâncu, din nou la Operă

Vicepremierul Vasile Dâncu s-a întâlnit din nou, marţi, cu reprezentanţi ai angajaţilor Operei Naţionale Bucureşti (ONB), iar printre priorităţile discutate s-au numărat numirea urgentă a unui interimar ”competent” şi separarea instituţională, prin Hotărâre de Guvern, a Operei Naţionale din Bucureşti de Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian”.

Conform unui comunicat de presă al ONB, publicat pe site-ul adevaruldelaopera.wordpress.com, „în seara zilei de 3 mai 2016 a avut loc o întâlnire între Vicepremierul Vasile Dâncu şi reprezentanţi ai colectivelor Operei Naţionale din Bucureşti. În urma discuţiilor au rezultat următoarele priorităţi: 1. Numirea în regim de urgenţă a unui management interimar corect şi competent. 2. Separarea instituţională, prin Hotărâre de Guvern, a Operei Naţionale din Bucureşti de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”. 3. Activitatea celor două instituţii rezultate va fi axată pe o politică repertorială. 4. Terminarea în regim de urgenţă a lucrărilor de infrastructură efectuate la clădirea Operei Naţionale din Bucureşti şi finalizarea construcţiei Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”. Părţile implicate şi-au exprimat speranţa de a ajunge la o situaţie de normalitate instituţională propice unei vieţi artistice puse în primul rând în beneficiul publicului nostru“.

Rancea, cel mai probabil noua directoare a Operei

Totodată, dirijorul Tiberiu Soare a declarat, miercuri, pentru agenţia de presă News.ro că Andrei Şerban şi Beatrice Rancea se numără printre numele vehiculate în cadrul discuţiei de marţi seară avute cu vicepremierul Vasile Dâncu, în vederea unui interimat la Opera Naţională Bucureşti (ONB).

Referindu-se la conducerea ONB, Dîncu a scris pe facebook că-i va propune noului ministru al Culturii „un profesionist de excepţie“, Beatrice Rancea, în prezent director al Operei din Iaşi.

„Am discutat cu mai multe personalităţi importante ale scenei din ţară şi din străinătate, printre care maestrul şi profesorul Andrei Şerban (Columbia University). Domnia sa a vorbit despre nevoia unui nou proiect la Operă, neexcluzând chiar participarea sa la un asemenea proiect, aceasta fiind însă o problemă de viitor, condiţionată de negocieri şi de unele schimbări necesare cu caracter legislativ.

Maestrul Andrei Şerban mi-a făcut recomandarea pentru doamna Beatrice Rancea, actualmente director al Operei din Iaşi, un profesionist de excepţie şi un manager de succes. Am vorbit cu Beatrice Rancea şi nu a refuzat, de principiu, această propunere. Voi face această propunere viitorului ministru al Culturii.

Sper că şi angajaţii Operei române vor găsi căi de comunicare pentru a susţine această propunere a domnului Andrei Şerban şi că vor participa alături de conducerea nouă la un nou proiect al Operei. Iar noi, Guvernul, vom sprijini toate componentele acestui proiect“, a adăugat el.

Cum s-a ajuns până aici?

Luni, 4 aprilie, ministrul Culturii Vlad Alexandrescu l-a schimbat pe directorul interimar George Călin, numindu-l în locul său pe dirijorul Tiberiu Soare, tot interimar (directorii ONB vor fi interimari până la clarificarea situaţiei juridice a lui Răzvan Ioan Dincă, directorul stabilit prin concurs în 2012).

Prima decizie a noului director interimar a fost una neaşteptată: ştergerea numelui lui Johan Kobborg de pe site-ul Operei ca având funcţia de director artistic al Corpului de Balet şi plasarea acestuia în lista de ansamblu a balerinilor, la litera „K“, conform ordinii alfabetice.

În urma acestei situaţii, Johan Kobborg şi-a dat demisia. A urmat un val de proteste la ONB, care au culminat cu suspendarea unor reprezentaţii.

Ca urmare a discuţiilor din 8 aprilie, de la Ministerul Culturii, ministrul Vlad Alexandrescu l-a înlocuit pe directorul interimar Tiberiu Soare, cu Vlad Conta, un alt dirijor reputat. Lui Soare i s-a propus să accepte postul de director adjunct.

Ulterior, ministrul a revenit asupra deciziei, revocându-l şi pe Vlad Conta, propunându-l din nou pe fostul director interimar, George Călin, fapt care a stârnit revolta unor angajaţi ai ONB, care au protestat vehement.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite