Tablouri de Tonitza, Grigorescu, Aman şi Luchian, în licitaţie la Casa Capşa

Tablouri de Tonitza, Grigorescu, Aman şi Luchian, în licitaţie la Casa Capşa

Mai multe lucrări semnate Nicolae Tonitza vor fi scoase la licitaţie, cu preţuri de pornire de la 700 de euro

Tablouri de Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman şi Ştefan Luchian vor fi scoase la licitaţie pe 3 decembrie, la Casa Capşa din Bucureşti, într-o licitaţie dedicată sărbătorilor de iarnă şi organizată de casa AraArt.

Ştiri pe aceeaşi temă

peste 140 de lucrări de artă plastică şi decorativă, în care va fi scoasă la vânzare o colecţie de tablouri semnate de Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ştefan Luchian, Samuel Mutzner, Constantin Piliuţă şi Max Herman Maxy.

Evenimentul va avea loc la Casa Capşa (Sala de Marmură), de la ora 19.00, iar expoziţia care anticipează licitaţia va fi deschisă amatorilor de frumos în perioada 1 - 3 decembrie, între orele 11.00 şi 19.00.

La această licitaţie vor fi prezentate şi 19 tablouri care surprind atmosfera specifică iernii, semnate de Jean Cheller, Dumitru Ghiaţă, Marius Bunescu, Constantin Piliuţă, Cozmin Movilă, Petru Iorgulescu Yor, George Catargi, Vasile Popescu.

Licitaţia va pătrunde şi în universul copilăriei redat de Nicolae Tonitza, prin intermediul lucrărilor "Micuţa din mahala" (cu un preţ de pornire de 1.500 de euro) şi "Lipoveanca" (10.000 de euro).

Figuri de copii pot fi regăsite în licitaţie şi în lucrarea "În grădina cu flori", semnată de Samuel Mutzner (2.200 de euro). Datorită influenţei directe a pictorului francez Claude Monet, în atelierul căruia a studiat, pictura lui Samuel Mutzner se înfăţişează ca o veşnică sărbătoare a soarelui, a aerului limpede şi a vegetaţiei luxuriante.

Din licitaţie va face parte şi o altă lucrare având în prim plan inocenţa copilăriei, studiul de nud de băieţel intitulat "Goliciunea", datând din prima perioadă petrecută în Franţa (din 1861 până în 1869, cu mici întreruperi), definitorie pentru formaţia artistică a lui Nicolae Grigorescu, în sensul asimilării noilor tendinţe manifestate în pictura vremii. Preţul de pornire al acestei lucrări este 13.000 de euro.

Pe de altă parte, în acord cu sărbătorile religioase de la finalul anului şi în amintirea anilor în care Nicolae Grigorescu picta biserica mănăstirii Zamfira (1856) şi apoi pe cea de la Agapia, licitaţia aduce în prim-plan o lucrare cu bogată încărcătură spirituală - "Tabloul religios cu Maica Domnului" (6.500 euro).

Pe de altă parte, licitaţia se va îndrepta şi spre modernism şi avangardă, prin intermediul lui Max Herman Maxy, cu lucrarea "Arlechinul" (2.800 de euro), şi al lui Marcel Iancu (pictor, arhitect şi eseist), cu tabloul "Fata cu ziarul" (4.000 de euro).

citeste totul despre: