Tenorul Ştefan Pop debutează în "Don Giovanni" la Opera Naţională din Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenorul Ştefan Pop va debuta în rolul lui Don Ottavio din opera "Don Giovanni", de Wolfgang Amadeus Mozart, joi, la Opera Naţională din Paris, când va cânta în compania altor doi români - soprana Tatiana Lisnic, în rolul Donna Anna, şi baritonul Adrian Sâmpetrean, care îl va interpreta pe Leporello.

Baritonul Erwin Schrott este Don Giovanni, Marie-Adeline Henry este Donna Elvira, Liang Li este Il Commendatore, iar Orchestra Operei Naţionale din Paris este dirijată de Alain Altinoglu.

Primul spectacol este programat joi şi este urmat de reprezentaţii pe 20, 23, 25, 28 ianuarie şi pe 2, 5, 8, 11 şi 14 februarie. Spectacolul este prima producţie de operă a celebrului regizor de film austriac Michael Haneke şi a avut premiera în 2006.

"Sunt extrem de încântat că am ocazia să debutez în această producţie minunată a lui Michael Haneke. Este o regie modernă, toată acţiunea se petrece într-un birou al unei firme la care cu toţii suntem angajaţi. Relaţiile dintre personaje sunt foarte clar prezentate de regizor, nu a schimbat absolut nimic din libretul original, Donna Anna şi Don Ottavio sunt caractere mai puternice, ceea ce nu face decât să ajute răzbunarea Comendatorului. Producţia prezintă de fapt viaţa reală, cu problemele ei", a declarat Ştefan Pop.

Câştigător a numeroase competiţii importante, printre care Concursul Internaţional de Canto de la Seul (2010) şi Concursul Operalia de la Milano (2010), Ştefan Pop şi-a început cariera internaţională în 2009, cu rolul Alfredo din "La Traviata", la Teatro dell'Opera di Roma, în celebra producţie a lui Franco Zefirelli.

A interpretat rolul principal din "L'Elisir d'amore" la Teatrul Verdi din Trieste, în 2010, şi la Opera de Stat din Hamburg, în 2011. În acelaşi an a debutat şi în rolul Elvino din "La Sonnambula", la Opera de Stat din Viena. A urcat pentru prima dată pe scena Operei din Zurich cu rolul Cassio din "Otello", de Giuseppe Verdi, şi a debutat la Seul cu rolul ducelui de Mantova din "Rigoletto". În februarie 2012, Ştefan Pop a cântat pentru prima dată pe scena Operei din Paris, în rolul Ducelui de Mantua din opera "Rigoletto", de Giuseppe Verdi.

De asemenea, Ştefan Pop a cântat alături de mari nume ale operei, printre care Angela Gheorghiu, Patrizia Ciofi, Mariella Devia, Edita Gruberova, Leo Nucci, José Cura, Thomas Hampson, sub conducerea muzicală a unor importanţi dirijori - Evelino Pidò, Andrea Battistoni, Daniele Gatti, Simone Young, Paolo Longo şi Luciano di Martino.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite