Scriitorul Vasile Ernu: „Pentru Vintilă Mihăilescu, antropologia era un exerciţiu zilnic în încercarea de a nu-l dispreţui pe celălalt“

Scriitorul Vasile Ernu: „Pentru Vintilă Mihăilescu, antropologia era un exerciţiu zilnic în încercarea de a nu-l dispreţui pe celălalt“

Vintilă Mihăilescu (1951-2020)

Scriitorul Vasile Ernu i-a făcut antropologului Vintilă Mihăilescu, care a murit sâmbătă, la vârsta de 68 de ani, un portret emoţionant.

Ştiri pe aceeaşi temă

„S-a stins profesorul Vintilă Mihăilescu. Am multe poveşti cu Vintilă Mihăilescu. În ultimii ani chiar vorbeam mai des, ne intersectam, povesteam, ne scriam. (...)  Din două glume, cu zâmbetul lui mereu radios, cu simplitatea dezarmantă a unui om deschis cum credeam că numai eu pot fi, m-a dat gata: era omul pe care-l ştii de o viaţă şi la care nu vrei să renunţi şi nu vrei să plece; iar dacă pleacă vrei repede să te revezi. Acest sentiment şi atmosferă incredibilă o putea produce în jur când se aşeza (asta aveam să aflu mai târziu): o bună dispoziţie luminoasă şi generoasă, plăcută şi feerică, zâmbitoare şi cu haz, reflexivă şi meditativă chiar şi când eram cuprinşi de probleme. (...)", a scris Vasile Ernu, pe pagina sa de Facebook.

"Vintilă Mihăilescu venea, aveam să aflu mai târziu, dintr-o familie cu lungă tradiţie intelectuală grea, cu bunici care au deja nume de străzi în Bucureşti. (...) Facă nu ştiai “cine este” puteai să crezi că e un băiat crescut în ceva mahala sau în colbul oraşelor de provincie. Ştia să stea în crîşma satului, sau oraşului de provincie cu aceeaşi lejeritate cu care o făcea un localnic. Ştia să stea la poveşti în barul gării fără ca “profesioniştii locului” să fie nevoiţi să-şi schimbe atitudinea. Iar asta e deja o mare artă.

De ce oare? Vintilă Mihăilescu era în primul rând antropolog, dar un antropolog mai degrabă de teren decât de bibliotecă. Adora terenul. Teza lui centrală legată de antropologie era simplă:

antropologia este precum viaţa, antropologia este „exerciţiul zilnic în încercarea de a nu-l dispreţui pe celălalt”, un exerciţiu permanent de a fi curios faţă de celălalt indiferent cine este el şi un exerciţiu zilnic de a fi curios faţă de tot şi toate în încercarea de a pricepe, înţelege lucrurile.

Şi toate acestea cu zâmbetul pe buze, cu umor, cu ironie, cu seriozitate şi bună dispoziţie.

Asta este marea lui lecţie dar nu cea mai mare pentru mine. Pentru asta îţi trebuie multe calităţi: nu oricine poate.

Revenim la tema anunţată la început: Vintilă Mihăilescu şi elevii lui. Cum spuneam, Vintilă încălca aproape “obraznic” cutuma românească a “grupului de elită”: nu doar că nu o afişa şi o practica ci chiar promova un soi de “narodnicism/poporanism” relaţional. În relaţiile cu studenţii pur şi simplu era fascinant şi generos fără limite.

Vintilă nu e un teoretician, atenţie. Da, scrie foarte bine şi sclipitor, este ultrainteligent, dar nu este teoretician. Este însă un mare profesor: a lansat pe orbită o mulţime de copii sclipitori. Şi nu doar atît: a lansat pe orbită o mulţime de copii care şi-au găsit locul lor în rezonanţă cu ceea ce sunt şi pot. Iar Vintilă a jucat un rol esenţial în viaţa lor. Numărul celor care spun asta e mare. Foarte mare.

Care este lecţia mare a acestei poveşti centrale? Simplă: că ceea ce numim noi “elită” nu se reproduce ci se produce, se constuieşte continuu. Adică: ceea ce contează e mereu în construcţie, nu e un dat moştenit (care contează mai puţin). Dar pentru asta ai nevoie de instituţiii şi profesori luminoşi, generoşi, pregătiţi şi dedicaţi care să facă acest lucru precum inegalabilul profesor Vintilă Mihăilescu.

Final. Există nişte rachete: ele sunt construite să ducă sateliţi să orbiteze în jurul pămîntului. Îi duc, îi pun pe orbită, şi se sting. Se stinge racheta dar nu se stinge cerul. Cerul rămîne luminat, iar pămîntul rămîne „servit” de aceşti sateliţi. Cam asta a făcut şi Vintilă Mihăilescu: el a pus pe orbită enorm de mulţi sateliţi, stele. El a făcut chiar mai mult: Vintilă a constuit o întreagă constelaţie care astăzi luminează în diverse forme viaţa noastră social-culturală.

Vintilă Mihăilescu s-a stins. Nu şi constelaţia lui care ne luminează fără dispreţ, curioasă şi zîmbitoare.
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, barbă şi ochelari de vedere", a conchis Vasile Ernu.

Citiţi şi:

A murit Vintilă Mihăilescu

Vintilă Mihăilescu a scris, înainte de a muri, pe patul spitalului despre „etnografia“ suferinţei din această instituţie

Vintilă Mihăilescu, regretat de colegi, studenţi şi lumea academică: „A fost cel mai harnic promotor al antropologiei culturale în România postcomunistă“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: