Scurtarea iernii la Cluj (1)

În urmă cu mai bine de zece ani, într-un simplu apartament din cartierul cel mai vestic al Clujului, a debutat ceea ce poate părea la prima vedere o întreprindere nebunească. Erau anii cenuşii de după epoca Funar şi de dinaintea „intrării” în Europa. Dintr-o perspectivă naţionalistă, încă vie atunci la Cluj, ceea ce s-a întîmplat într-o primă etapă putea fi suspect românilor „verzi” pentru că foloseam din plin o logistică maghiară.

Acum pot să recunosc că am antrenat în această aventură pe unul dintre urmaşii familiei nobiliare Bánffy, cea mai bogată din Ardeal odinioară, iar faptul că eu însumi aveam serviciul într-un palat care aparţinuse unei familii cu acelaşi nume, nu-mi pare acum deloc întîmplător.

Prompt, domnul Bánffy m-a pus în legătură cu o agenţie de transport, cu patroni unguri, care făcea regulat curse cu microbuze spre aeroportul din Budapesta. Plecările aveau loc la „ora hoţului”, spre dimineaţă, cînd somnul e mai dulce, dar merita să punem ceasul electric să ne trezească, chiar dacă alarma suna ca aceea a unui monitor cardiac. Tot el mi-a vîndut bilete de avion cu frumoasa siglă  Air France, dar am descoperit la faţa locului că zborurile erau, de fapt, operate de Malev, compania naţională de transport aerian a Ungariei. Am folosit aeroportul Ferihegy ani de zile ca să ajungem la Paris locul unde s-a dezvoltat proiectul nostru.

Apoi, odată cu începerea zborurilor low-cost spre Paris-Beauvais de la Cluj, manevrînd un laptop şi uneori un desktop conectate la internet, din acelaşi apartament pierdut în blocurile din lunca Someşului, am început să rezervăm direct bilete de avion la Wizz Air şi camere la hoteluri din Paris, toată afacerea devenind mai low-cost, deoarece scăpam de comisionul încasat de domnul Bánffy. Faţă de timpurile cînd drumul la Budapesta, aşteptarea în aeroportul „Liszt Ferenc” şi zborul propriu zis ne luau mai mult de juma' de zi, acum, pînă la Porte Maillot, în arondismentul 16 parizian, făcem doar trei ore bune. Ne grăbeam, pentru că scopul acestui scenariu, n-o să vă vină să credeţi, era scurtarea iernii la Cluj-Napoca.