O.Ş.P. Ne aflăm în anul centenarului Operei bucureştene, cu aproximativ 30 de ani în urmă, soprana Iulia Isaev debuta chiar pe această scenă, în rolurile Micaela din Carmen de Bizet), Pamina din Flautul fermecat de Mozart, Mimi din La Boheme de Puccini, Nedda din Paiaţe de Leoncavallo şi Cio-cio-san din M-ma Butterfly de Puccini. Cum a ajuns Iulia de pe băncile Conservatorului direct pe scena Operei bucureştene?

Participarea şi asumarea unui concurs organizat la Opera Naţională din Bucureşti în 1992, în urma căruia am devenit parte a ansamblului solistic, s-a petrecut cumva în mod firesc”

Iulia Isaev: Nu este niciun secret (şi cei din generaţia noastră ştiu bine acest lucru), selecţia prin care treceam toţi cei ce doream să studiem la Conservator în acea perioadă, (astăzi Universitatea Naţională de Muzică) era una foarte strictă.  Pe lângă calităţile vocale excepţionale necesare, dificultatea programelor prezentate la admitere, trebuia să fie deosebit de ridicată, astfel încât să te ajute să te detaşezi şi să impresionezi  (astfel de programe, în zilele noastre, se abordează de abia în anii de masterat).  Locuri la canto erau foarte puţine şi deci competiţia era pe măsură, de aceea eram conştienţi de faptul ca trebuia să muncim mult pentru a reuşi. Era o mândrie să fii student al Conservatorului. Încă din ultimii ani (ai studenţiei), conştientă fiind de dificultatea cu care un tânăr se putea face remarcat, m-am pregătit asiduu împreună cu profesoara mea, dna Arta Florescu şi am participat la două concursuri internaţionale, unul dintre ele foarte important în acea perioadă (M-ma Butterfly), la care am luat premii. Această validare venită din afară a cântârit foarte mult în viaţa unui tânăr aflat la început de drum, iar participarea şi asumarea unui concurs organizat la Opera Naţională din Bucureşti, în urma căruia am devenit parte a ansamblului solistic, s-a petrecut cumva în mod firesc. De atunci au trecut, aşa cum aminteai, aproximativ 30 de ani, ani în care drumul meu profesional a parcurs perioade frumoase, de lucru intens dar şi de satisfacţii meritate, de care îmi amintesc cu multă, multă plăcere.   

O.Ş.P.: Toate acestea veneau după fructuoasa perioadă de studiu, într-o generaţie de forţă a artei lirice româneşti. Cum era atunci în conservator. Cine erau colegii din acea perioadă şi cu care dintre ei te-ai întâlnit ulterior pe scenă?

„Fiecare dintre noi încerca să-şi exploateze la maximum harul primit pentru a se face remarcat”

I.I.: Se studia mult, eram dedicaţi profesiei pe care ne-o doream, foarte serioşi, responsabili, perseverenţi şi maturi în atitudine şi comportament, având fiecare un ţel, un vis ce urma sau nu să se îndeplinească. Îţi vorbesc la plural şi asta pentru că nu mă refer doar la mine, ci şi la colegii de generaţie pe care îi aveam. Aşa eram noi atunci, aşa întelegeam noi că trebuie să procedăm pentru a răzbi, prin studiu, prin muncă (şi tu ştii bine ce spun,) nu exista vreo formulă magică pentru asta, fiecare dintre noi încerca să-şi exploateze la maximum harul primit pentru a se face remarcat şi a se dedica profesiei pentru care se pregătea. Mulţi colegi ai generaţiei mele au făcut cariere frumoase. Dintre colegele cu cele mai vizibile cariere, personal, m-am intersectat pe scenă doar cu Ruxandra Donose şi cu Angela Gheorghiu, de care mă leagă o trainică şi frumoasă prietenie de o viaţă.

O.Ş.P.: Cam în aceeaşi perioadă a anilor 90, Iulia Isaev îşi începea cariera internaţională, fiind invitată la Viena să interpreteze rolul Donnei Anna din Don Giovanni de Mozart, într-un spectacol regizat de Franco Zeffirelli. Cum s-a întâmplat?

„Interacţiunea mea cu celebrul Franco Zefirelli a fost relativ scurtă, însă definitorie”

I.I.: Aş vrea să subliniez faptul că debutul meu la Staatsoper din Viena nu a venit imediat, aşa, peste noapte. Debutasem în rolul Donnei Anna din opera Don Giovanni de Mozart şi cântam deja de ani buni la Viena în cadru unui Festival în aer liber, în Schonbrunn, moment în care am primit o invitaţie pentru o audiţie pe celebra scenă. Nu s-a întâmplat nimic în mod nefiresc, am susţinut audiţia şi am primit un contract de invitat ce urma să se desfăşoare peste doi ani de la data la care am susţinut audiţia. Nu glumesc, cam toate contractele care se încheiau atunci, se încheiau pentru (cu aproximaţie) cam doi ani în avans. Aşa că, atunci când am păşit pentru prima oară pe acea scenă, într-o producţie, care avea mai mult decât vârsta mea, regizată de Zefirelli, eram mai mult decât pregătită. Interacţiunea mea cu celebrul Franco Zefirelli a fost relativ scurtă însă definitorie, m-a impresionat deosebit de mult atenţia domniei sale la detalii, fapt ce m-a determinat de-a lungul întregii cariere să pun mult preţ pe acest lucru.

O.Ş.P.: De aici a pornit cariera internaţională a Iuliei Isaev? Ce a urmat din acel moment? Relaţia cu Opera din Bucureşti a devenit episodică pentru o perioadă şi v-aţi concentrat pe cariera internaţională?

„În perioada în care cariera mea luase avânt, relaţia mea cu Opera din Bucureşti a părut că se răceşte”

I.I.: Desigur, a fost foarte importantă reuşita acelui moment. S-au legat ulterior multe contracte, s-au deschis uşile multor teatre, am interacţionat cu oameni de scenă importanţi de la care am avut de învăţat, am avut colegi de scenă celebri cu cariere remarcabile,  am întâlnit dirijori renumiţi, regizori cunoscuţi, ceea ce cu siguranţă a fost mai mult decât benefic pentru formarea mea ca artist. În acest context, în perioada în care cariera mea luase avânt, relaţia mea cu Opera din Bucureşti a părut că se răceşte. Nu am să ştiu niciodată pentru ce motiv, decizia de a fi îndepărtată din ansamblu a fost soluţia cea mai bună care a fost găsită la acel moment în măsura în care eu nu am părăsit ţara niciodată pentru a mă stabili în altă parte. Plecam şi veneam din şi în Bucureşti. Este o perioadă pe care o găsesc mai puţin plăcută amintirilor mele. Am continuat însă să profesez în străinătate, dar am privat publicul din România fără voia mea, o bună bucată de vreme şi îmi pare tare rău pentru asta.

O.Ş.P.: Cele mai importante scene din Europa, dar şi The New National Theatre Tokyo, sau Metropolitan Opera New York. Care au fost experienţele cele mai marcante pentru Iulia Isaev?

„Lucrurile vin în viaţa unui om, atunci când el este pregătit”

I.I.: Sunt câteva momente pe care aş vrea să le amintesc, momente ce mi-au marcat parcursul profesional şi mi-au întărit încă odată convingerea că  lucrurile vin în viaţa unui om, atunci când el este pregătit (cu condiţia să persevereze, bineînţeles). Sunt desigur cele petrecute pe scenele cele mai importante, „casele mari”, cum le spunem noi. Personal, nu cred în coincidenţe. Faptul că am crezut cu tărie în puterile mele şi în ceea ce devenisem după ani de experienţă acumulată în toată cariera mea de până acum, mi-a întărit convingerea că pot face faţă cu brio unei asemenea presiuni. Şi aici mă refer la debutul meu oficial pe celebra scenă Metropolitan Opera din New York, în 2019, în rolul Floriei Tosca din opera Tosca de Puccini, alături de Joseph Calleja şi Wolfgang Koch, spun oficial pentru că nu a fost prima mea apariţie pe acestă scenă, eu, evoluând cu doi ani înaintea acestui moment în rolul Tatianei din opera Evgheni Oneghin de Ceaikovski, înlocuind-o pe binecunoscuta şi apreciata soprană Anna Netrebko, la repetiţia generală deschisă publicului. A fost un drum lung, însă satisfacţia profesională primită este incomensurabilă şi, având maturitatea necesară, ştii să o preţuieşti ca atare. Nimic nu se compară (şi mă refer la profesie) cu momentul în care pe scenă fiind vezi în faţa ta mii de ochi care te privesc şi mii de suflete care respiră odată cu tine, care intră în povestea ta de pe scenă şi o trăiesc alături de tine (menţionez că sala are o capacitate de aproximativ 3580 de locuri). Realizezi deodată că a meritat. Aş sublinia că mi-au fost tare dragi şi am amintiri nepreţuite pe scenele de la Staatoper Viena, de la Opera National de Paris Palais Garnier, de la New National Theatre Tokyo, de la Teatro dell Opera di Roma, de la Opern House Zurich, de la Bayeriche Staatsoper Munchen, de la Staatsoper Berlin, dar şi din toate celelalte teatre în care am activat.

O.Ş.P.: De ce parteneri de scenă îţi aminteşti cu plăcere?

I.I.: Dintre partenerii de scenă, i-aş aminti pe cei mai cunoscuţi dintre ei: Ferruccio Furlanetto, Gosta Winbergh, Bryn Terfel (Don Giovanni) Francisco Araiza (La Boheme) Lando Bartolini (Otello), Jonas Kaufmann (Leonora), Yevgheni Nesterenko (Nozze di Figaro), Paolo Montarsolo (Nozze di Figaro), Peter Mattei (Don Giovanni), Vesselina Kasarova (Cosi fan tutte), Ludovic Tezier (Carmen, La Boheme), Gregory Kunde (Don Giovanni), Joseph Calleja, Wolfgang Koch (Tosca), Michael Volle (Don Giovanni), Ildebrando D’Arcangelo (Don Giovanni), Carlos Alvarez (La Boheme), Maurizio Muraro (Don Giovanni), Mariusz Kwiecien (Evgheni Oneghin) etc.

O.Ş.P.: Aveţi un amplu repertoriu de operă. Care dintre premierele pe care le-aţi pregătit v-a rămas în memorie ca un eveniment special?

„E plăcut să vezi oameni de stat iubitori de operă”

I.I.: Sunt multe şi toate dragi, am făcut multe premiere, pentru că am activat şi în teatre de proiecte unde se prezentau calupuri de patru, şase, opt sau chiar şi zece spectacole, după care se trecea la alte montări. Deci, în timp s-au adunat, totuşi îmi amintesc cu drag de splendida producţie de la Roma cu Don Giovanni de Mozart în regia binecunoscutului şi îndrăgitului actor italian, Luigi Proietti, spectacol ce l-a avut în public pe preşedintele statului de la acea vreme. În pauza dintre acte am şi primit vizita domniei sale, la cabine. A fost un moment tare drăguţ. E plăcut să vezi oameni de stat iubitori de operă. Şi ca să nu omit Opera din Bucureşti, îmi aduc aminte cu multă plăcere de colaborarea cu Graham Vick, atunci când am pregătit premiera de Falstaff de Verdi.

O.Ş.P.: De-a lungul carierei aţi colaborat cu importanţi regizori de renume internaţional de teatru şi operă. Colaborarea cu care dintre aceştia a fost marcantă pentru evoluţia carierei Iuliei Isaev?

Vreau să reamintesc întâlnirea mea cu regizorul Peter Brook, o întâlnire, îi zic eu, specială şi diferită”

I.I.: Atunci când întâlneşti oameni cu har este imposibil să nu-ţi doreşti cu ardoare să le stai prin preajmă cât mai mult, pentru a absorbi cât se poate din aura personală. Deodată te transpui şi te concentrezi ca toate informaţiile oferite cu atâta  generozitate să le poţi personaliza ca să-ţi fie cât mai utile. Am încercat să adun de la fiecare în parte tot ce am crezut că îmi va folosi mai târziu în cariera mea. Astfel de întâlniri te marchează şi te îmbogăţesc. Vreau să reamintesc întâlnirea mea cu regizorul Peter Brook, o întâlnire,îi zic eu, specială şi diferită. Specială, pentru că acest artist este un Om cu totul şi cu totul deosebit. Simplu, onest, de o modestie rară, dar de o generozitate fără margini. Diferită, pentru că înainte de a ne cunoaşte şi de a urca pe scenă pentru a-i cânta, a cerut  celor din teatru să-mi aranjeze părul într-un anumit fel, iar ţinuta acelui moment (aleasă tot de domnia sa) trebuia să fie de culoare bleumarin, dreaptă, pe lângă corp. Cu siguranţă personajul meu (Donna Anna) era deja demult creionat şi trebuia să mă vadă aşa cum îl gândise (nu mi s-a mai întâmplat vreodată să mi se ceară vreo ţinută sau coafură aparte atunci când am mai avut de susţinut vreo audiţie). Nu eram singura soprană venită. Imediat după ce am cântat, mi-a spus să aştept ca să le poată asculta şi pe celelalte. După ce s-a terminat totul, a venit direct la mine spunându-mi că m-a ales să fiu Donna Anna proiectului său de la Bruxelles. A fost un moment de bucurie imensă. Ulterior, am purtat  acestă producţie şi la Tokyo (Bunkamura Hall). Fiecare zi de lucru cu Peter Brook era câte o lecţie de viaţă. Oferea şi se oferea în alcătuirea actului artistic. Nimic nelalocul lui, niciun gest, nicio mişcare care să tulbure atenţia privitorului, totul firesc, natural, simplu, fără artificii, „să vorbească muzica’’… spunea El….  zilele acelea mi-au rămas întipărite în memorie şi mă întorc de multe ori în timp încercând să regăsesc acele stări pregătitoare înălţătoare atât de necesare în procesul de creaţie.

O.Ş.P. Ne aflăm în anul centenarului Operei bucureştene, privind retrospectiv evoluţia acesteia, care credeţi că au fost momentele de glorie ale istoriei legendarei scene bucureştene?

I.I.: Cred că fiecare generaţie a avut momentele ei încărcate de glorie, cu certitudine fiecare artist atunci când se pregăteşte să-şi prezinte actul artistic în faţa publicului, doreşte să o facă la cel mai înalt nivel posibil. Uneori, de-a lungul timpului, au existat şi momente mai dificile, însă actul artistic în sine nu vreau să cred că a avut de suferit. Ne mândrim cu voci calitative cu timbralitate rară, calde, generoase, cu solişti care au strălucit pe cele mai mari scene şi pentru care au fost scrise partituri, au fost şi vor mai fi, pentru că avem potenţial ca popor.

O.Ş.P. Cum şi când v-aţi hotărât să activaţi din nou mai mult în România?

Nu am părăsit niciodată România, am fost prezentă aici şi în perioada în care am activat „mai spre deloc” la Opera Naţională”

I.I.:  Aşa cum spuneam şi mai devreme, nu am părăsit niciodată România, am fost prezentă aici şi în perioada în care am activat „mai spre deloc” la Opera Naţională. Aş vrea să  reamintesc faptul că datorez revenirea mea în teatru dlui Cătălin Ionescu Arbore, manager în acea perioadă, căruia îi sunt recunoscătoare şi datorită căruia repertoriul meu s-a îmbogăţit cu rolul Elsei de Brabant din opera Lohengrin de Wagner. Nu m-aş fi gândit niciodată până în acel moment să abordez o asfel de partitură, pentru că Wagner mi se părea inabordabil şi nu pentru că nu aş fi putut cânta Elsa, ci pentru că nu credeam că sosise momentul să accesez acest tip de repertoriu diferit de tot ce cântasem până atunci.  M-a provocat dificultatea acestui rol şi mi-a testat mult nivelul răbdării, însă, în final,  am reuşit să aduc partitura la potenţialul meu vocal, descoperind o muzică profundă de o frumuseţe aparte pe care mi-am apropiat-o sufletului.

O.Ş.P. Pentru un solist de operă, a ajunge la Metropolitan Opera din New York este un vis împlinit. Cum a apărut această oportunitate în 2015 şi ce a însemnat ea pentru Iulia Isaev?

„Metropolitan Opera din New York este o sursă inepuizabilă de inspiraţie”

I.I.: A însemnat şi înseamnă mult, aşa cum spui, un vis împlinit. Am o colaborare frumoasă cu Metropolitan Opera din New York începând din anul 2015 până în prezent şi care prin forţa lucrurilor a luat o pauză în perioada pandemiei, din cauza faptului că toate activităţile artistice au fost oprite. Este un teatru care impresionează prin grandoarea lui, un teatru pe scena căruia au călcat de-a lungul timpului cele mai mari personalităţi ale artei lirice mondiale. Un loc ales în care intri în contact cu dirijori şi regizori cotaţi ca fiind cei mai buni în profesia lor. Un loc în care întâlneşti cei mai de seamă solişti ai momentului, care îţi devin parteneri de scenă. Un teatru în care toată suflarea lirică de pe mapamond şi-ar dori să cânte. Metropolitan Opera din New York este o sursă inepuizabilă de inspiraţie...

O.Ş.P. Aţi susţinut concerte alături de Angela Gheorghiu şi Placido Domingo la Sala Palatului din Bucureşti, la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, la Bunkamura Hall Tokyo, Nagasaki, la Opera din Seul şi apoi, din nou alături de Angela Gheorghiu la Opera National de Paris, Palais Garnier. Ce înseamnă pentru o soprană a fi colegă cu Angela Gheorghiu? Pentru că aţi fost colege încă din facultate.

I.I.: Atât concertul de la Sala Palatului (alături de Angela Gheorghiu şi Placido Domingo) cât şi cel de la Paris de la Opera Garnier i le datorez prietenei mele, marii noastre soprane, Angela Gheorghiu, care cu generozitate şi prietenie m-a invitat să-i fiu alături.  Au fost concerte cu o încărcătură aparte, foarte speciale pentru mine. Rămân momente de neuitat în viaţă, momente în care ai vrea să opreşti timpul ca să nu se sfârşească. Pe Angela am cunoscut-o cu mult înainte de a fi colege la Conservator, ne cunoaştem încă de pe băncile liceului, practic, de o viaţă. Sunt mulţi ani de atunci şi prietenia noastră frumoasă continuă.

O.Ş.P. Aţi activat mult în străinătate. Ce modele credeţi că am putea împrumuta pentru susţinerea artei şi culturii într-o astfel de perioadă, în condiţiile economice din România?

Este nevoie să ne facem auziţi la cel mai înalt nivel. Arta nu este un moft, este o necesitate”

I.I.: Modul în care teatrele funcţionează în alte părţi ale lumii este adaptat la condiţiile  socio-culturale ale fiecărei zone şi sunt sigură că au fost alese variantele cele mai nimerite, cele care se pliază pe nevoile societăţii.  Există teatre de proiecte şi teatre de repertoriu. Mie îmi place modelul vienez al teatrului de repertoriu. Şi noi am împrumutat acest model şi cred că este o soluţie bună, pe care o datorăm publicului nostru care este un public constant, în mare parte.  De asemenea, cred că am avea nevoie şi de implicarea într-o mai mare măsură a decidenţilor care să îşi concentreze mai mult eforturile în dorinţa de a sprijini arta, cultura chiar şi în actualele condiţii economice. Este nevoie să ne facem auziţi la cel mai înalt nivel. Arta nu este un moft, este o necesitate. Dacă într-o zi nu am mai auzi deloc muzică, nu crezi că ar fi trist? Nu am putea trăi în linişte totală... Şi continui să cred cu tărie că arta, frumosul, ne fac mai buni.

O.Ş.P. Orientându-ne privirea acum către prezent, Iulia Isaev, de mai bine de un an, toată lumea artistică din România, dar şi din Europa şi Statele Unite, a intrat într-o perioadă de pauză, cu mici reveniri. Evenimentele artistice cu public s-au suspendat ca efect al pandemiei, iar reluările activităţii au fost doar episodice. Cum aţi parcurs această perioadă ca artist?

I.I.: La fel ca toţi artiştii din toată lumea, a fost dificil. Atunci când faci asta de o viaţă întreagă şi te trezeşti brusc în imposibilitatea de a te exprima aşa cum o făceai până acum, fără să vrei, dai naştere unor frustrări. Simţi că nu te mai regăseşti. Un artist nu poate exista fără publicul său. Menirea lui este să fie pe scenă iar a publicului în sala de spectacol. În această perioadă nefastă am încercat în diverse moduri să umplu golul lăsat de lipsa spectacolelor cu multe alte preocupări frumoase, în plus, activitatea didactică de la Universitatea Naţională de Muzică nu îmi prea lasă  mult timp liber. Aştept cu nerăbdare momentul revenirii la viaţa de dinainte.

O.Ş.P. Cât de important credeţi că va fi impactul acestei perioade exclusiv on line a istoriei recente a artelor spectacolului în România?

Nu cred că online-ul poate înlocui vreodată emoţia şi experienţa trăită în timpul unui spectacol live în sală”

I.I.: Nu cred că online-ul poate înlocui vreodată emoţia şi experienţa trăită în timpul unui spectacol live în sală. Totuşi, sunt de acord cu faptul că obţine o deschidere mai amplă, ne poate urmări un public mult mai numeros, ceea ce poate fi benefic. În luna aprilie, ONB a susţinut o ministagiune de spectacole în concert transmise online, în fiecare duminică începând cu  orele 19. În cadrul acestei ministagiuni, eu voi fi prezentă cu rolul Tatianei din opera Evgheni Oneghin de Ceaikovski. Vă invit cu drag să ne urmăriţi  online pe site-ul ONB, duminică 30 mai de la orele 19. Deşi, până atunci, cu siguranţă se vor dezvolta şi concertele online.

O.Ş.P. Câteva cuvinte despre activitatea de profesor de canto a Iuliei Isaev la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Mai produce şcoala românească mari voci, aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor 90?

I.I.: Da, desigur. Voci frumoase avem, speranţă este, talent cu carul... ne lipseşte un pic determinarea, răbdarea şi perseverenţa. Trăind într-un secol al vitezei, mulţi studenţi se grăbesc să atingă cât mai repede performanţe înalte, omiţând un lucru esenţial, că nu pot sări etape... Acest lucru este practic imposibil în profesia noastră. Toate au un rost şi  toate trebuie să vină în ordinea firească. Studiul constant şi răbdarea sunt atribute cu care ar fi bine să se împrietenească mai mult...  Sunt la rândul meu rodul acestei Universităţi şi dacă am reuşit, a fost în parte şi datorită sfaturilor primite la vremea aceea, atunci când aveam vârsta lor. Mi-au folosit. Am la clasă tineri deosebit de talentaţi, cu voci foarte frumoase. Le sunt alături, îi sprijin şi îi sfătuiesc în ale profesiei, aşa cum ştiu mai bine, sunt copii buni, înzestraţi cu calităţi alese. Mă străduiesc să-i pregătesc pentru „lumea mare” încercând să-i fac să conştientizeze cât mai din timp că profesia pe care şi-au ales-o nu este o joacă, dacă vor să facă performanţă.  Competiţia este acerbă, nu mai este suficientă doar vocea frumoasă, trebuie să ieşi în evidenţă, să impresionezi cu ceva ca să fii luat în seamă. În acest moment, în care se promovează foarte mult spectaculosul, e necesar să ştii să te pliezi rapid. Este foarte importantă cunoaşterea limbilor străine care îţi facilitează mult interacţiunea cu oamenii, de asemenea, versatilitatea şi adaptabilitatea sunt atribuţii necesare pentru a putea răspunde imediat în situaţii în care ţi se cere şi este nevoie de aportul tău. Este adevărat că multe situaţii interesante ţin de conjunctură, de şansă, de destin, totuşi, dacă nu eşti suficient de pregătit, întotdeauna se va găsi cineva care va putea răspunde afirmativ în locul tău. Cam aşa stau lucrurile.

O.Ş.P. Care ar fi mesajul sopranei Iulia Isaev pentru artiştii din România în acest moment, fie că sunt artişti liber profesionişti sau angajaţi ai unei instituţii publice de cultură.

I.I.: Să nu se oprească din a visa şi să persevereze în acest sens! Să găsească resursele interioare potrivite pentru a continua, să se bucure şi să aprecieze cât pot de mult clipele cu adevărat importante, iar pe lângă asta.... să-şi ia timp să privească cerul, soarele, să respire bucurie şi speranţă. Şi să trăiască frumos!!!

Repertoriul de operă:

Mimi, La Bohème (Boema) de Giacomo Puccini

Liù, Turandot de Giacomo Puccini

Floria Tosca, Tosca de Giacomo Puccini

Cio-Cio-San, Madama Butterfly de Giacomo Puccini

Manon, Manon Lescaut de Giacomo Puccini

Alice Ford, Falstaff de Giuseppe Verdi

Desdemona, Otello de Giuseppe Verdi

Leonora, Trubadurul de Giuseppe Verdi

Micaëla, Carmen de Georges Bizet

Pamina, Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart

Donna Anna, Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart

Contesa, Le nozze di Figaro (Nunta lui Figaro) Wolfgang Amadeus Mozart

Fiordiligi, Così fan tutte (Aşa fac toate) de Wolfgang Amadeus Mozart

Nedda, Pagliacci (Paiaţe) de Ruggero Leoncavallo

Marguerite, Faust de Charles Gounod

Corina, Anacreon de Cherubini

Tatiana, Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski

Roxanne, Cyrano de Bergerac, Alfano

Adriana Lecouvreur, Adriana Lecouvreur de Cilea

Elsa de Brabant, Lohengrin de Richard Wagner

Elisabeth, Tannhäuser de Richard Wagner

Repertoriul vocal simfonic

Verdi - Requiem

Mozart – Requiem

Mozart - Missa în Do Minor

Berlioz - La mort du Cleopatra

Brahms - Ein Deutches Requiem

Beethoven – Simfonia a IX-a

Beethoven – Fantezia pt pian, solişti, cor şi orchestră

Bruckner - Te Deum

Mahler – Simfonia a IV-a

Gounod - Messe Solenne de Sainte Cecile

Biografie

Soprana Iulia Isaev este una din vocile formate în România care a dus peste tot în lume tradiţia şcolii româneşti de canto, fiind invitată să cânte pe cele mai importante scene lirice. Licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, şi-a perfecţionat arta cântului sub îndrumarea renumitei artiste şi distinse profesoare Arta Florescu.

Este laureată a mai multor concursuri internaţionale de canto: Loire Atlantique, Nantes-Franţa, G. Enescu – Bucureşti şi M-ma Butterfly, Barcelona-Spania, unde a obţinut premiul întâi.

Imediat după absolvire a debutat la Opera Naţională din Bucureşti în rolurile Micaela (Carmen) - Bizet, Pamina (Flautul fermecat) - Mozart, Mimi (La Boheme) - Puccini, Nedda (Paiaţe) - Leoncavallo şi Cio-cio-san (M-ma Butterfly) - Puccini.

În acelaşi timp a început cariera internaţională, fiind invitată la Staatsoper Viena să interpreteze rolul Donnei Anna (Don Giovanni) - Mozart, într-un spectacol regizat de Franco Zeffirelli. Acest rol i-a adus nenumărate satisfacţii profesionale şi i-a prilejuit apariţia în numeroase montări pe scene de top din Europa şi Asia: Bayeriche Staatsoper Munchen, Staatsoper Berlin, Semperoper Dresda, Deutsche Oper Berlin, Theatre Royal de la Monnaie Brusseles, Teatro dell’Opera di Roma, Opera National du Rhin Strasbourg, Schwetzingen Schloss Opera Festival, Opera National Lorraine Nancy, Bunkamura Hall Tokyo dar şi The New National Theatre Tokyo.

Cariera sa internaţională a continuat cu multe alte roluri, interpretate cu determinare, profesionalism, dăruire şi sensibilitate, fapt ce i-a consolidat prezenţa  pe cele mai importante scene lirice ale lumii, cele mai reprezentative fiind: Metropolitan Opera New York, Floria Tosca (Tosca) – Puccini, Manon Lescaut  (Manon Lescaut) – Puccini, Elisabeth, (Tannhauser), Wagner, Tatiana  (Evgheni Oneghin) – Ceaikovski, Roxanne (Cyrano de Bergerac) – Alfano, Adriana Lecouvreur (Adriana Lecouvreur) – Cilea,  Opera Bastille Paris, Mimi (La Boheme) – Puccini, Opera National de Paris Palais Garnier, concert alături de Angela Gheorghiu, Hamburgiche Staatsoper, Desdemona (Otello) – Verdi, Das Opernhaus Zurich, Micaela (Carmen) – Bizet, Mimi (La Boheme) – Puccini, Fiordiligi (Cosi fan tutte) – Mozart, Leonora (Leonora) – Paer, Sttatsoper Berlin, Fiordiligi (Cosi fan tutte) – Mozart, Oper der Staat Koln, Mimi (La Boheme – Puccini, Deutche Oper Berlin, Requiem-ul de Verdi, Das Sessiches Staatstheater Wiesbaden, Floria Tosca (Tosca) – Puccini, Teatro San Carlo din Lisabona Virgin Mary (Jean D’Arc au Bucher) – Honegger, Alice Ford (Falstaff) – Verdi, Teatro La Fenice di Venezia, Corine (Anacreon) – Cherubini, Cio-cio-san (M-ma Butterfly) – Puccini, Teatro Malibran Venezia, Fata Morgana (L’amour pour trois oranges) – Prokofiev, Teatro Reggio Torino, Mimi (La Boheme) – Puccini, Marguerite (Faust) – Gounod, Teatro Sociale Mantova, Cio-cio-san (M-ma Butterfly) – Puccini, Greek National Opera House, Elsa de Brabant ( Lohengrin) – Wagner.

Cu certitudine, evenimentul ce i-a marcat vârful carierei artistice internaţionale a fost debutul pe scena Operei Metropolitan din New York în rolul Floriei Tosca din opera Tosca de G. Puccini, sub bagheta dirijorului Carlo Rizzi, într-o producţie regizată de Sir David McVicar.

A susţinut serii de concerte vocal simfonice atât în ţară, cât şi în afară, în săli de prestigiu precum: Concertgebow din Amsterdam (Verdi Requiem), în sala de concerte Megaron din Atena (La Mort du Cleopatra-Berlioz), la Teatro Massimo din Palermo (Ein Deutche Requiem-Brahms), la Theatre Champs-Elysees din Paris (Mozart Requiem) în  Sala Filarmonicii din Koln (Mozart Requiem), la Deutche Oper Berlin (Verdi Requiem), la Gstaad Opera Festival (Verdi Requiem).

De-a lungul carierei a colaborat cu importanţi regizori de renume internaţional de teatru, operă şi film, precum: Peter Brook  (Don Giovanni), Franco Zeffirelli (Don Giovanni), Richard Eyre (Manon Lescaut), Sir David McVicar (Tosca şi Adriana Lecouvreur) Hugo de Ana (Faust), Herbert Vernike (Falstaff), Graham Vick (Falstaff), Achim Freyer (Don Giovanni, producţie preluată şi transmisă în direct de Canalul TV Arte), Robert Wilson (M-ma Butterfly), Luigi Proietti (Don Giovanni), etc. şi dirijori renumiţi precum: James Levine, Michell Plasson, Marco Armiliato, Carlo Rizzi, Robin Ticciati, Rafael Fruhberg de Burgos, Fabio Luisi, Daniel Harding, Evelino Pido, Ascher Fish, Adam Fisher, Franz Welser-Most, Gianluigi  Gelmetti, Renee Iacobs, Gabrielle Ferro, Kery Lynn Wilson, Cristian Mandeal, Ion Marin, Sergiu Comissiona, Mstislav Rostropovich, Daniel Oren, etc.

A susţinut serii de concerte: la Sala Palatului din Bucureşti alături de Angela Gheorghiu şi Placido Domingo, la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, la Bunkamura Hall Tokyo, Nagasaki, la Opera din Seul şi din nou, alături de Angela Gheorghiu la Opera National de Paris, Palais Garnier.

Din anul 1992 până în prezent, (cu o întrerupere de 10 ani), soprana Iulia Isaev este solistă a Operei Naţionale din Bucureşti unde a apărut într-un număr impresionant de spectacole din stagiunile curente ale teatrului. A onorat cu profesionalism premiere, gale, concerte şi a fost răsplătită de-a lungul timpului cu numeroase premii şi distincţii. A înregistrat în Studioul de Concerte al Sălii Radio arii din opere, concerte vocal simfonice şi a participat în cadrul unor emisiuni la Radio şi Televiziune. A fost invitată să jurizeze concursuri de canto din ţară şi a susţinut cursuri de măiestrie.

Pe lânga activitatea sa solistică, din anul 2012, este cadru didactic asociat, iar din anul 2018, conf. univ. dr.  la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Departamentul Canto şi Artele Spectacolului Muzical.