Tenorul Andrea Bocelli: „Nu am prejudecăţi faţă de România“

Tenorul Andrea Bocelli: „Nu
am prejudecăţi faţă de România“

Romanul autobiografic "Muzica tăcerii", de Andrea Bocelli, va fi lansat joi în Bucureşti FOTO: Curtea Veche Publishing

Într-un interviu care va fi publicat, în exclusivitate, vineri în „Weekend Adevărul“, artistul Andrea Bocelli care va concerta sâmbătă la Romexpo, spune că ţara noastră este „sora favorită a Italiei“ şi că avem un "enorm potenţial uman". Adevărul.ro vă prezintă fragmente din volumul autobiografic "Muzica tăcerii", semnat de Andrea Bocelli, care va fi lansat joi, 23 mai, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Italian din Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Celebrul Andrea Bocelli (55 de ani) povesteşte, în interviul amplu acordat în ediţia de vineri a  „Weekend Adevărul“,  că  după ce a orbit  la vârsta de 12 ani, în faţa suferinţei atroce, muzica a devenit unica sa alinare.

Sâmbătă, la Romexpo, Andrea Bocelli  va dărui publicului bucureştean un concert alături de invitaţii săi: soprana Angela Gheorghiu, soprana Paola Sanguinetti, dirijorul Marcello Rota, grupul DIV4S, grupul CARisMA, contratenorul Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision, Corul Radio şi Orchestra Naţională Radio.

Interpretul, care cântă cu un timbru cald, inconfundabil, „Vivo per lei“ / „Trăiesc pentru ea“, „La voce del silenzio“/„Vocea tăcerii“ şi „Con te partiró“ /„Voi pleca cu tine“, vorbeşte, în interviul din „Weekend Adevărul“, despre sensibilitatea care îi leagă pe români de italieni, îşi descrie dificultatea găsirii propriului drum şi copilăria sa în ţinutul Toscanei. Tenorul povesteşte despre cei trei copii ai săi, despre relaţia sa cu Dumnezeu, care a fost la început sub semnul agnosticismului şi despre întâlnirea sa cu Luciano Pavarotti. Andrea a practicat pentru puţină vreme avocatura, după care a cântat la pian prin baruri din provincie, până când Pavarotti l-a descoperit şi i-a dat şansa de a cânta alături de el.

Autobiografia sa: "Muzica tăcerii"

Prezenţa tenorului în România va fi marcată şi prin faptul că Editura Curtea Veche Publishing lansează joi, 23 mai, volumul autobiografic semnat de Andrea Bocelli, „Muzica tăcerii“. Lansarea cărţii va avea loc, de la ora 18.30, la Institutul Italian de Cultură (Aleea Alexandru, nr. 41).  Romanul este o mărturie puternică a destinului tenorului, o poveste emoţionată despre muzică şi iubire.

„În ceea ce priveşte liniştea, o găsesc ca întotdeauna plină de muzică şi de informaţii care trebuie ascultate cu atenţie: am avut dintotdeauna o relaţie de lungă durată, necesară, cu liniştea, pentru că aceasta te conduce la reflecţie şi te face să meditezi asupra timpului şi a etapelor din viaţa ta. Numai păstrând tăcerea putem să-i ascultăm cu atenţie pe ceilalţi. De fiecare dată când vorbesc pierd şansa de a rămâne tăcut“, mărturiseşte Bocelli în interviul din „Weekend Adevărul“. 

Elogiu pentru Angela Gheorghiu

Melomanii vor avea ocazia sâmbătă, la Romexpo, să asculte pentru prima oară live în România în interpretarea lui Andrea Bocelli piesele care l-au consacrat, alături de arii şi duete celebre din opere ca „Trubadurul“, „Rigoletto“, „Boema“, „Traviata“, dar şi piese de pe noul album al artistului.  

„Aveţi o ţară minunată, care asemenea Italiei, are nişte probleme economice, dar se bucură în acelaşi timp de un enorm potenţial uman“, spune Andrea Bocelli, în exclusivitate,  în interviul pentru „Weekend Adevărul“. 

 „Cred avem în comun o extraordinară sensibilitate şi aceasta este reflectată în preferinţele noastre muzicale: România dă naştere la interpreţi de operă extraordinari“, subliniază Bocelli.

De asemenea, artistul o elogiază pe Angela Gheorghiu, alături de care va cânta pe scena de la Romexpo:

„E o doamnă extraordinară, una dintre cele mai faimoase interprete ale acestor ani. Sunt onorat că e prietena mea şi că voi cânta alături de ea.  Doamna Gheorghiu e minunată, profesional şi uman impecabilă“.

„Mi-amintesc că în timpul debutului meu de la Metropolitan Opera din New York, ea a venit să mă aplaude şi să mă încurajeze. Pe scenă, vom cânta câteva dintre cele mai faimoase arii şi duete. De exemplu, Brindisi din La traviata, de Giuseppe Verdi“, povesteşte, în interviu, tenorul.

Bilete la categoria VIP: 1400 de lei

Unul dintre cele mai aşteptate concerte ale anului - show-ul în premieră în Romania al lui Andrea Bocelli, de sâmbătă de la Romexpo, a stârnit un interes aprins printre iubitorii de muzică.

Cele mai scumpe bilete sunt cele la categoria VIP în valoare de 1400 de lei.

Biletele de la categoria V, în valoare de 250 de lei, au fost epuizate, anunţă organizatorii Project Events şi European Events Service.

În prezent se mai găsesc bilete la următoarele categorii:

Categoria VIP: 1400 de lei

Categoria I: 900 de lei

Categoria II: 750 de lei

 Categoria III: 550 de lei

 Categoria IV: 350 de lei

 Zona în picioare/fără loc: 150 de lei

Fragmente  din romanul autobiografic „Muzica tăcerii“

„Toţi s-au uitat la Amos, căci îi cunoşteau deja dragostea şi admiraţia pentru maestrul Corelli şi strania lui capacitate de a-l imita; însă, Amos nu s-a clintit, dimpotrivă, s-a făcut cât a putut de mic. Atunci, o fată care stătea în primul rând s-a ridicat cu hotărâre şi s-a îndreptat spre pian, a salutat, apoi a anunţat că avea să cânte o arie de Puccini, din opera «Rondine»; i-a dat pianistului partitura şi a început. Interpretarea era nesigură, vocea părea firavă, lipsită de omogenitate şi foarte obosită, în special pe notele acute.

 (...) Tovarăşul lui Amos, cel care cu puţin timp înainte îl însoţise la gară şi care acum se aşezase lângă el, l-a luat de braţ şi l-a împins încetişor în faţă. El s-a strâmbat, însă maestrul Corelli a văzut scena, l-a recunoscut şi l-a invitat să se ridice. El i-a dat ascultare; cu inima cât un purice, a făcut doi paşi şi s-a rezemat de pian. Încurcat, a spus că urma să interpreteze celebra arie a lui Rodolfo din opera Bohème a lui Giacomo Puccini şi îndată a auzit un sunet în care a recunoscut cu greu prima notă a ariei. Ca într-un basm, acum se găsea cântând în faţa idolului său, preferatul său, şi se simţea pierdut. A cântat fără să-şi dea câtuşi de puţin seama ce făcea şi, când a terminat, a fost frapat de tăcerea din sală, care l-a trezit aşa cum un ţipăt puternic trezeşte pe cineva care doarme adânc. Au trecut câteva secunde care lui Amos i s-au părut ore întregi. Maestrul s-a apropiat încet de el, i-a pus o mână pe umăr şi a spus:

— Vocea e foarte frumoasă, ştii… Cred că pot să-ţi dau câteva sugestii utile.

Amos asculta neîncrezător; acum, redevenise stăpân pe sine şi era în stare să judece cu un anumit calm pe care şi-l regăsise. A mulţumit cu glas tremurător, apoi a cerut politicos permisiunea de a ieşi o clipă; avea cămaşa lac de sudoare şi simţea nevoia să bea un strop de apă rece, însă era fericit că trecuse proba şi acum se simţea în siguranţă. A dat fuga în baie, şi-a scos cămaşa, a stors-o bine, apoi a pus-o din nou pe el; era jenant de şifonată, însă ce putea face? A băut o gură de apă şi a intrat iarăşi discret în sală, unde a răzbătut cu prudenţă până la locul lui.“

Timpul zboară şi a zburat şi pentru Amos şi rudele lui, toţi ocupaţi până peste cap cu organizarea şi pregătirea tuturor celor trebuincioase pentru data de 27 iunie, acum atât de apropiată. În ziua aceea plină de semnificaţie — trăită de fiecare, atunci când este protagonistul ei, cu starea celui care trece o linie de sosire importantă —, tânărul, care peste puţină vreme avea să fie mire, s-a trezit ultimul în casa părintească pe care, din acea seară, avea s-o părăsească. Calm şi bine odihnit, s-a ridicat, s-a pregătit fără zor, iar când a ieşit din camera lui şi a coborât la parter, era aproape ora prânzului. Însă, în ziua aceea, nimeni nu i-a făcut vreun reproş, dimpotrivă, toţi s-au bucurat să-l vadă atât de liniştit şi destins. Luând peste puţin un prânz frugal, a observat în jurul lui o anumită agitaţie, care, în scurt timp, a devenit confuzie, apoi tumult — sau cel puţin aşa i s-a părut lui. El, în schimb, avea senzaţia că acţionează sub impulsul unei voinţe străine de-a lui, ca un robot sau, mai bine spus, ca un animal în mijlocul turmei, care din raţiuni necunoscute se mişcă într-o anumită direcţie, aleargă, încetineşte, se opreşte şi apoi o ia din nou la goană, laolaltă cu toţi ceilalţi şi face toate astea fără să se întrebe de ce. În anumite momente, se simţea ridicol, în altele, era capabil să intre pe deplin în rolul protagonistului care îi revenea în acea zi şi căruia, mai mult decât oricui altcuiva, îi sunt încredinţate toate responsabilităţile pentru reuşita sărbătorii.

Când l-au convins că sosise timpul, a urcat să se pregătească. Şi-a pus costumul cumpărat special pentru acea ocazie, apoi, de cum a fost gata, fără prea multă ceremonie a luat loc în automobil împreună cu părinţii şi s-a îndreptat spre biserica din Lajatico. Îndată ce a ajuns, a dat fuga după don Carlo, pe care l-a găsit imediat în sacristie.

— Aş vrea să mă spovedesc, i-a spus pe un ton hotărât.

Atunci, parohul i-a rugat pe toţi să iasă şi, în loc să-l ducă pe Amos la confesional, s-a aşezat lângă el, invitându-l prieteneşte să-şi elibereze inima căită de remuşcări şi sufletul de păcat. A fost o conversaţie scurtă, dar intensă, pe parcursul căreia Amos, luptându-se cu sine pentru a-şi învinge o anumită reţinere, jena şi orgoliul, a spus aproape pe nerăsuflate tot ceea ce ştia că trebuie să spună. După ce a obţinut iertarea, s-a reîntors în biserică, verificând personal dacă sosiseră muzicienii, dacă prietenii cu aparatele de fotografiat şi camerele de filmat se simţeau în largul lor şi nu aveau să-l deranjeze pe preot, într-un cuvânt, dacă totul avea să meargă bine; în cele din urmă, l-a căutat pe Adriano, care acceptase invitaţia de a asista la ceremonie în calitate de martor.

Elena nu s-a lăsat aşteptată; la orele cinci după-amiaza fix era în faţa bisericii. Amos i-a ieşit în întâmpinare, a luat-o de mână şi, împreună, cu chipul radiind de fericirea aceea specială care umple inimile îndrăgostiţilor aflaţi la un pas de a-şi încununa visul de iubire sau, mai realist, proiectul comun de viaţă, pe notele faimosului Marş nupţial al lui Mendelssohn, au trecut pragul bisericii şi au ajuns la altar, urmaţi de alaiul festiv al rudelor şi al prietenilor.

— Eu, Elena, te iau pe tine, Amos, ca soţ şi făgăduiesc şi jur să-ţi fiu credincioasă în orice împrejurare, fericită sau nefericită, în caz de boală, ca şi în timp de sănătate… Amos a auzit aceste cuvinte ieşind din gura Elenei şi a tresărit; un surâs uşor i-a înflorit pe buze. Un gând straniu i-a fulgerat deodată prin minte: cine ştie dacă mireasa lui cumpănise vreodată enormitatea acelei făgăduinţe pe care el însuşi trebuia s-o rostească tare peste câteva clipe! De ce era atât de necesară promisiunea aceea solemnă, atât de greu de ţinut?

Însă, între timp, vocea ei, sigură şi senină, poate doar un pic emoţionată, pe care spaţiul bisericii o făcea misterios mai profundă şi mai serioasă, vocea aceea atât de familiară lui continua:

— …să te iubesc şi să te respect în toate zilele vieţii mele!

Amos a încercat să-şi alunge din minte gândurile nepotrivite şi, ca să-i vină mai uşor, s-a concentrat asupra sunetului propriului glas, pentru ca acesta să nu pară banal şi prefăcut. Astfel, pe un ton serios, dar modest, fără emfază, aproape grăbit, şi-a rostit şi el făgăduinţa. După ce a terminat fraza, şi-a simţit capul cuprins de un vârtej uşor, o buimăceală bruscă, apoi Adriano i-a scuturat uşor braţul, Elena i-a zâmbit, iar el şi-a regăsit calmul. La ieşirea din biserică, soţii au rămas uluiţi de mulţimea de oameni din sat, de cunoscuţi şi curioşi adunaţi să-i vadă şi a fost nevoie de ceva timp până să ajungă la maşină.

Aşa cum Amos îşi dorise dintotdeauna, petrecerea a fost organizată în marea lui casă părintească, acea casă în care crescuse şi de care era atât de ataşat. Rudele şi cei mai dragi prieteni erau prezenţi cu toţii şi fiecare s-a străduit ca totul să meargă ca pe roate: Verano, cofetarul, bunul prieten de-o viaţă al lui Amos, pregătise pentru această ocazie un splendid tort supraetajat, ultimul nivel fiind glazurat cu
o savuroasă bezea, desertul preferat al mirelui, şi cu alte delicatese pe celelalte niveluri. Luca şi Giorgio organizaseră un adevărat spectacol pirotehnic, în vreme ce unii dintre vecinii săi serveau la mese.

Petrecerea s-a prelungit până târziu. După ce i-au salutat pe ultimii invitaţi, mirii au intrat în sfârşit în casa lor, unde hotărâseră să-şi petreacă prima noapte ca soţi. Elena era fericită şi, intrând în noua ei cameră, oarecum emoţionată, s-a străduit să găsească nişte cuvinte potrivite pentru a-şi descrie toată bucuria, dar nu a fost în stare şi
s-a limitat să spună:

— Totul e aşa cum visasem!

În ziua următoare au plecat într-o scurtă lună de miere: un tur al Mării Mediterane, cu o oprire în Spania, una în Tunisia şi reîntoarcerea în Italia, cu escale la Palermo, Napoli şi, în cele din urmă, debarcarea la Genova, de unde porniseră. Călătoria a fost pentru amândoi foarte interesantă şi captivantă, pentru că niciunul dintre ei nu mai fusese vreodată pe un iaht de croazieră; în plus, Amos iubea largul mării, misterul acelei mase nesfârşite de apă, al acelui spaţiu infinit în care şi fantezia se pierde şi hoinăreşte peregrină…

Noaptea, ieşea pe mica terasă a cabinei, îşi sprijinea coatele pe marginea parapetului şi stătea acolo ceasuri în şir, absorbit în gândurile lui, umplându-şi plămânii cu aerul curat care îl îmbăta şi aproape îl ameţea. Când debarca, înainte de orice altceva dădea fuga să găsească un telefon ca să afle veşti de la părinţii lui şi de la Michele, care îi promisese că va face totul pentru a-l duce în turneu cu Zucchero. Era singurul lucru pe care îl spera, pe care şi-l dorea cel mai mult. Însă, când a telefonat de la Napoli, în speranţa că va primi vreo veste bună, vocea de acum cunoscută a uneia dintre secretarele lui Michele l-a informat că, pentru moment, totul se suspendase. Zucchero hotărâse să prezinte un video al duetului său cu maestrul Pavarotti în loc să interpreteze piesa live. Domnişoara îl poftea să nu mai dea telefon; dacă aveau noutăţi, ea urma să se îngrijească să i le comunice".

 

(Fragment din „Muzica tăcerii“ de Andrea Bocelli. Copyright Editura Curtea Veche Publishing)

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: