Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ se redeschide pe 30 decembrie cu premiera „Liliacul“ de Johann Strauss-fiul

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ se redeschide pe 30 decembrie cu premiera „Liliacul“ de Johann Strauss-fiul

Scenă din „Liliacul“                                                            FOTOGRAFII: Paul Buciuta/ Marea Dragoste

Opera Naţională Bucureşti prezintă, vineri, de la ora 19.00, spectacolul eveniment cu opereta „Liliacul” de Johann Strauss-fiul, premieră ce are loc cu ocazia reînfiinţării Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Premiera cu „Liliacul" are loc vineri, 30 decembrie, de la ora 19.00, în sediul Palatului Parlamentului, Salonul de Recepţii, intrarea A3 - S2 (dinspre Parcul Izvor). Dirijor este Lucian Vlădescu, regia şi scenografia sunt semnate de Matteo Mazzoni - Italia, coregrafia de Roxana Colceag. Spectacolul este realizat cu participarea Orchestrei, Corului şi Ansamblului de balet al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.

În distribuţie: Eisenstein – Alfredo Pascu, Rosalinda – Doina Scripcaru, Adela – Gabriela Daha, Alfred – Andrei Fermeşanu, Falke – Stefan Popov, Blind – Cristian Caraman, Frank – Orest Pîslariu –- Ranghilof, Prinţ Orlofsky – Victor Bucur, Frosh – Cătălin Seimeanu, Ida – Maria Baciu.

Invitat special: Claudiu Bleonţ (Teatrul Naţional Bucureşti).


 

Savuroasa operetă, un spectacol devenit tradiţie lirică din preajma Revelionului, este o capodoperă creată de Johann Strauss-fiul, celebrul compozitor vienez.

Premiera absolută a operetei a avut loc în anul 1874 la Teatrul Naţional din Viena, iar pe scena Operei clujene a fost montată pentru întâia oară în anul 1932.  

Opereta comică în trei acte ne introduce în anul 1870, în liniştita noapte  de Revelion a soţilor Gabriel şi Rosalinda Eisenstein. Servitoarea Adela primeşte o scrisoare de la sora sa cu invitaţia la marele bal dat de Prinţul Orlofsky în seara aceea la Palat. Cu ce scuză se va strecura din casă şi ce rochie fastuoasă va purta? sunt primele întrebări din mintea Adelei, în timp ce din curte răsună o serenadă pasională. E vocea lui Alfred, vechi amorez al Rosalindei, care îşi cântă din nou dragostea, implorând-o pe aceasta să îl primească în casă după ce soţul ei va pleca la închisoare.

Gabriel Eisenstein intră în casă însoţit de avocatul său, Dr. Blind, căruia îi reproşează pierderea apelului şi prelungirea perioadei de detenţie de la cinci la opt zile.  Îşi face apariţia şi Dr. Falke, prietenul lui Eisenstein, care aşteaptă de trei ani să se răzbune pe acesta pentru că l-a lăsat să doarmă în costumul de liliac la ultimul bal, fiind nevoit ca a doua zi să se întoarcă acasă costumat astfel.  Răzbunarea va putea fi îndeplinită cu ocazia balului lui Orlofsky, la care Falke insistă ca şi Eisenstein să participe, fără ştirea soţiei, înainte de se preda. Acesta acceptă şi cei doi pleacă împreună. Între timp, Adela primeşte seara liberă, iar Rosalinda rămâne nederanjată cu Alfred, alături de care ia o cină romantică. Sunt întrerupţi, însă de Frank, guvernatorul închisorii, venit să-l escorteze pe Einstein la închisoare. Fiind confundat cu acesta, Alfred este luat pe sus, dar preferă să păstreze tăcerea pentru a apăra onoarea Rosalindei.

Spectacolul prinde un contur comic din ce în ce mai spumos, datorită coincidenţelor neaşteptate. Cel de-al doilea act ne deschide porţile palatului, unde petrecerea Prinţului Orlofsky este în toi. Eisenstein apare deghizat şi se prezintă ca marchizul Renard. O recunoaşte pe Adela, dar aceasta neagă că s-ar ştii şi profită de moment pentru a-i cânta patronului său un cântec batjocoritor, stârnind râsetele asistenţei. Soseşte şi Rosalinda deghizată într-o contesă maghiară, însă soţul ei nu o recunoaşte şi încearcă să o seducă. Seara continuă cu şampanie din belşug, balet elegant şi faimosul vals al liliacului, care încheie noapte de Revelion. Se face în curând dimineaţă, iar Eisenstein e nevoit să meargă la închisoare.


Actul III ne dezvăluie imaginea închisorii, unde paznicul Frosch şi Frank îşi încheie  veseli petrecerea plină de băutură. ”Eisenstein”, spune paznicul, a fost neliniştit întreaga noapte, cerând continuu să îşi vadă avocatul. Soseşte şi Adela, însoţită de sora ei şi mai apoi marchizul Renard. Adevăratul Eisenstein este amuzat să descopere că amicul de la petrecere este Frank, iar acesta, la rândul său, e contrariat, ştiind că l-a escortat personal pe domn la închisoare.  Este anunţată vizita unei doamne, iar Eisenstein ia rapid peruca şi ochelarii lui Blind, pentru a afla cine şi-a petrecut seara alături de soţia sa. Rosalinda încearcă să afle de la ”avocat” cum poate să fie eliberat Alfred, iar soţul deghizat, după o chestionare aprigă a celor doi, îşi dezvăluie furios identitatea, acuzându-şi soţia de infidelitate. Prietenul Falke, sosit la închisoare împreună cu alţi invitaţi de la bal, mărturiseşte că totul a pornit de la planul său de răzbunare. Excentricul Prinţ Orlofsky se amuză copios de întâmplare, în timp ce Gabriel şi Rosalinda Eisenstein îşi dau seama că încă se  iubesc patimaş.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările