Scurta viaţă şi moartea în chinuri a „formularului 600“. O fumigenă a Codului Fiscal

Formularul a căzut, Codul Fiscal rămîne

Îmi imaginez deja cum stau unii pe la diverse palate republicane şi-şi freacă mîinile: „Boss, d-apăi proştii aiştea (şi celălanţi) de români, stau în poziţia ghiocel şi ne lasă să-i taxăm cum vrem noi, cît vrem noi, numa’ să nu le zicem iegzact. Adică numa’ le scoatem formularu’, îi liniştim şi pe urmă plătesc ei cum ne trebe nouă. Dă bunăvoie“.

Deci, ziseră dl ministru Teodorovici şi dna premier Dăncilă, scoatem declaraţia 600 a ANAF-ului. De tot! Desigur că restul – plata şi să gîndească Fiscul în locul tău – rămîn tot cum erau, dar ce uşurare! Mai bine 8.000 lei/an din oficiu decît formular (online sau prin poştă).

Cineva, pe undeva, îşi imagina că toată lumea aia cu activităţi independente, dividende etc. e alcătuită din tăntălăi incapabili să completeze o hîrtie, iar agitaţia din prima lună a acestui an era menită să ucidă doar un amărît de formular: toţi vor cu inima deschisă să plătească pentru venituri încă nerealizate, pe bază de punctaj impus de fisc (adică nu estimezi tu singur cît o să cîştigi, îţi spune direct Statul: „Dl Mungiu – zic şi eu la întîmplare –, aţi făcut film anu’ trecut? Păi atunci să faceţi şi anu’ ăsta. Şi la anu’. În fiecare an“), numai să nu trebuiască să bifeze nişte căsuţe. Ba mai mult, aşa de tare nu vor românii să bifeze, că Guvernul (Tudose, ca să fim exacţi), în măreţia lui, a prevăzut deja în Noul Cod Fiscal să nu existe declaraţii rectificative: să nu trebuiască, Doamne feri, să depui ceva ca să-ţi iei înapoi banii plătiţi pe un venit nerealizat. Ne asigurăm noi, ăştia de la PSD-ALDE, că nu trebuie să depui nici o hîrtiuţă: pur şi simplu, nu permitem, prin lege, restituirea banilor. Da-n schimb, cine e fericit că n-are formular??? Ia s-auzim: ţine, ţine?

Şi acum, să explorăm mai departe ideea că eliminarea formularului 600 e o binecuvîntare.

La ce folosea, de fapt, declaraţia 600? Simplu: folosea să poată şti ANAF cui, ce hîrtie cu cît are de plătit să-i trimită, pînă pe 25 martie.

În ciuda aparenţelor, ANAF nu citeşte în bobi (de obicei). ANAF nu poate şti ce-are omul de plătit decît din două surse: din ce declară firma/ONG-ul/instituţia care i-a plătit bani sau de direct de la om. Firma/ONG-ul/instituţia termină tot de declarat undeva, prin februarie. Pînă în luna ianuarie 2018, inclusiv, declaraţiile astea ale persoanelor juridice se puteau depune şi pe hîrtie – şi ce să vezi?, erau preponderent depuse pe hîrtie (şi CD). De ce erau şi-n ianuarie 2018 aşa multe pe hîrtie şi nu cu semnătură electronică/online? Fiindcă în ţara noastră există două şcoli de gîndire şi numai două: una care nu vrea deloc la ghişeu şi alta care vrea musai la ghişeu, cu chitanţă. Şi zău dacă poţi să-i condamni pe vreunii, că doar de la întîlnirile cu Kafka local le vine învăţătura de minte...

Bun. De pe aceste hîrtii trebuie ANAF să proceseze informaţia. Pentru mii de firme şi milioane de oameni. Ceea ce fizic nu se poate face pînă în martie decît dacă ne angajăm toţi la ANAF. Aşa că dacă e să plăteşti prima tranşă de asigurări, în martie, pe bază de hîrtie de la ANAF cu cît ai de plată şi în ce cont, pentru asta ar trebui să-i spui tu ANAF-ului ce venituri ai avut anul trecut sau ce venituri o să ai anul ăsta. Că el altfel n-are de unde să ştie şi ori va trebui să ştii tu singur, de capul tău, că ai de trimis nişte bani (ce bani) într-un cont de trezorerie (care cont), ori vei aştepta să proceseze ANAF datele de la cei care te-au plătit anul trecut (sau altă declaraţie tot a ta, declaraţia 200 de venit anual, care se depune în mai) şi să-ţi dea de plătit două tranşe odată, 4.000 lei în loc de 2.000. Tu, între timp, pierzîndu-ţi asigurarea de sănătate (dacă nu eşti şi salariat, pensionar sau altă categorie asigurată altfel). De ce? Păi asta-i faza cu luna martie şi de-aia ţinea Statul să-ţi poată trimite hîrtia cu ce-ai de plată înainte de finalul lui martie: Legea asigurărilor de sănătate zice că dacă nu plăteşti la finalul a maxim 90 de zile (ai plătit în decembrie ultima dată), rămîi neasigurat.

Aşa că fericire! Victorie! Nu mai bifează nimeni cinci căsuţe! Nu mai trimite nimic prin poştă sau online (acum)! Trimite în mai sau nu mai trimite deloc, plăteşte singur la trezorerie în martie, fără birocraţie, fără stat la coadă! Trebuie numai să afle în ce cont trebuie să plătească şi cît... Sau îşi pierde asigurarea de sănătate. Dar nu-i aşa că Guvernul se gîndeşte la binele cetăţenilor?

În rest, totul rămîne cum am stabilit. Cum a stabilit Codul Fiscal, pe la articolele 148-170.

PS: Dacă cineva e interesat de ce înseamnă acest Cod pentru sectorul cultural independent, cu sau fără formularul 600, poate găsi detalii în această scrisoare deschisă.