Spectacole la Operă. „Fantoma de la Operă”, încă două reprezentaţii

Spectacole la Operă. „Fantoma de la Operă”, încă două reprezentaţii

Spectacole la Operă. „Fantoma de la Operă” va inaugura noua sală a teatrului „Ion Dacian”

„Fantaoma de la Operă” este unul dintre cele mai aşteptate spectacole de operă ale acestui început de an. Toate biletele s-au epuizat în câteva ore.

Musicalul „Fantoma de la Operă”, în regia lui Stephen Barlow, va avea încă două reprezentanţii în noua sală a Teatrului „Ion Dacian” din Capitală. Cele două spectacole vor fi pe 27 şi 28 ianuarie şi au fost programate pentru că au fost foarte multe solicitări din partea publicului. 
 
Cu toate acestea, organizatorii au fost nevoiţi să anunţe că spectacolul de operă va mai fi şi în următoarele luni, întrucât s-au epuizat şi biletele pentru datele de 27 şi 28 ianuarie. 
 
Cu ocazia premierei de pe 24 ianuarie va fi inaugurată şi noua sală a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”. Spectacolul „Fantoma de la Operă”, de Andrew Lloyd Webber, a fost adaptat în 14 limbi şi a primit peste 70 de premii importante. 
 

Spectacole la Operă. Un omagiu pentru arhitectul Operei din Paris

„Solicitarea de a pune în scenă o nouă producţie a celui mai de succes spectacol de divertisment din toate timpurile este, în egală măsură, o responsabilitate uriaşă, dar şi o oportunitate extraordinară. Cu o distribuţie de excepţie compusă din actori, vedete pop şi solişti de operă şi în colaborare cu o echipă de oameni tineri, dar extrem de talentaţi, de la London West End, vreau să încep un nou drum, atât din punct de vedere vizual, cât şi psihologic, cu ajutorul poveştii şi al muzicii. Acest spectacol total nou este un omagiu adus lui Charles Garnier, arhitectul extraordinar al Operei din Paris (Palais Garnier), locul unde se desfăşoară acţiunea spectacolului", a declarat regizorul Stephen Barlow.
 
Din distribuţia spectacolului fac parte artiştii Adrian Nour (Fantoma), Irina Baianţ (Christine Daaé), Florin Ristei (Raoul, Viconte de Chagny), Andrei Lazăr (Monsieur André), Valentino Tiron (Monsieur Firmin), Gabriela Daha (Carlotta Giudicelli), Samuel Druhora (Ubaldo Piangi), Dana Rotaru (Madame Giry), Alexandra Giurcă (Meg Giry), cu participarea Orchestrei, Corului şi Baletului Teatrului de Operetă şi Musical "Ion Dacian".   
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările