Soprana Andreea Soare şi baritonul Cătălin Ţoropoc,  la Adevărul live. Invitaţie la"Cosi fan tutte", premiera de la Opera Naţională Bucureşti VIDEO

Soprana Andreea Soare şi baritonul Cătălin Ţoropoc, invitaţi la Adevărul Live 

Spectacolul „Così fan tutte” de W. A. Mozart, realizat în co-producţie cu Opera Garsington din Marea Britanie, va avea premiera pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB), sâmbătă, de la ora 19.00. Astăzi, la Adevarul Live, de la ora 12.00, au fost invitaţi soprana Andreea Soare şi baritonul Cătălin Ţoropoc, care au vorbit de noua producţie ONB.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sâmbătă, 27 februarie, de la ora 19:00, la Opera Naţională Bucureşti are loc premiera spectacolului de operă „Così fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart, în regia artistului britanic John Fulljames, regizor asociat al Royal Opera House „Covent Garden” din Londra. Realizată în co-producţie cu Opera Garsington din Marea Britanie – instituţie situată pe proprietatea Wormsley din Buckinghamshire, în apropiere de Londra, care organizează anual unul dintre festivalurile consacrate de operă din Europa –, această montare a operei „Così fan tutte” este rezultatul unui tip de cooperare internaţională între instituţii din ce în ce mai des întâlnită la nivel mondial datorită oportunităţilor artistice şi de producţie fără precedent pe care le oferă. Premiera va beneficia de participarea solistei invitate Andreea Soare (rolul Fiordiligi), soprană ce a făcut parte şi din distribuţia de la Opera Garsington şi care colaborează frecvent cu Opéra National de Paris. Dirijor este Adrian Morar.

FOTOGRAFII: David Muntean

Andreea Soare şi-a făcut debutul în muzică la vârsta de 7 ani, a studiat în oraşul natal pianul, vioara, chitara şi mai târziu, cântul. Este absolventă a Conservatorului Naţional Regional din Strasbourg, la clasa de canto a profesoarei Marie-Madeleine Koebelé. Paralel cu studiile la Conservator, în 2008 a obţinut şi licenţa în muzicologie, la Universitatea Marc Bloch din acelaşi oraş.
În 2008 a intrat la Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris, la clasa de canto a profesorilor Isabelle Guillaud, Susan Manoff, Olivier Reboul, Vincent Vittoz, Claude Lavoix, Anne Le Bozec şi Keneth Weiss. Trei ani mai târziu, Andreea Soare devine membră a Academiei Lirice din cadrul Operei Naţionale din Paris.
În stagiunea 2013-2014 soprana Andreea Soare va debuta în câteva roluri, sub auspiciile Operei Naţionale din Paris.

Absolvent al Universităţii  „Ovidius” din Constanţa la Facultatea de Teologie Didactică – Pedagogie Muzicală şi la Facultatea de Arte, secţia Canto Clasic, baritonul Cătălin Ţoropoc este, din anul 2013, solist colaborator al Operei Naţionale Bucureşti. Începând cu anul 2004 a fost colaborator al Filarmonicii  „Marea Neagră” din Constanţa, apoi a devenit angajat al Teatrului Naţional de Operă şi Balet  „Oleg Danovski” din Constanţa. În 2011, Cătălin Ţoropoc a câştigat Marele Premiu la Concursul Naţional de Lied  „Ionel Perlea” de la Slobozia, iar în 2013 a debutat în rolul Leporello din opera „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart la Opera Naţională Bucureşti.

 

„În primul rând, am fost atras de muzica lui Mozart, care surprinde precis vârtejul emoţional în care sunt prinşi cei patru îndrăgostiţi, pe măsură ce descoperă pentru prima dată iubirea şi devin neputincioşi în faţa unor forţe pe care nu le pot controla. În plus, sunt atras de salturile magice ale operei de la formalitatea ei. Într-un cadru perfect simetric din punct de vedere al formei, sunt dezlănţuite forţe ale hazardului. Observăm astfel că simetria reprezintă doar o faţadă, un pretext, iar dedesubt se află ceva lipsit de ordine, întunecat”, spune regizorul John Fulljames, care a transpus povestea operei în zilele noastre.

Legat de viziunea lui John Fulljames privind spectacolul de operă, viziune pe care o regăsim şi în această montare a operei „Così fan tutte”, acesta declara: „Printr-o muncă de înaltă calitate, pe oricare dintre platforme, putem să atragem noi tipuri de public şi, de asemenea, alte poveşti şi idei. Eu cred că opera trebuie să fie o formă de artă contemporană vibrantă, nu o moştenire a trecutului. Opera trebuie să se integreze în peisajul artelor contemporane: în acest moment, are tendinţa să stea un pic deoparte. Trebuie să interacţioneze mai mult cu filmul, dansul, artele vizuale şi să vină cu noi idei – aceasta este calea pe care vreau să o urmez”.


John Fulljames este regizor asociat la Royal Opera House „Covent Garden” din Londra, a fost co-fondator şi director artistic al The Opera Group, iar despre el se scria într-un articol al publicaţiei The Telegraph că „a devenit un regizor de primă importanţă abordând fiecare operă într-un mod nou”. Printre producţiile sale recente se numără „Ascensiunea şi căderea oraşului Mahagonny” de Kurt Weill şi Bertolt Brecht, „Orfeu şi Euridice” de C. W. Gluck, „La donna del lago” de Gioachino Rossini (la Royal Opera House din Londra); „Nabucco” de Giuseppe Verdi (la Opéra de Lorraine, Nancy); „Quartet” de Luca Francesconi (la Royal Opera House din Londra şi în Rouen); „Juliette ou la Clé des songes” de Bohuslav Martinů (la Opera din Bremen); „La clemenza di Tito” de Wolfgang Amadeus Mozart (la Opera North şi la Nancy) etc.
Următoarele reprezentaţii ale acestui spectacol au loc în 28 februarie şi 7 aprilie.



Sâmbătă, 27 februarie, ora 19:00
„Così fan tutte” – Premieră
Operă bufă în două acte de Wolfgang Amadeus Mozart
Libretul de Lorenzo da Ponte

Spectacol realizat în co-producţie cu Opera Garsington din Marea Britanie

Regia: John Fulljames  ~  Dirijor: Adrian Morar
Scenografia: Dick Bird
Lighting designer: Bruno Poet
Coregrafia: Tim Claydon
Maestru de cor: Daniel Jinga
Asistent de regie: Paula Gherghe

Asistent de scenografie: Alina Petrovschi
Asistent lighting design: Ionuţ Gabriel Pruteanu
Asistenţi de coregrafie: Oana Bădănoiu-Vuluţă, Răzvan Marinescu
Producător delegat: Ioana Petre

Distribuţia premierei:
Fiordiligi - Andreea Soare (invitată)
Dorabella - Oana Andra
Ferrando - Lucian Corchiş
Guglielmo - Cătălin Ţoropoc
Despina - Cristina Eremia
Don Alfonso - Vicenţiu Ţăranu


Distribuţia de duminică, 28 februarie:
Fiordiligi - Simona Neagu
Dorabella - Maria Jinga
Ferrando - Andrei Lazăr
Guglielmo - Daniel Filipescu
Despina - Florina Ilie (invitată)
Don Alfonso - Iustinian Zetea

Cu participarea Orchestrei, a Corului şi a Baletului Operei Naţionale Bucureşti
 

Baritonul Cătălin Ţoporoc

Repertoriul de operă:
•    Guglielmo din Così fan tutte (Aşa fac toate) de Wolfgang Amadeus Mozart
•    Belcore şi Dulcamara din L’elisir d’amore (Elixirul dragostei) de Gaetano Donizetti
•    Malatesta din Don Pasquale de Gaetano Donizetti
•    Ashton din Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti
•    Sharpless din Madama Butterfly de Giacomo Puccini
•    Figaro din Le nozze di Figaro (Nunta lui Figaro) de W. A. Mozart
•    Germont din La traviata de Giuseppe Verdi
•    Leporello din Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart
•    Marcello din La Bohème (Boema) de Giacomo Puccini
•    Evgheni Oneghin din Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski
•    Wolfram von Eschenbach din Tannhäuser de Richard Wagner

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările