Într-un interviu realizat în 2007 la Viena, Roberto Alagna mărturisea cât de mult o iubea pe soţia sa, Angela Gheorghiu, şi că atunci când venea în România cânta prin grădini, alături de familie şi prieteni. Anna Netrebko şi Roberto Alagna au interpretat, în 2007, rolurile la Opera din Viena, într-o montare modernă, "Manon", de Andrei Şerban.

Tenorul Roberto Alagna a colaborat, în 2007, în opera "Manon", pentru a treia oara cu Andrei Şerban. La avanpremiera din 2007 de la Viena, de la Staatsoper, Alagna a fost partenerul Annei Netrebko în "Manon". La spectacol au fost prezenţi părinţii şi fiica sa din prima căsătorie, Ornella. Tenorul italian, de origine franceză, a fost căsătorit cu Angela Gheorghiu timp de 13 ani. Cei doi au divorţat în 2013.
În 2007, Roberto Alagna îşi lansase în Franţa cartea "Je ne suis pas le produit du hasard" . Alagna, care a vorbit în acest interviu mai mult în româneşte decât în franceză, spera să cânte şi pe o scenă lirică din Bucureşti şi anunţa atunci, în 2007, că doreşte să scrie şi o carte despre întâlnirea sa cu Angela Gheorghiu. Duminică seară, tenorul va urca prima dată pe o scenă din România la Gala Premiilor Operele Naţionale de la Opera Naţională Bucureşti.


Cum aţi ajuns să vorbiţi atât de bine româneşte?

Roberto Alagna: Nimic nu e prea mult când iubeşti, iar eu am iubit-o nespus pe Angela Gheorghiu. Am iubit tot ceea ce iubeşte ea, inclusiv limba română, mai ales că seamană cu italiana. Vorbeam acasă frecvent în româneşte.

Ce înseamnă să lucrezi cu regizorul Andrei Şerban?

Cu Andrei este o bucurie să mă reîntâlnesc, am făcut multe lucruri împreună, suntem pe scena aproape ca o familie. Discutăm mult pe marginea personajelor în care mă transpun şi Andrei mă ajută să le văd şi să le înţeleg într-o lumina noua, liberă şi nonconformistă. Şerban este extraordinar, se implică cu tot sufletul în ceea ce face si ne transmite din energia şi vitalitatea sa, vine cu idei noi şi vrea să scoată lucrurile din tipare şi din înţepeneală obişnuită la operă. Munca cu el este o mare, mare provocare.

Cum v-aţi transpus în rolul cavalerului Des Grieux?

Este un rol foarte dificil, deşi nu cred că exista vreun rol facil pentru un tenor. Îmi place personajul, este un personaj naiv, îndrăgostit de o fată, dar de fapt el este îndrăgostit de viaţă.
Trăiesc foarte intens scena de la Saint-Suplice, când trebuie să aleg între Dumnezeu şi Manon...

V-aţi apucat de scris...

Am vrut să vorbesc în carte despre familia mea şi despre străbunicul meu. Nu este neapărat o autobiografie. Toată lumea crede că eu am cântat de cum am deschis gura. Nu este chiar aşa! Cartea asta se termină când eu nu aveam nici măcar 30 de ani şi nici nu mi-am povestit toată cariera. Vorbesc mai mult de drumul pe care l-am făcut ca sa ajung aici. Firul care conduce întreaga istorie este muzica. În familia mea, muzica face parte din sânge, a facut parte dintotdeauna din noi înşine. Am fost un timid, fiu de emigranţi, şi a trebuit să lupt foarte mult să mă impun. Am suferit de o timiditate aproape maladivă şi nu mi-a fost uşor să ating dezinvoltura pe care o am acum pe marile scene ale lumii.

Angela Gheorghiu apare în cartea dumneavoastră biografică?

Despre Angela am pregătit o altă carte, care se va chema "Le chemin des voix". Este o minune ce s-a întamplat între mine şi Angela. Ea s-a născut la Adjud, iar eu la Clichy-sous-Bois, cine ar fi crezut că ne vom întâlni?

Ce s-a întâmplat la Scala din Milano, când aţi fost fluierat?

Publicul este întotdeauna imprevizibil. Nu pot să spun decât că regret incidentul, iar gestul meu a fost mult denaturat de rău-voitori. Iubesc publicul în orice condiţii. Şi aici, la Viena, publicul este foarte rafinat şi pretenţios, de aceea mă bucur că am fost aşa de aplaudaţi la avanpremiera. Cred în succesul lui "Manon"  Mie îmi place să vin la voi în ţara, mă simt acasă, cânt mult în România, dar cânt în grădina, la prieteni, niciodată pe o scena. Nu am cântat în vreun teatru. Sper să mă invitaţi! 

"Am făcut un film noir"

Compozitorul Jules Massenet, cunoscut şi pentru opera "Werther", după Goethe, pe care Andrei Şerban a montat-o tot la Staatsoper în 2005, a scris "Manon" în 1884, după celebrul roman al lui Abbe Prevost. În afara de Massenet, alţi doi compozitori, Puccini şi Auber, s-au mai inspirat din povestea frumoasei care are de ales între doi bărbaţi. Manon îl iubeste pe Des Grieux (Roberto Alagna), dar este tentată şi de viaţa facilă pe care nobilul Bretigny i-o oferă. Şerban a montat însă neconvenţional perioada respectivă.

În montarea lui Andrei Şerban  (foto, alături de Anna Netrebko) impresiona naturaleţea, firescul şi jocul de scenă al cântăreţilor. Netrebko şi Alagna cântă acute foarte grele, uneori în poziţii foarte incomode. "Anna Netrebko e noua Maria Callas a lumii, are charismă, e o apariţie superbă, cu expresivitate scenică, supleţe, dezinvoltură extraordinară - cea mai buna Manon din toate câte au fost vreodată", consideră Ioan Holender."Montarea lui Şerban e cu totul altceva decât clasica "Manon".
Exceptând momentul Moulin Rouge, decorul este pe negru, întunecat şi dă o senzaţie uşor stranie. E o montare foarte "strong"", e de părere şi muzicologul Anca Florea. La avanpremieră i-au fost alături regizorului şi trupa de actori din "Purificare", de la Cluj, gest pe care Şerban l-a găsit "foarte tuşant".
Toata opera pendulează între ideea de puritate de la Notre-Dame şi dezmăţul de la Moulin Rouge, între simplitate şi strălucirea pierzaniei. "Între aceste două locuri e foarte mult simţ al umorului, ca într-un film noir. Am făcut un film realist italian, fără să am cameră", precizează Şerban.
O Manon cu perucă neagra, cu ochi mari şi expresivi, îmbracată într-o camaşă barbatească adânc decoltată sau într-un dessous transparent, cu trăsături delicate şi angelice, care ating perfecţiunea liniilor dintr-un tablou renascentist, cu picioare impecabile şi mai ales foarte goale - asa arată personajul întruchipat de rusoaica Anna Netrebko, în viziunea lui Andrei Şerban, din ultima premiera a Operei din Viena. Soprana, care dupa ce a deschis balul vienez s-a aflat pe prima pagină a publicaţiilor din Austria, a interpretat pe scenă, în premiera din 2007, un personaj neconvenţional, jucând scene erotice incandescente, alături de nu mai puţin celebrul Roberto Alagna.
Cei doi au fost pentru prima dată împreună pe scenă, rusoaica "en vogue", fiind cunoscută mai ales prin duetele alături de Rolando Villazon, iar Alagna prin cele cântate de ex-soţia sa, Angela Gheorghiu. "Am insistat ca ei să cânte împreuna. Aceste mixturi se poartă, sunt necesare şi utile pentru a pune protagoniştii într-o lumină neaşteptată", spunea Ioan Holender, ex-director la Staatsoper.
"Am vrut să fac o poveste foarte veridică, ca un film neo-realist. Din roman, am luat ideea ca aceste personaje nu sunt dulcege, nici melodramatice, cu efecte de marmeladă, ci au mister, forţă comică, care în acelaşi timp e crudă, dură şi tragică. Am plasat aventura în anii ‘30, într-o Franţa americană "a depresiei", spune regizorul Andrei Şerban.  (Interviu realizat în 2007)