Tabloul „Copil cu fundă verde“, de Nicolae Tonitza, s-a vândut la Artmark cu 120.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tabloul „Copil cu fundă verde“, de Nicolae Tonitza, s-a vândut marţi, la Artmark, cu 120.000 de euro, în cadrul licitaţiei „Maeştri ai portretului, inclusiv o colecţie George Baron Lowendal“, comunică News.ro.

”Copil cu fundă verde” este ulei pe carton, semnat dreapta jos cu brun "N. Tonitza" a fost evaluat între 70.000 şi 120.000 de euro.

”Portretul, probabil unul dintre cele mai celebrate subiecte din cariera lui Tonitza, atât în timpul vieţii, cât şi postum, reprezintă, fără îndoială, cel mai înalt produs vizual de pe durata deceniului trei al secolului trecut. Universul intim pe care îl (re)creează artistul originar din Bârlad la mijlocului anilor ‘20 a stat la baza multor subiecte, însă pictarea chipurilor celor apropiaţi, coroborată cu dezvoltarea unui substrat atât de expresiv, a modelat un ciclu unic în pictura românească.

Ochii copiilor lui Tonitza sunt indiscutabil unul dintre acele embleme pe care le recunoaştem ca fiind definitorii pentru istoria artei, fie ea universală sau autohtonă”,

potrivit casei de licitaţie.

În aceeaşi licitaţie, ”Ţărăncuţă din Rucăr”, de Nicolae Grigorescu, s-a vândut cu 55.000 de euro, după ce iniţial fusese estimat între 25.000 şi 45.000 de euro. ”Profetul”, de Octav Băncilă, şi ”Chibuţă”, de Nicolae Vermont, au fost adjudecate fiecare la preţul de 13.000 de euro. ”Autoportret (Portretul unui bătrân urâcios)”, de Corneliu Baba, s-a vândut cu 12.000 de euro.

”Ţărancă din Prahova”, de George Lowendal, s-a vândut cu 1.400 de euro.

De asemenea, în licitaţia ”Atelier Camil Ressu”, care a avut loc tot marţi, la Artmark, tabloul ”Aişé”, semnat Camil Ressu, s-a vândut cu 47.500 de euro. Lucrările ”La scăldat” şi ”Vânătoare”, de Camil Ressu, au fost adjudecate la preţuri de 7.000, respectiv 5.500 de euro.

Cele două licitaţii au avut loc la Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti. 

image
Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite