Este o formaţie camerală înfiinţată de puţină vreme, tineri animaţi de iniţiativa unui inimos grup de creatori, inclusiv de muzicieni performeri conduşi de compozitoarea Diana Rotaru.

Concertele au menirea de a aduce în lumina atenţiei publice creaţiile tinerilor artişti, realizările tinerilor instrumentişti, studenţi sau absolvenţi de dată relativ recentă ai Universităţii bucureştene de muzică.

În plus, lucrările acestora au fost atent plasate în contextul mai larg al muzicii româneşti de dată recentă, de asemenea, de ultimele decenii ale secolului trecut, în contextul mai larg al creaţiei secolului XX. Nu este puţin lucru!

Compozitoarea Sabina Ulubeanu şi violoncelistul Eugen Bogdan Popa pot fi consideraţi drept vârfuri ale tinerei generaţii de muzicieni ajunşi la nivelul unei maturizări de semnificaţie. „Vers le ciel”, pentru violoncel solo, este lucrarea unei meditaţii înseninate, pe cât de adânci, pe atât de comunicative.

În mod cu totul semnificativ, coerenţa structurii componistice pune în lumină raportul dintre rafinamentul timbral şi sensibilitatea gândului care serveşte acestei edificări. Iar Popa este violoncelistul muzician al unei abordări sensibile, realmente temeinice, cel care ştie, care poate a-şi însuşi valorile fundamentale ale opus-ului prezentat.

Talentul său este întărit de o gândire muzicală sistemică ce pătrunde sensul adânc al acestei lucrări pe care, personal, nu regret a o considera drept o majoră creaţie poematică a anilor începutului de secol, în muzica românească.

Semnificativ îmi apare faptul că aceşti tineri muzicieni, şi nu marile instituţii muzicale ale ţării, au ţinut a marca aniversarea a 85 de ani petrecuţi de la naşterea maestrului Tiberiu Olah, una dintre cele mai viguroase personalităţi ale muzicii sfârşitului de seol XX.

În mod cu totul nesemnificativ, ne aducem aminte, cu câteva luni în urmă Filarmonica bucureşteană a marcat împlinirea unui deceniu de la trecerea în eternitate a maestrului. De această dată, clarinetistul Mihai Pintenaru a readus în atenţia noastră una dintre capodoperele muzicii instrumentale româneşti, anume Sonata pentru clarinet solo datorată maestrului Olah.

Remarcabilă, realmente captivantă, performanţa sa tinde a atinge nivelul primei audiţii realizate cu decenii în urmă de marele nostru muzician clarinetist, maestrul Aurelian Octav Popa.

Alte momente, alte argumente? Au fost destule. Mă refer la lucrarea „Semne pentru oboi solo şi rezonator”, compusă de Darie Nemes-Bota,  un adevărat compendium de spectaculoase efecte sonore. Nu am putut observa asamblarea acestora în baza vreunui concept componistic coerent. Performanţa oboistului Valentin Ghiţă merită însă a fi reţinută!

A fost, de asemenea, marcată împlinirea a 100 de ani ce au trecut de la naşterea uneia dintre cele mai importante personalităţi ale muzicii secolului XX, anume compozitorul polonez Witold Lutoslawski. Au fost prezentate „Variaţiunile Sacher” pentru violoncel solo, de asemenea „Epitaf” pentru oboi şi pian.

Trebuie remarcat, concertul s-a bucurat de o foarte largă audienţă. Au fost de faţă multe persoane în vârstă, un public tânăr, prieteni, colegi, admiratori ai tinerilor muzicieni. Pentru a întregi natura unei comunicări muzicale cu totul agreabile, de indiscutabil bun gust, concertul a inclus, de asemenea, lucrări cu totul accesibile, cele care au întreţinut buna dispoziţie a majorităţii celor prezenţi.

Mă refer la cele câteva lucrări miniaturale datorate francezilor Jacques Ibert şi André Jolivet, la „Habanera” pentru flaut şi chitară de Dan Dediu. În mod evident, contribuţia flautistei Ana Chifu, a fagotistei Maria Chifu, cea a chitaristului Radu Vâlcu, a pianistei Olga Podobinsdhi, au fost călduros apreciate.

În mod cert, o seară de muzică în compania tinerilor muzicieni performeri, a tinerilor compozitori, este întremătoare. Sunt cunoscuţi şi apreciaţi, deocamdată, prioritar în mediile profesionale. Aici şi-au acreditat statura artistică, şi-au confirmat certitudinile, orientările stilistice.

Creatori sau muzicieni performeri, ei nu dispun încă de forţa susţinerii individuale a unui întreg spectacol muzical. Domeniul intim, cameral, mai puţin pretenţios în ce priveşte angajarea unor mijloace sonore ample, le este mai lesne abordabil.

Este zona prin care pot pătrunde în spaţiul public.O fac cu demnitatea actului artistic bine împlinit.