Start la Festivalul de Film Anonimul

Start la Festivalul de Film Anonimul

Între 8 şi 14 august, la Sfântul Gheorghe, se desfăşoară Festivalul Anonimul

Festivalul Internaţional de Film Independent "Anonimul" începe luni, 8 august, la Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, unde, timp de o săptămână, pot fi văzute atât filme ale invitatului special, regizorul sud-coreean Park Chan-wook, cât şi producţii autohtone, precum "Sieranevada" de Cristi Puiu şi "Câini" de Bogdan Mirică.

Filmul ce va fi proiectat la gala de deschidere a festivalului este "Agassi/Handmaiden", cea mai recentă producţie semnată de Park Chan-wook, potrivit Agerpres. Producţia va fi prezentată în prezenţa regizorului, a actriţei Kim Hae-sook şi a producătorului Wonjo Jeong. Park Chan-wook va primi, în acest context, Trofeul Anonimul pentru "contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale". Regizorul va susţine şi un masterclass pentru cei prezenţi la festival, la jumătatea săptămânii.

Născut în 1963, la Seul, Park Chan-wook a studiat Filosofia la Universitatea Sogang şi a intenţionat să devină critic de artă. Pasul spre regia de film l-a făcut după ce a văzut "Vertigo", de Alfred Hitchcock.

A primit Marele Premiu al Juriului de la Cannes pentru "Oldboy" în anul 2004. Un al doilea premiu al Juriului de la Cannes a venit în 2009, pentru "Thirst".

Cel mai recent film al său, "Agassi/The Handmaiden", este inspirat de romanul "Fingersmith" al scriitoarei britanice Sarah Waters. Acţiunea este plasată în Coreea anilor '30, în perioada ocupaţiei japoneze. În cadrul retrospectivei dedicate regizorului Park Chan-wook, Festivalul de Film "Anonimul" va prezenta filmele "Joint Security Area", "Sympathy for Mr. Vengeance", "Oldboy", "Lady Vengeance" şi "Thirst".

Filmele româneşti au un loc special în programul "Anonimul". Printre cele mai noi producţii româneşti, precum "Sieranevada" de Cristi Puiu şi "Câini" de Bogdan Mirică, vor rula în cadrul festivalului, în proiecţii speciale.

Regizorul Paul Negoescu revine la "Anonimul" cu cel de-al doilea lungmetraj al său, "Două lozuri". Scurtmetrajele "Ninel", regia Constantin Popescu, cu Florentina Ţilea şi Pali Vecsei şi "Oase pentru Otto", în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, după un scenariu semnat de Lia Bugnar vor fi de asemenea proiectate în cadrul Serii Filmului Românesc.

"Anonimul 13" va prezenta şi filme care au fost distribuite în cinematografele din România în acest an: "Ilegitim", în regia lui Adrian Sitaru, "Dublu", lungmetrajul de debut al regizoarei Catrinel Dănăiaţă, şi "Bypass", în regia lui Nap Toader.

Coproducţia românească "Miracolul din Tekir", de Ruxandra Zenide, precum şi 14 scurtmetraje româneşti au fost incluse în cadrul secţiunilor competiţionale ale festivalului din Delta Dunării.

Alături de filmului Ruxandrei Zenide, în competiţia de lungmetraj a Festivalului "Anonimul" vor mai fi prezente cinci producţii: "Heidi"—regia Mohamed Ben Attia (Tunisia-Belgia-Franţa), "Radio Dreams" — regia Babak Jalali ( SUA), "5 October", de Martin Kollar (Slovacia-Cehia), "The Land of the Enlightened", de Pieter-Jan De Pue (Belgia-Irlanda) şi "Demon", în regia regretatului regizor Marcin Wrona (Polonia-Israel).

Ediţia a XIII-a a Festivalului Internaţional de Film Independent "Anonimul" este organizată de Fundaţia Anonimul şi Asociaţia FAMart, cu sprijinul Ministerului Culturii, Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Consiliului Judeţean Tulcea şi Autorităţii Naţionale pentru Turism, potrivit Agerpres.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările