Scenograful Adrian Damian: „Cred că tehnologia nu trebuie separată de cultură sau de instituţiile care o promovează”
0
Scenograful Adrian Damian, premiat în 2016 cu premiul UNITER, a adus la Târgul de carte Gaudeamus, unul dintre cele mai interesante proiecte: „Laboratorul de imaginar”. Sute de oameni au stat la coadă pentru a citi în laboratorul lui Damian. Într-un interviu pentru „Adevărul”, scenograful a povestit mai multe despre instalaţie şi despre cum ar putea fi încurajată lectura prin intermediul tehnologiei.
Adrian Damian (34 de ani) este cunoscut publicului iubitor de teatru pentru scenorafiile impresionante pe care le-a realizat de-a lungul anilor, pentru spectacole precum „Leonce şi Lena”, de G. Buchner, regia Mihai Măniuţiu; „Iarna”, de Jon Fosse; „Cântăreaţa Cheală”, de Eugene Ionesco sau „Tihna”, de Attila Bartis.
La Gaudeamus (2017), Damian a ieşit în afara scenei şi le-a propus vizitatorilor târgului o instalatie interactivă care transformă undele cerebrale din timpul lecturii, în proiecţii vizuale.
Scenograful a explicat că, pe lângă scopul „preoponderent artistic” al instalaţiei, aceasta are „şi un potenţial imens din punct de vedere educaţional”. De asemenea, acesta a povestit despre indicatorul de imaginaţie şi cum s-a mişcat el în anumite momente, la anumiţi cititori.
„Adevărul”: Ce anume te-a determinat să dezvolţi „Laboratorul de imaginar”?
O idee care mă scoate din zona de confort este, de cele mai multe ori, o idee care nu s-a mai făcut, mai ales din punct de vedere tehnic. În plus, de această dată mi s-a oferit ocazia să părăsesc zona scenei de teatru, care îmi este cel mai familiar, şi să găsesc soluţii noi, neprobate, de a apropia oamenii de un act creativ, de o dramatizare a realului şi de a stimula imaginaţia publicului. Dacă pe scena de teatru scenografia mea trebuie să se contopească cu personajele şi să îi ajute să-şi spună povestea, crearea Laboratorului de imaginar la Târgul Internaţional Gaudeamus m-a provocat să interacţionez direct cu publicul. La fel ca în cazul relaţiei cu regizorii sau cu managerii de teatru, a fost importantă deschiderea şi înţelegerea pe care o arată partenerul încă de la primele discuţii. În cazul Laboratorului de imaginar, cei de la BRD au înţeles de la început ideea şi m-au susţinut în realizarea ei, fără să ştie sigur care va fi rezultatul final până în momentul în care primii vizitatori au interacţionat cu instalaţia.
Acest proiect mi-a oferit ocazia să dramatizez la nivel vizual, cu ajutorul tehnologiei, modul în care mintea fiecărui om reacţionează în momentul în care interacţionează cu literatura şi să concluzionez, împreună cu ei, cât de diferiţi suntem şi câte lumi imaginare posibile din mintea noastră aşteaptă să fie stimulate şi descoperite.
Explică-ne puţin, te rog, procesul pe baza căruia funcţionează instalaţia- ce se întâmplă până la momentul în care apar proiecţiile pe ecran.
Foto: Adi Bulboacă
Laboratorul de Imaginar este o instalaţie video interactivă compusă din căşti neuronale care captează undele cerebrale în timpul cititului, un dispozitiv pentru scanarea retinei, un dispozitiv de citire QR code, programare şi mapare video. Toate acestea formează un sistem care interpretează datele, le codează şi le transformă în proiecţii vizuale. Aici se adaugă şi dispozitivul care măsoară nivelul de atenţie şi cel de imaginaţie din timpul cititului.
Concret, am pus la dispoziţia cititorilor 10 pasaje literare, ca la final să ne dăm seama că fiecare dintre cei 500 de vizitatori a devenit un performer al propriei minţi, depăşind condiţia de simplu spectator, iar pasajele au devenit spectacole de video mapping unice. Cred că i-am ajutat pe oameni să înţeleagă şi strânsa legătură dintre emoţii şi reacţiile creierului, chiar dacă ceea ce am realizat nu a fost un studiu ştiinţific, ci mai degrabă o interpretarea artistică .
În mod categoric, Laboratorul de imaginar a fost una dintre principalele atracţii ale Târgului de carte Gaudeamus. Crezi că noile generaţii pot fi atrase spre lectură mai degrabă prin intermediul tehnologiei?
Cititul este una dintre competenţele care ne face unici, ne modelează modul în care privim lumea şi ne ajută să fim mai empatici, mai deschişi către experienţe noi.
Cred că obiceiul lecturii poate fi dezvoltat în familie, atunci când copii sunt mici şi urmăresc şi imită tot ce fac părinţii. Acestea fiind spuse, sunt conştient de faptul că trăim într-o lume în care tehnologia ne acaparează atenţia aproape total, aşa că uneori ne este greu să ne concentrăm perioade lungi de timp asupra unei cărţi. Însă scopul tehnologiei, la bază, este să ne ajute şi să ne facă viaţa mai uşoară.
Aşa că da, cred că o putem folosi cu succes şi în educaţie şi în încurajarea tinerelor generaţii să îmbrăţişeze lectura, transformând-o din ceva abstract, din „o să te ajute mai târziu”, în ceva interactiv şi distractiv, ale căreia efecte pot fi observate imediat.
De asemenea, prin măsurarea celor două variabile, imaginaţia şi atenţia, Laboratorul de imaginar poate fi transformat într-un instrument de „gamification”, care să îi provoace pe tineri să îşi demonstreze puterea de concentrare. Cred că tehnologia nu trebuie să trăiască separat de cultură sau de instituţiile care o promovează, ci poate interveni şi ne poate ajuta să intrăm în lumea din mintea noastră.
Foto: Adi Bulboacă
Instalaţia are şi un contor pentru imaginaţie. Ce poţi să ne spui despre cum s-a mişcat indicatorul acestuia?
Timp de cinci zile, peste 500 de oameni au putut vedea în timp real ce efect are cititul asupra creierului lor. Contorul pentru imaginaţie a atins cote maxime la copii, dar nici adulţii nu s-au lăsat mai prejos, o parte dintre cei care au testat instalaţia reuşind să atingă punctul cel mai înalt al acestui indicator. De asemenea, s-au observat diferenţe de intensitate între cititul cu voce tare sau cititul în gând, ceea ce este un alt aspect care ni s-a părut foarte interesant.
Un moment cu totul special a fost testarea instalaţiei de către cel mai tânăr vizitator, un băieţel de trei ani, căruia mama lui i-a citit câteva pasaje de literatură pentru copii. Proiecţiile vizuale au fost intense, rapide şi pline de culoare, iar indicatorul de imaginaţie a atins cote înalte şi a rămas stabil multă vreme.
Ce află despre ei înşişi cei care încearcă instalaţia? Sau are mai mult un scop artistic?
Ceea ce iniţial se dorea a fi o metodă interactivă de a interacţiona cu lumea cărţilor, a căpătat o viaţă proprie. Instalaţia are, într-adevăr, un scop preponderent artistic, însă şi un potenţial imens din punct de vedere educaţional. Asta ne bucură foarte mult şi, de aceea, ne-am propus să mergem mai departe cu acest proiect, către mai multe domenii culturale.
Chiar dacă Laboratorul de imaginar nu ne oferă rezultate ştiinţifice, instalaţia poate să arate nivelul de concentrare a unei persoane în faţa textului scris. Este un moment încărcat de emoţie, având în vedere că de obicei nu ne gândim la procesele din creierul nostru atunci când suntem angrenaţi într-o activitate.
Eşti scenograf, chiar unul foarte apreciat, dovadă că ai fost şi premiat de UNITER. Eşti un om al teatrului, şi din această ipostază, te-aş întreba care ar fi scopul tău ca artist pe scena românească sau, în general,- pentru că vorbim de astfel de proiecte- într-un spaţiu românesc?
Mi-e foarte greu să vorbesc de un scop al meu definit pe un spaţiu românesc. Cred că arta se adresează oamenilor nu unor contexte sau matrici socio-culturale. E adevărat că oamenii fac parte din aceste contexte şi sunt influenţaţi de ele. Dar arta ar trebui să sondeze esenţa profundă a naturii umane nu doar un plan superficial de tip naţionalist sau politic.
Aşa că în teatru mă bucur de posibilitatea de a experimenta şi de a exprima idei ce ţin de o viziune personală de înţelegere a oamenilor şi a raporturilor care se creează între ei şi tot ce îi înconjoară. Teatrul e minunat pentru că nouă ne oferă şansa de a pune întrebări, iar spectatorilor, de a găsi răspunsuri personale.
Care a fost cea mai mare provocare când ai lucrat la instalaţie?
Foarte repede mi-am dat seama că va fi vorba de un „spectacol” intim, one-to-one, cu fiecare vizitator în parte, ceea ce a fost o provocare, dar şi o oportunitate de afla detalii utile despre experienţa celor care au trecut pragul Laboratorului de imaginar.
Cea mai mare provocare a fost, însă, să îmbinăm toate tehnologiile folosite astfel încât rezultatul final să fie cursiv, iar vizitatorii să fie captivaţi complet de instalaţie, să nu se gândească la tehnologia de citire a retinei sau la căştile neuronale în acel moment. Am avut norocul să lucrăm alături de o echipă grozavă, care a împărtăşit acelaşi scop cu noi şi a acceptat ca fiecare specialist să vină cu partea lui de expertiză. Am lucrat alături de oameni profesionşti şi perfecţionişti, care nu s-au lăsat până lucrurile nu au arătat exact aşa cum ne doream şi nu am ales traseul cel mai scurt. Spre exemplu, pentru prezentarea textelor alese, puteam folosi o tabletă, având în vedere şi faptul că laboratorul este construit doar din tehnologie. Însă am ales să folosim o carte printată cu fragmentele literare, pentru a arăta cât de frumos se poate îmbina tehnologia cu literatura.
Unde mai pot testa doritorii instalaţia?
Reacţiile pozitive ale oamenilor care au vizitat Laboratorul de imaginar la Gaudeamus ne-au inspirat să continuăm acest concept, aşa că instalaţia va avea o activitatea bogată anul acesta. Vom reveni cu mai multe informaţii în momentul în care este totul stabilit.
Adrian Damian este scenograf independent, nominalizat de trei ori la Premiile UNITER pentru spectacolele „Viaţa e vis” şi „Iarna”, în regia lui Mihai Măniuţiu, cât şi pentru „Cântăreaţa cheală”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, spectacol care i-a şi adus premiul UNITER pentru scenografie în anul 2016.
De asemenea, a fost laureat cu premiul pentru cea mai bună scenografie din partea Uniunii Artiştilor Plastici în 2015 şi de Asociaţia Criticilor de Teatru din Ungaria în 2016. Este recunoscut în domeniul artei teatrale pentru stilul deosebit şi încărcarea decorurilor şi obiectelor de recuzită cu emoţii şi simboluri.
Se încarcă comentariile...
