Doi ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu. Momente-cheie din viaţa regretatului regizor şi filmele care l-au făcut celebru
0
Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit pe 3 ianuarie 2013 la Spitalul Elias, la vârsta de 82 de ani. Despre regizorul român au vorbit cel mai bine nu filmele sale, ci însuşi Sergiu Nicolaescu.
Regizorul şi-a povestit viaţa cu voluptate, în mai multe interviuri apărute în „Adevărul“. Rămâne memorabil cel din vara lui 2011, atunci când Sergiu Nicolaescu a vorbit despre copilăria sa, desprinsă, parcă, din filme.
Iată câteva momente importante ale unei vieţi în care Sergiu Nicolaescu a avut rolul principal. Aşa cum şi le-a amintit chiar regizorul.
Mama e dintr-o familie foarte veche, Cambrea, confirmată de pe vremea construirii Mănăstirii Tismana, la 1435. Un unchi de-al meu a studiat originea acestui nume şi a descoperit că provine de la Cambré, o regiune din Franţa care a dat nişte cruciaţi care s-au oprit la Istanbul. Probabil că unul dintre ei a luat pământuri în zona asta a Europei. S-ar putea să fie sau să nu fie adevărat, cert este că numele Cambrea, romanizat, a existat în 1435. Tata, român macedonean, inginer de profesie, inspector pe Banat şi Transilvania, era un om anormal de muncitor. Eu nu-mi aduc aminte să fi stat la masă cu el. Nu a fost afacerist, dar a câştigat bine. Tata muncea în stilul meu: imens. Nu am fumat, nu am băut niciodată. Îmi explic, într-un fel: mama era fumătoare. Îmi dădea ţigara ei şi-mi spunea să i-o aprind. Niciodată n-am avut curiozitatea să fumez.
Rege într-o bandă de copii
Încă din şcoala primară eram un copil isteţ. M-am născut în Târgu-Jiu, dar la cinci ani ne-am mutat în Timişoara, unde am stat până la 17 ani. Am locuit pe strada Paris nr. 19. Copilăria mea a fost fantastică. Plecam de-acasă dimineaţa şi mă întorceam seara, iar mama, ciudat, nu-mi făcea observaţie. Toată ziua mă jucam pe un maidan de lângă noi. Conduceam o bandă de vreo 40 de copii - una dintre cele mai puternice bande de copii din Timişoara. Ne jucam cu săbii, refăceam toată istoria Franţei. Din 40 de copii, fiecare ajungea o dată rege. Pe urmă trecea pe gradele inferioare şi rămânea pe acel grad cât era capabil să-l ţină. Aveam arme albe, dar şi arme de război.
Am terminat liceul la 16 ani şi jumătate şi am dat Bacalaureatul în aceeaşi toamnă. Am dat examen la trei facultăţi şi am fost admis la toate trei: la Belle Arte - aveam talent la desen şi pictură - la Ofiţeri de Marină şi la Politehnică. Ştiam toate bătăliile navale că i-am uimit pe profesori! Am preferat Şcoala de Ofiţeri de Marină, unde am stat aproape doi ani, după care, tata fiind arestat, am căutat să scap - ca viitor ofiţer aş fi avut o „pată" la dosar. În '48, am venit la Bucureşti şi am intrat muncitor la Fabrica Ford. M-am dus din nou la Politehnică. Am dat examen la Politehnică şi la Matematici, am reuşit la amândouă şi din urmă mi-au recunoscut examenul la Belle Arte.
Cum a ajuns în cinematografie
Îmi câştigam existenţa desenând coperţi de reviste şi cărţi pentru copii. Am fost repartizat la Sadu, în Gorj, dar datorită faptului că făceam sport de performanţă, atletism şi rugby, am rămas în Bucureşti, ca angajat la IOR. La IOR am stat între '52 şi '54. În '54 au vrut să mă avanseze: aveam origine sănătoasă, fusesem muncitor! Şi am fost făcut director tehnic la cel mai mare SMT din România. Aveam 2000 de mijloace mobile şi în momentul acela m-am speriat. Atunci am făcut schimb cu un coleg care locuia lângă IOR, care fusese repartizat în cinematografie, la Buftea. Aşa am ajuns, întâmplător, în cinematografie.
Patriotism în filmele lui Nicolaescu
Eu am cântat pentru prima dată într-un film „Deşteaptă-te române". Am filmat pentru prima dată într-un film românesc preoţi, biserici, colinde. Subiectul din „Osânda" este dominat de biserică. Aveam împotriva mea însuşi regimul prosovietic. Maurer, care era de o inteligenţă şi o cultură deosebite, a rămas uimit de „Dacii", pentru că simţea fiorul românesc pe care îl transmitea. Filmele mele plăceau, eu aduceam 18 milioane de spectatori la cinema. De ce? Pentru că trezeam mândria în români, demnitatea, le dădeam naţionalism de bună calitate. Şi până la urmă, acest lucru s-a văzut la Revoluţie.
Despre terorişti şi despre Revoluţie
20.000 de ruşi erau gata în orice moment. Da. Ruşii au tras în noi! Vreau să spun că, până nu am intrat în NATO şi în UE, noi eram ai ruşilor. Şi orice se întâmpla, eram ai ruşilor, cu atât mai mult cu cât se compromisese şi Ceauşescu. Orice făceam, eram ai ruşilor. Revoluţia a fost făcută de muncitorime, în primul rând, apoi de aventurieri, da, aventurieri, începând cu unii bine cunoscuţi, ca Dan Iosif. Pe urmă de elevi, pe urmă de intelectuali şi, la urmă, abia la urmă de tot sunt studenţii.
Celor care spun că Revoluţia a fost un film făcut de Sergiu Nicolaescu, ce le-aţi spune?
Eh, rahat! Ce, eu puteam să scot sute de mii de oameni? V-am spus: muncitorimea domină de departe. Revoluţia a fost făcută de muncitorime. Diferenţa ştii care e? Ea e o clasă unitară, compactă şi disciplinată. Asta e muncitorimea. Şi de aceea va cuceri din nou puterea, într-o nouă vreme. Pentru că ei merită puterea, dar nu aşa cum au făcut-o ăştia. Sunt oameni simpli, dar cu mult bun-simţ. Mult mai puţin şmecheri decât un intelectual. Nu te va trăda aproape niciunul din clasa asta! Dintre intelectuali, te trădează trei sferturi.
Sergiu Nicolaescu - O viaţă de regizor, sfaturi şi amintiri
Doi ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu: filmele care l-au făcut celebru
Regizorul a semnat regia pentru numeroase pelicule şi a interpretat multe roluri care l-au consacrat. Printre cele mai cunoscute amintim de „Dacii“ (1966), „Mihai Viteazul“ (1970), „Nea Mărin miliardar“ (1979), „Noi, cei din linia întâi“ (1986), „Triunghiul morţii“ (1999).
Multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu au teme istorice, precum şi „Triunghiul morţii“, în care se reconstituie luptele purtate de armata română împotriva ocupanţilor germani în Primul Război Mondial, în localităţile Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
Actori de seamă fac roluri în acest film - Eusebiu Ştefănescu, interpretându-l pe Regele Ferdinand, Maia Morgenstern, în pielea Reginei Maria şi însuşi Sergiu Nicolaescu, în rolul Generalului Alexandru Averescu.
Discurs memorabil din filmul „Triunghiul morţii“
„Dacii“ este un film istoric româno-francez, regizat de Sergiu Nicolaescu. El a fost realizat de Studioul Bucureşti în colaborare cu Franco-London Film (Franţa). Acţiunea filmului se petrece în preajma anilor 86-88 d.Hr, când Domiţian, împăratul roman din aceea vreme, a încercat să cucerească Dacia.
Sergiu Nicolaescu a declarat că a fost întrebat, în 1963, de profesorul Paul Cornea, director general al Studioului Cinematografic Bucureşti, dacă ar dori să regizeze un film de ficţiune. Până atunci, el realizase doar scurtmetraje documentare. Nicolaescu a răspuns afirmativ şi a nominalizat cartea „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ de Camil Petrescu drept roman pe care să-l transpusă pe marele ecran. Directorul studioului l-a refuzat însă.
Nicolaescu a spus, atunci, că ar putea să regizeze un film istoric, dar Cornea i-a respins trei propuneri de filme (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Traian şi Decebal), spunând că acestea urmau a fi realizate în următorii 20 de ani de alţi regizori. În cele din urmă, Nicolaescu a propus filmul „Dacii“, care nu figura în lista cu filmele ce urmau a fi realizate în următoarele patru cincinale. Şi acesta a ajuns, pe câteva decenii, unul dintre filmele de marcă ale regizorului.
Dintre producţiile mai noi, „Orient Express“ (2004), unde regizorul joacă rolul Prinţului Andrei Morudzi, şi „Carol I“ (2009), unde îl întruchipează chiar pe Principe, sunt două dintre peliculele româneşti moderne de succes. De asemenea, filmul „Poker“ (2010) a fost cotat drept unul dintre cele mai vizionate filme româneşti din 2010.
Alte filme în care Sergiu Nicolaescu joacă dublu rol – de regizor şi de actor – sunt „Cu mâinile curate“ (1972), „Un comisar acuză“ (1974), „Zile fierbinţi“ (1975), „Ultima noapte de dragoste“ (1980).
Filmul „Revanşa“ a apărut în 1978, este regizat de Sergiu Nicolaescu şi continuă acţiunea din filmul „Un comisar acuză“ (1974). Rolurile principale sunt interpretate de Gheorghe Dinică, Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Amza Pellea, Ion Besoiu şi Mircea Albulescu.
După ce fusese împuşcat la finalul „Un comisar acuză“ şi crezut mort, comisarul Moldovan revine pentru a-şi lua "revanşa" faţă de Paraipan şi de colonelul Zăvoianu, vinovaţi de moartea mamei sale şi de încercarea de ucidere a sa. Lupta comisarului cu legionarii se desfăşoară pe fundalul evenimentelor tulburi din ianuarie 1941 care au culminat cu rebeliunea legionară.
Regizorul mai avea în plan cel puţin încă două pelicule Sergiu Nicolaescu: una s-ar fi numit „Candele de zăpadă“ şi ar fi tratat viaţa şi activitatea oamenilor politici din perioada interbelică, pe când celălalt ar fi fost o comedie care „muşcă“ din prezent.
Nicolaescu a regizat peste 45 de producţii cinematografice şi a jucat în peste 20 de filme.
Citeşte şi:
Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit la Spitalul Elias la vârsta de 82 de ani. Totuşi activitatea sa artistică impresionantă va rămâne ca un reper în istoria cinematografiei româneşti. Iată un interviu acordat revistei Historia despre filmele sale istorice, pelicule ce au marcat generaţii întregi.
FOTO Imagini din timpul vieţii regizorului Sergiu Nicolaescu
Sergiu Nicolaescu s-a stins din viaţă la vârsta de 82 de ani. El a murit în urma unei „complicaţii cardiace şi pulmonare severe“ la Spitalul Elias din Capitală. Vă prezentăm o fotogalerie cu imagini din timpul vieţii regretatului regizor.
Femeile din viaţa regizorului Sergiu Nicolaescu
Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţă la 82 de ani, însă până la nefericitul moment, a avut o viaţă tumultoasă nu doar pe platourile de filmare, ci şi în plan sentimental. Regizorul a rămas, totuşi, cu un mare regret.
Testamentul spiritual al lui Sergiu Nicolaescu: „Las românilor toate filmele mele“
Dana Nicolaescu, soţia lui Sergiu Nicolaescu, a făcut public testamentul spiritual al regizorului, în care acesta spunea că lasă spectatorilor români toate filmele sale.
FOTO Imagini inedite cu Sergiu Nicolaescu pe platourile de filmare de la Peleş pentru „Carol I“
„Un amestec de documentar cu ficţiune“, aşa cum l-a numit însuşi Sergiu Nicolaescu, filmul „Carol I“ a fost turnat în timp record, în numai 9 zile, la Castelul Peleş din Sinaia şi la Cotroceni, în 2009.
FOTO VIDEO „Filmul” zilei în care Sergiu Nicolaescu a părăsit cinematografia românească
Sergiu Nicolaescu a murit, joi, la vârsta de 82 de ani, la spitalul Elias din Bucureşti. Regizorul a făcut un stop cardio-respirator după ce fusese operat pentru peritonită. Trupul neînsufleţit al lui Nicolaescu va fi incinerat, sâmbătă, la Crematoriul Vitan Bârzeşti din Capitală.
Se încarcă comentariile...
