într-o vineri, 10 Septembrie, la Ateneul Român
Antonio Caldara: Introducere din La Passione di Gesu Cristo Signor Nostro; arii din Maddalena ai piedi di Cristo şi La morte di Abel
Georg Friedrich Haendel: „Lascia la spina” – Aria lui Piacere din Il Trionfo del Tempo e del Disinganno
Giovanni Battista Pergolesi: Stabat Mater
Ensemble L’Arpeggiata
Philippe Jaroussky – contratenor
Céline Scheen – soprană
Christina Pluhar – conducere muzicală

Ar fi fost o frumoasă simetrie, cei doi compozitori au fost contemporani, chiar au murit în acelaşi an, 1736. Muzica lui Pergolesi a fost apreciată postum, în special în Franţa, de către Jean Jacques Rousseau, Stabat Mater devenind extrem de populară în repertoriul sacru, în timp ce Caldara a intrat într-o lungă uitare, fiind redescoperit recent de curentul contemporan de interpretare barocă.

Prima parte a concertului a fost mai degrabă o prezentare a celor doi solişti şi a ansamblului care îi acompania. Philippe Jaroussky e celebru de ani de zile, un contratenor cu voce dulce, lirică, aproape feminină prin comparaţie cu ceilalţi colegi de faimă mondială (Fagioli, Cenčić, Scholl etc.), şi motivul principal pentru care concertul era sold out de multe săptămâni. Mai puţin celebră, Céline Scheen a fost o parteneră foarte bine aleasă. Soprana belgiancă a demonstrat o încadrare perfectă în stilul baroc, o voce de dimensiuni medii, cu un timbru cu nuanţe metalice şi agilitate adecvată. Din tot ce a cântat în prima parte, aria cu acompaniament la violoncel, Pompe inutile,a fost cea mai reuşită.

L’Arpeggiata e un ansamblu aproape minuscul, compus din zece muzicieni, conduşi cu siguranţă de Christina Pluhar, cântând pe instrumente de epocă. Sunetul produs e intimist, lăsându-i pe soliştii vocali să strălucească în voie. În aceste condiţii, sala Ateneului părea o catedrală pentru delicatul Stabat mater, un opus scris pe patul de moarte de Pergolesi. Poate tocmai de aceea, alternanţa părţilor animate şi luminoase cu momente de tristeţe profundă poate fi suprapusă peste modelul Kübler-Ross, al celor cinci stagii de acceptare a schimbării.

Jaroussky a înregistrat în 2013 Stabat mater, alături de Julia Lezhneva şi ansamblul I Barrochisti condus de Diego Fasolis, un disc foarte apreciat la vremea lui. Şi la Bucureşti a cântat partitura de alto în această capodoperă.  După începutul dramatic al primei strofe, Céline Scheen a continuat sfâşietor în Cujus animam gementem, cu triluri îndurerate, într-o strofă ce descrie muzical cum durerea Fecioarei Maria e la fel de atroce ca şi cum trupul i-ar fi străpuns de o sabie. Contratenorul francez a arătat mai puţină prospeţime vocală decât acum câţiva ani.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.