Brigitta Kele: Frumoase, de vis. Era în 2011, în primăvară, a avut loc o audiţie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, la noi acasă. Colegul Adrian Sâmpetrean ne-a trimis vorbă să mergem. El nu era prezent, se afla deja la Düsseldorf, de câţiva ani solist în ansamblu şi avea o bună legătură cu prof. Christoph Meyer, directorul nostru. Şi fiindcă Adrian era bas excelent şi atunci, ca şi acum şi cum va fi întotdeauna, dl director l-a întrebat dacă mai sunt aşa cântăreţi buni în România. Adrian a răspuns: „cum să nu, duceţi-vă să-i ascultaţi!” Tatăl lui Adrian, maestrul Mircea Sâmpetrean, a ajutat ca audiţia să se organizeze la Academie. Am fost destul de mulţi. Pentru mine era o mare şansă pentru că, după cum se ştie, în România sunt multe probleme financiare şi posibilităţile sunt aşa de reduse încât nu ne permitem, ca studenţi sau artişti începători, să plătim drumul şi cazarea pentru o audiţie. A fost un dar de la Dumnezeu că au venit ei la noi. Am cântat aria Neddei din „Paiaţe” şi aria a doua a Ameliei din „Bal mascat”.

C. P.: Mi se pare că interpretaseşi tot rolul Ameliei la Opera Maghiară.

B. K.: Da. Este un rol foarte greu şi, bineînţeles, nu a fost exact pentru vocea mea dar, cum s-a făcut acasă, unde teatrul este foarte mic, orchestra mică, s-a putut cânta, n-a fost aşa de solicitant şi greu pentru voce. Mult mai dificil este într-un teatru mare,  cu orchestră amplă. Aşa că acum, am renunţat deocamdată la rol.

C. P.:  Dar Nedda ţi-a adus un mare succes la Opera Naţională din Paris. S-a vorbit mult.

B. K.:  Într-adevăr. După ce am cântat la audiţie, după o săptămână am primit un e-mail de la Opera din Düsseldorf, prin care mi se  spunea că sunt interesaţi de Mimì din „Boema” şi Nedda. M-au invitat la încă o audiţie, să mă asculte şi în teatrul lor, deci pe scena aceasta. Mi s-a oferit un contract pentru şapte spectacole ca invitată, apoi am primit şi contractul stabil, din stagiunea 2012-2013.

C. P.:  Ce roluri  ai cântat?

B. K.:  Am început cu cele pe care le doreau. Apoi au urmat repetiţiile cu Donna Elvira pentru premiera de „Don Giovanni”.

C. P.:  Am văzut aseară spectacolul. Aria „Mi tradì...”?

B. K.:  Nu s-a cântat, pentru că s-a produs varianta de la Praga. Oricum, trebuie să studiez şi această arie mare şi grea.

C. P.:  Presupun c-o ştii.

B. K.:  Trebuie să mai lucrez, pentru că n-o am chiar aşa de bine pusă la punct. Nu trebuia să o cânt încă nicăieri. După aceea, în toamna lui 2013, am debutat în „Traviata”.

C. P.:  Foarte interesant. În România nu s-a ştiut.

B. K.:  Era o mare întrebare, dacă după Mimì şi Nedda n-ar fi fost momentul pentru Violetta. Actul întâi este mai greu, după aceea n-ar mai fi nicio problemă. Şi atunci am debutat şi am cântat 10 spectacole, fără Mi bemol-ul acut din finalul primei arii, într-o regie destul de grea a lui Andreas Homoki, de origine maghiară, directorul Operei din Zürich. O mizanscenă frumoasă dar foarte complicată, fără decoruri, ceea ce este destul de greu pentru cântăreţ, întrucât trebuie să umple totul prin prezenţă şi prin aură. Este greu şi de cântat, şi de trăit, să emani atâta energie, realitate şi sinceritate, extrem de solicitant.

C. P.:  Poate era şi mişcare multă?

B. K.:  Da. Nu spun că a fost unul dintre cele mai mari succese, dar nu am pus-o la o parte pentru totdeauna. Cred că dacă o voi relua cândva, o să fie mult mai bine. Acum nu o mai cânt. Apoi a urmat Contesa în premiera de „Nunta lui Figaro” din 2014, după care a urmat încăodată Parisul, în primăvara lui 2014, „Boema”, rolul Musetta. Am cântat alături de Angela Gheorghiu, care evolua alternativ cu Maria Agresta. Am avut ocazia şi bucuria să cânt împreună cu Angela Gheorghiu pe scenă.

C. P.:  Cred că a fost o relaţie extraordinară...

B. K.:  Da, şi alături de alţi artişti foarte mari, Piotr Beczala, Ludovic Tézier... Totul era foarte frumos, a fost o experienţă de vis. Pluteam de bucurie. Spectacolele pariziene cu „Paiaţe” fuseseră regizate de Gian Carlo del Monaco, care m-a invitat şi la Beijing, unde se reprezenta producţia lui.

C. P.:  Apoi?

B. K.:  Am fost la Strasbourg în debut cu rolul Suzel din „Amicul Fritz” de Mascagni, foarte rar cântat. L-am avut partener pe tenorul Teodor Ilincăi şi a fost minunat. Mare succes. Atunci am primit, nu ştiu dacă aţi auzit, contractul pentru Metropolitan. Era tot în 2014.

C. P.:  Sigur că da. S-a publicat programul stagiunii viitoare. Vorbim despre Musetta la Metropolitan. Cum s-au legat lucrurile?

B. K.:  Cei din teatrul newyorkez nu erau foarte mulţumiţi de Musetta pe care o aveau în spectacolele în care Anita Hartig a cântat Mimì. Asta era pe când cântam Musetta la Paris. Dna Luisa Petrov, agenta mea de teatru, m-a propus pentru rol, iar ei s-au declarat de acord să mă asculte undeva. Aşa a venit la Strasbourg dna Eva Wagner de la Metropolitan să mă vadă în spectacolul cu „Amicul Fritz”. În ziua următoare premierei, am primit contractul.

C. P.:  Superb! O invitaţie care mă aştept să aibă urmări.

B. K.:  Da, deja am primit încă un contract pentru stagiunea 2017-18, tot Musetta. Să vedem ce va fi în continuare.

C. P.: Foarte bine, trebuie să te preocupi să-ţi extinzi repertoriul.

B. K.:  Sigur, vreau să abordez şi alte roluri. De pildă, verdiene. Aici a fost premiera de „Don Carlos” şi îmi doresc să debutez în Elisabetta în stagiunea viitoare sau după aceea. Poate va urma şi „Otello”.

C. P.:  Şi „Simon Boccanegra”?

B. K.:  Sigur, o operă foarte frumoasă, din care am cântat la Cluj-Napoca, la Gala Viva Vox, numai duetul, în compania lui George Petean. Mă gândesc şi la „Ernani”, se vorbea aici că ar fi foarte frumos un spectacol de „Faust”. Aşa că mă voi apuca să pregătesc rolul Margareta.

C. P.:  Cu cine ai studiat la Cluj?

B. K.:  Am lucrat foarte mult cu dna Lavinia Cherecheş, ea a fost profesoara mea şi la Oradea. După aceea, nu ne-am mai întâlnit. Dânsa trăieşte la Berlin, eu în altă parte; ne vedem mult mai rar, poate în viitor să fie altfel. Am mai fost şi la alţi profesori; recent am studiat puţin la Veneţia şi o să văd de unde mai „fur”, ca să învăţ ceva bun. Am omis să va spun că în decembrie trecut am debutat şi ca Liù în premiera de „Turandot” la Duisburg.

C. P.: Deci contractul tău continuă la Deutsche Oper am Rhein...

B. K.:  Nu am mai spus până acum, dar din stagiunea viitoare am renunţat la contractul fix; voi reveni ca invitată, pentru zece spectacole din rolurile făcute, Liù, Micaëla şi Donna Elvira, plus cele noi. S-au acumulat drumuri multe, tot felul de alte contracte şi simt că totuşi am obosit. Trebuie să am grijă şi de mine, de sănătatea mea. Cred că pot să am curajul să fiu liber profesionistă. Aici este o muncă destul de serioasă şi dură, în plină mentalitate nemţească, sunt repetiţii şi spectacole foarte multe. Faţă de România, unde sunt spectacole puţine, aici e prea mult, deja polul opus. Ca pe bandă, ca într-o fabrică.

C. P.:  Dar n-ai fost obligată să faci roluri mici sau în afara repertoriului tău de vedetă?

B. K.:  Nu, am fost foarte avantajată, din primul moment am cântat doar roluri principale, foarte bune. Numai că în acelaşi timp am început şi cariera internaţională. Acum aştept Metropolitanul şi sper că acolo va fi marea şansă. Ar fi frumos şi un debut la Covent Garden.

C. P.:  Depinde de cât se zbate pentru tine agenţia.

B. K.:  Mi-a promis că mă va propune şi la Viena, şi în alte părţi. Desigur, mă întorc regulat şi la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

C. P.:  Aşadar, revii în România...       

B. K.:  Întotdeauna, ciclic, în fiecare an. Mai cânt şi operete în limba maghiară, „Silvia”, „Prinţesa circului”. Pentru publicul maghiar este ceva minunat. În luna mai voi cânta Mimì. Şi vom mai discuta ce se poate pentru anul viitor, depinde şi de planul Operei Maghiare, şi de posibilităţi.