Articol publicat pe blogul Despre Opera.  

Comunicatul de presă este terifiant, vorbind de un prejudiciu „estimat” de 5 milioane de lei. Mi se pare o exagerare, pentru că ar însemna că aproape jumătate din bugetul cumulat alocat proiectelor din ultimii şase ani ar fi dispărut. Foarte prompt, ministerul culturii a suspendat din funcţie managerul aflat la al treilea mandat, numind chiar a doua zi un director interimar, în persoana dlui Florin Daniel Şandru.

Indiferent de rezultatul anchetei şi al probabilului proces care va urma, impactul asupra culturii instituţionalizate din România este devastator. După Opera Naţională Bucureşti, şi teatrul liric din Iaşi intră în nebuloasa interimatului. Cele două teatre de operă cumulează aproape un sfert din totalul subvenţiei alocate de minister tuturor instituţiilor de spectacole subordonate (19 la număr, printre care Teatrele şi Operele Naţionale din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara) şi, concomitent, 18% din totalul subvenţiei de stat alocate tuturor celor 45 de instituţii subordonate. Presupunând că toate acuzaţiile aduse de DIICOT managerului ieşean s-ar dovedi adevărate, atunci coordonarea şi politicile culturale din România sunt puse sub un mare semn al întrebării. Anual, ministerul organizează nenumărate evaluări ale managerilor şi controale, solicită rapoarte financiare, cum de nimeni n-a observat nimic? Dar mai important, toate aceste scandaluri, inclusiv cel de la Teatrul Bulandra din vara anului trecut, strigă un singur lucru: Reformă!

La fiecare incident de acest fel se simte, mai mult decât oricând, nevoia de reformare a sistemului în care funcţionează artele spectacolului din România. E un sistem care nu permite management de performanţă, posibil doar în cazul implicării unor directori sinucigaşi în relaţia cu sindicatele.

În fine, merită observată şi derogarea de la principiul „specialismului” (sic!) pe care o face ministerul, numind ca interimar la Iaşi pe cineva care nu e artist. Deşi legislaţia concursurilor de management din instituţiile de spectacol, inclusiv în varianta „reformatoare” propusă de USR şi PSD anul trecut, prevede că pentru aceste funcţii nu sunt eligibili decât absolvenţii de conservatoare şi de arte, cu alte cuvinte, specializarea în cântat şi jucat teatru prevalează în faţa competenţei manageriale. Numirea ca interimar a unui om din afara sistemului (sau a mizeriei culiselor) e o idee bună. Pentru că profesorul universitar Florin Daniel Şandru, cu două doctorate, în filosofie şi ştiinţe politice, e în altă ligă faţă de detractorii Operei Iaşi. A fost secretar de stat în guvernul Cioloş, coordonând departamentul care urma să organizeze celebrarea Centenarului şi având o „repetiţie cu public” în 2016, când s-au aniversat 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (1916), din care a ieşit foarte bine; a demisionat când PSD a emis celebra OG 13. Sunt câteva lucruri bune care se pot întâmpla prin această numire:

  1. temperatura revoluţiei anti-Rancea va scădea, nefiind numit vreun lider de-al contestatarilor
  2. e mai degrabă probabil că interimarul nu-şi va cheltui energia ca să anuleze tot ce a făcut bine predecesorul în funcţie, o cutumă a lumii teatrale
  3. s-ar putea chiar să-şi asume proiectul de management curent, pentru că aşa este legal şi să-l şi ducă la bun sfârşit (din moment ce a fost notat peste 9, de ce nu?)
  4. s-ar putea să aibă mai mult decât doar o idee despre cum se organizează ceva, orice.

Precedente există şi amintesc aici numele lui Victor Eftimiu şi mai ales al lui Nicolae Bănescu, directori succesivi ai Teatrului şi Operei din Cluj în interbelic, despre care am scris într-un articol mai vechi, Un centenar de management de operă.

Miza dlui Şandru e foarte mare. E limpede că politicienii români nu ştiu şi nu vor să reformeze cultura instituţionalizată. Interimatul de la Iaşi ar putea deveni, în caz de succes, un exemplu de bună practică, de unde s-ar putea iniţia schimbarea. De urmărit, s-ar putea să fie interesant.