Sculptor umilit de UNESCO după ce organele sexuale ale lucrărilor sale au fost acoperite cu lenjerie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

Agenţia culturală a Naţiunilor Unite, UNESCO, a fost criticată pentru că a acoperit organele sexuale ale unor sculpturi cu lenjerie intimă, scrie CNN.

Expoziţia cu lucrările sculptorului francez Stéphane Simon, ce reprezintă figuri redate în stil clasic în timp ce îşi fac selfiuri, a fost deschisă la Paris în timpul evenimentului Zilele Patrimoniului European al UNESCO din septembrie. 

Oficialii au decis să acopere părţile intime ale lucrărilor de artă cu lenjerie, spre surprinderea artistului şi a comentatorilor de artă. 

Simon a declarat la CNN că gestul a fost "dezgustător" iar experienţa "umilitoare". 

"M-am simţit ruşinat, atât de supărat să-mi văd anii de muncă şi cercetare ruinaţi", a adăugat el. "Pentru două zile, vizitatorii au venit să mă întrebe de ce am făcut asta şi le-am spus că nu a fost alegerea mea". 

Lucrările de artă, care fac parte din proiectul "In Memory of Me", au fost create pentru a arăta diversitatea culturală şi cât s-a răspândit obiceiul selfiului în ultimii ani. 

"Ar fi trebuit să-mi petrec două zile explicând legătura fascinantă dintre practica selfiului şi istoria antică greacă", a adăugat Simon. 

El a spus că a vorbit despre problema nudităţii în timpul întâlnirii cu cei de la UNESCO, înaintea evenimentului, dar că atunci nu i s-a cerut să acopere lucrările, ci cu câteva zile înainte de expunere şi nu a avut timp pentru a modifica sculpturile în mod corespunzător. 

The Times a citat un purtător de cuvânt care a spus: "Nu am vrut să-l cenzurăm pe artist şi înţelegem că se simte rănit". 

Simon a precizat pentru CNN că organizaţia a recunoscut "o greşeală făcută de o angajată". 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite