Salvador Dali: „Îl visez pe Hitler adesea ca o femeie”. Fascinaţia care i-a adus artistului excluderea din grupul suprarealiştilor
0
De-a lungul timpului, marii artişti au lăsat în urmă opere care au fost apreciate atât de critici cât şi de amatori, sau care, dimpotrivă, au creat controverse. Printre cei care au stârnit discuţii atât prin operă cât şi prin personalitatea lor s-a numărat şi Salvador Dali, unul dintre cei mai exhibiţionişti pictori. În 1934, Dali era expulzat din grupul suprarealiştilor din cauza unei fascinaţii considerate bolnave.
Dali a fost cunoscut ca un excentric întreaga lui viaţă, mulţi considerându-l chiar nebun. Totuşi, datorită operelor pe care le-a lăsat, mulţi au întors şi cealaltă faţetă a nebuniei, catalogându-l drept un geniu al picturii.
Grupul artistic de care Dali apariţinea, cel al suprarealiştilor, condus de Andre Breton, i-a acceptat excentricităţile până într-un anumit punct: cel în care Dali şi-a arătat fascinaţia pentru Hitler. Ulterior avea să picteze o serie de tablouri în care apărea conducătorul nazist.
Poetul Paul Eluard intuia că fascinaţia lui Dali avea să ducă la probleme, după cum i-a mărturisit soţiei acestuia, Gala.
„Nu pot să trec peste dificultăţile aproape insurmontabile pe care paranoia lui Dali cu Hitler o va aduce asupra noastră”, îi spunea Eluard Galei, citat de Wayne Andrews în volumul „Parada suprarealistă”(The Surrealist Parade).
„Dali trebuie să găsească un alt subiect pentru delirul său. Noi toţi avem prea multe în comun ca să ne despărţim. Şi să-l lauzi pe Hitler, chiar şi din punctul de vedere al lui Dali, nu poate fi permis şi va duce la ruinarea suprarealismului”, mai spunea poetul, citat de acelaşi autor.
Hitler, ascuns şi la vedere
Prima pictură din această serie este din 1938 şi este numită „Enigma lui Hitler”. Liderul nazist apare pe o mică fotografie pe o farfurie, restul decorului fiind dominat de o atmosferă sumbră.
Enigma lui Hitler (Foto:dalipaintings.com)
În 1958, Dali picta „Metamorfoza feţei lui Hitler într-un peisaj luminat de lună cu acompaniament” (the Metamorphosis of Hitler’s Face into a Moonlit Landscape with Accompaniment). La prima vedere, pictura pare că înfăţişează un simplu peisaj, dar, întoarsă, reprezintă nasul lui Hitler cu celebra s-a mustaţă.
„Metamorfoza feţei lui Hitler într-un peisaj luminat de lună cu acompaniament” (the Metamorphosis of Hitler’s Face into a Moonlit Landscape with Accompaniment( (Foto: wikiart.org)
În acel moment, mulţi critici au declarat că obsesia lui Dali era una sexuală, iar în 1973, parcă pentru a le confirma opiniile, Dali picta cel mai controversat tablou din serie, „Hitler masturbându-se” (Hitler masturbating).
Procesul de excludere dintre suprarealişti
Totuşi, înainte de a picta aceste lucrări, pe 4 februarie 1934, Dali a fost exclus din comunitatea suprarealiştilor de către Breton, pentru ca ulterior, să se stabilească în Statele Unite.
„Îl visez adesea pe Hitler ca o femeie”, ar fi spus Dali în legătură cu această fascinaţie, după cum scrie newstatesman.com.
De asemenea, în autobiografia sa, The Unspeakable Confessions of Salvador Dali, artistul scria că Hitler (foto: dreapta) îl excită. Conform aceluiaşi site, se pare că psihanaliştii au conchis că obsesia artistului cu liderul nazist ar fi izvorât din frica sa de o viaţă faţă de tatăl lui dominator.
Hitler ca fenomen suprarealist
În cartea „Vieţi suprarealiste: Suprarealiştii 1917-1945”(comentată de haaretz.com), jurnalista Ruth Brandon povesteşte „procesul” lui Dali dinainte de a fi exclus dintre suprarealiştii lui Breton. Dali s-a înfăţişat în ziua procesului îmbrăcat într-o haină din piele de cămilă, sub care avea mai multe pulovere.
Avea la el, de asemenea, şi un termometru despre care a anunţat că îl va ţine în gură pe tot parcursul procesului.
Ca răspuns la acuzaţiile lui Breton că glorifică nazismul, Dali i-a cerut ca Hitler să fie văzut ca fenomen suprarealist. Conform lui Brandon, pictorul şi-a verificat apoi termometrul şi, văzând că temperature i-a crescut, şi-a dat jos haina, iar apoi, în timp ce Breton îl ameninţa cu excluderea din grup, îşi dădea jos pulovăr după pulovăr. În cele din urmă, rămas la bustul gol şi desculţ, Dali s-a aşezat într-un genunche în faţa poetului francez şi l-a asigurat de „suprarealismul său necondiţionat”.
„Dragul meu Breton, dacă te visez la noapte, dacă te visez…în vreo poziţie erotică, nu voi ezita să pictez mâine dimineaţa scena în orice culori voi avea la îndemână”, i-ar fi spus Dali, citat de Brandon, în timp ce ar fi încercat să îi sărute mâna lui Breton.
Tot ce a putut poetul să răspundă, retrăgându-şi mâna, a fost: „Nu te sfătuiesc, prietene”.
Un gest lipsit de orice semnificaţie politică
În „Jurnalul unui geniu“ de Salvador Dali (1904-1989), în traducerea Taniei Radu, apărut la Editura Humanitas, pictorul povestea cum vedea el „Enigma lui Hitler”.
„Am pictat un tablou profetic al morţii Führerului şi l-am intitulat „Enigma lui Hitler“. M-am ales cu excomunicarea din partea naziştilor şi cu laude din partea anti-naziştilor, deşi tabloul – ca de altfel toată opera mea, şi asta o s-o repet până la sfârşitul zilelor mele, - e lipsit de orice semnificaţie politică deliberată. Acum, când scriu aceste rânduri, mărturisesc că nici eu n-am ajuns să dezleg faimoasa enigmă”.
Se încarcă comentariile...
