Este o interacţiune continuă care, în istorie, a generat, în bună parte, marile epoci ale culturii muzicale. Este drept, astăzi apreciem cu greu adevărata dimensiune a timpurilor actuale.

Intenţionat sau nu, pe asemenea realităţi a fost orientată alegerea dar şi acţiunea membrilor formaţiei clujene AdHOC tineri muzicieni îndrumaţi de priceperea, de talentul pedagogic de care dispune compozitorul Adrian Pop; sunt tineri conduşi în concert de abilitatea, de promptitudinea dirijorului Matei Pop. Am reţinut din acest concert o luxuriantă piesă pentru clarinet solo, „Shaman”, scrisă de tânărul compozitor-clarinetist Aurelian Băcan. Indiscutabil, momentul de specială atracţiozitate al programului l-a constituit piesa „Pierot-soldat”, cu ingenioase preluări şi prelucrării din Schönberg şi Strawinsky, lucrare datorată compozitorului american Joseph Robert Moser; este artistul unei fabuloase imaginaţii în baza căreia sunt posibile, aici, anume „extended moments”; se reuşeşte a induce aspectul mişcării scenice dar şi ideatice în zona spaţiului muzical-artistic.

Ansamblul clujean AdHOC

Profil-Sinfonietta este de asemenea un ansamblu-laborator condus cu remarcabilă eficienţă de dirijorul Tiberiu Soare. Programul concertului a pus în lumină două valori de temeinică substanţialitate din patrimoniul actual, de la noi. Mă refer la prima audiţie a lucrării semnificativ intitulate „Muzica Etajelor I,II,III, a minutelor 17 – 40 ale unei Ore Fatale pentru ansamblu”, o însumare şi o destructurare treptate, ambele observate din perspectiva centrală a unei clipe extinse, moment înalt pe parcursul căruia evenimentele muzicale se dovedesc a fi consecinţe ale unei gândiri de nobilă limpiditate; …mă refer, de asemenea, la „Oratio II” de Călin Ioachimescu, lucrare pentru ansamblu, o tectonică amplă ce revelează, în suprapuneri, texturi sonore de afundă mişcare, texturi parcurse de efemeride sonore ingenios orientate.             

Nu este pentru prima oară când muzicienii formaţiei Archaeus alătură momente solistice şi evoluţii de ansamblu, „en detail” şi „în grup”, cum ne-a menţionat conducătorul formaţiei, compozitorul Liviu Dănceanu. Au ce etala fiecare în parte, anume spirit profesional prospectiv, sensibilitate, inteligenţă muzicală. Mă refer la violonistul Marius Lăcraru, la violoncelista Anca Vartolomei, oboistul Dorin Gliga, de asemenea la Ion Nedelciu - clarinet, Şerban Novac - fagot, la pieruţionistuul Sorin Rotaru, la pianista Rodica Dănceanu.  

Este de observat, fiecare apariţie publică a formaţiei se dovedeşte a fi o adevărată ofrandă din care reţin, de această dată, Rubato-ul pentru oboi şi percuţie de Anatol Vieru şi lucrarea „Dr.Kay Hong’s Diamond Mountain”, pentru vioară şi gonguri spectrale, de Horaţiu Rădulescu, o încântătoare consonanţă de rafinată sugestie poetic-muzicală. Momentul final al concertului a fost dedicat de întreaga formaţie, maestrului Aurel Stroe; „Humoresca” este o glumă scăpăratoare, un moment agrementat de un spirit acid tonifiant, de evenimente muzicale în parte cu sens ironic, în parte şfichiuitoare, ce arareori au intrat în panoplia autorului.   

Pagini datorate compozitorilor Dan Voiculescu, Ştefan Niculescu, Pascal Bentoiu, Ghenadie Ciobanu… au îmbogăţit imaginea unui concert-eveniment.

Am apreciat, nu pentru prima oară, implicarea Institutului Balassi în contextul vieţii noastre muzicale; căci graţie Institutului maghiar de cultură din Bucureşti a fost posibilă susţinerea, în Festivalul SIMN, a unui inedit recital pentru două viole, moment datorat unor muzicieni dăruiţi actului artistic, cum sunt Christian Naş originar din Cluj şi Antal Sandor din Miercurea Ciuc; amândoi desfăşoară actualmente o extinsă activitate muzicală în plan european, în domeniul solistic, al muzicii de cameră, de ansamblu. De la György Ligety – „Baladă şi Joc”, lucrare scisă cu o jumătate de secol în urmă, la „Muguri şi Flori” de Nicolae Teodoreanu, filonul muzicii tradiţionale continuă, evident cu altă încărcătură în planul tensiunii interioare a muzicii, de la pitorescul descriptiv la introspecţia angajantă. Dar lucrarea cea mai consistentă a momentului a fost, indiscutabil, Sonata pentru două viole de Miriam Marbe, autor de puternică expresie, artistul care a avut un veritabil cult al acestui nobil instrument; i-a revelat posibilităţile privind natura gravă a comunicării, extensia largă a mijloacelor, lăsând de-o parte virtuozitatea de tip violonistic.

Cum e firesc, nu am putut participa la toate momentele recentei ediţii SIMN; a fost una consistentă, variată, a fost o ediţie care a arătat lumii muzicale valori româneşti semnificative; de azi dar şi de ieri. A fost deschisă încă o fereastră spre marele univers al dinamicei actuale privind lumea muzicii pe care – nu cu îndreptăţit temei - o numim a fi nouă.

Căci, nu poţi să nu observi, aspectele noi, cu totul originale privind actul creaţiei, se lasă a fi aşteptate. S-avem răbdare!