Soprana Mariana Nicolesco aduce un omagiu Centenarului Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Nicolesco
Mariana Nicolesco

Sâmbătă, 31 octombrie, pe TVR3, orele 17.00, cu reluare la ora 1, şi vineri, 6 noiembrie, pe TVR Internaţional, de la orele 22.30, va fi transmis Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, o celebrare în lumea artei ca omagiu la Centenarul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Iniţiată de soprana Mariana Nicolesco, manifestarea este un revelator al comorii de peste 10.000 de lieduri fondate pe vechiul cântec de dor.

Nenumăraţi tineri artişti se dedică interpretării capodoperelor acestui gen muzical, numit de creatoarea evenimentului „toată muzica în miniatură”, şi pe care aceştia l-au prezentat cu brio în Recitalurile pe teme pasionante, abordate pentru prima oară: De la Lied la Aria de Operă, apoi Liedul românesc în context european, reliefând originalitatea acestuia în raport cu liedul german, francez (la chanson), italian (la canzone), maghiar sau rus, ori Liedul românesc la Centenarul Marii Uniri. De asemenea, strălucită a fost premiera absolută a liedurilor enesciene la Expoziţia Universală de la Aichi, în Japonia, la Tokio şi Nagoya, la Praga, Roma, Paris şi New York în cadrul Anului Internaţional George Enescu proclamat de UNESCO.

«Marele compozitor a fost de altfel primul Preşedinte al Societăţii Compozitorilor Români (numită în prezent Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor), fondată la 2 noiembrie 1920, menită “să ajute la dezvoltarea producţiunii muzicale” autohtone, şi sunt fericită să aducem omagiu tuturor fondatorilor - declară Mariana Nicolesco - printre care se numără personalităţi de primă importanţă ca Alfred Alessandrescu, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Ion Nonna Otescu, Constantin Nottara, Theodor Rogalski, Dumitru Georgescu-Kiriac, Sabin Drăgoi, Gheorghe Dima, Tiberiu Brediceanu sau Ion Vidu.

Ca şi distinşii muzicologi de azi, compozitorii contemporani au fost permanent alături de noi, contribuind la succesul prestigioaselor noastre Simpozioane, multe dintre creaţiile acestora încântând publicul alături de cele ale maeştrilor din trecut în interpretarea tinerilor mei prieteni, şi suntem mândri să onorăm prin cântul nostru acest Centenar. Din partea lor şi a mea, Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, La Mulţi Ani!", apreciază Mariana Nicolesco.

De asemenea, şi Filarmonica "George Enescu" aniversează centenarul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România printr-un concert omagial.

În toamna anului 1920, la sediul Conservatorului bucureştean s-a înfiinţat Societatea Compozitorilor Români, George Enescu fiind numit preşedintele acesteia. Pentru a marca sărbătorirea centenarului societăţii, devenită Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Filarmonica „George Enescu“ prezintă joi, 29 octombrie 2020, de la ora 19.00, un concert cu înregistrări de muzică românească, care au fost interpretate la Ateneul Român. Primele două piese din program, Adrian Enescu - Suita Mircea, bătranul înţelept şi Anatol Vieru - Concertul pentru două violoncele şi orchestră sunt extrase din concertele găzduite de Filarmonica "George Enescu" din cadrul Saptămânii Internaţionale a Muzicii Noi (ediţiile 2018, respectiv 2015) devenite deja o tradiţie an de an la sfârşitul lunii mai. Ultima piesă, Poemul simfonic Acteon aparţine lui Alfred Alessandrescu, unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Compozitorilor Români care au semnat, la 2 noiembrie 1920, actul de naştere al Societăţii.

Înfiinţată la iniţiativa lui Constantin Brăiloiu (care a activat ca secretar general timp de aproape un sfert de veac), George Enescu (preşedinte al Societăţii până la părăsirea ţării), Mihail Jora ş. a., Societatea Compozitorilor Români (devenită apoi Uniunea Compozitorilor) a contribuit în mod esenţial la încurajarea creaţiei şi studiului muzicii româneşti, prin organizarea de concerte, realizarea de achiziţii şi a altor acţiuni specifice de promovare a compozitorilor contemporani, dar şi prin fondarea  Arhivei de folclor, a revistei Muzica, a Editurii Muzica

     

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite