Să nu-ţi faci chip cioplit!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un foarte bun spectacol al Teatrului Naţional din Târgu Mureş la care am fost invitat m-a împiedicat să vad începutul Galei Premiilor Operelor Naţionale desfăşurată duminică seară în superba sală a Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi şi transmisă în direct pe TVR 2.

Un acut şi persistent amestec de jenă şi de lehamite m-a făcut să nu doresc, să nu pot să urmăresc până la capăt transmisiunea.

Jena şi lehamitea de a vedea cum ceea ce este, fără doar şi poate, o iniţiativă lăudabilă a directoarei Operei Naţionale Române din Iaşi, doamna Beatrice Rancea, s-a transformat într-un lung şi dizgraţios început al procesului de sanctificare al iniţiatoarei. Motiv şi perspectivă pentru care, probabil, a fost poftit să înmâneze vreo două premii însuşi Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan. Care văzând ceea ce se întâmplă pe scenă, în loc să îi reamintească doamnei Rancea, aşa cum i-ar fi fost menirea şi rostul, preceptul biblic ce dă titlul acestor însemnări, s-a asociat şi domnia-sa, în cel mai stahanovist chip cu putinţă, elogiilor în supra-producţie menite să pună în evidenţă imensa, copleşitoarea, epocala personalitate a iniţiatoarei. Continuând astfel seria temenelilor, tămâierilor, mătăniilor, litaniilor, exerciţiilor de admiraţie şi declaraţiilor de iubire primite de doamna Rancea cu o răceală de Sfinx. Reverenţe şi genuflexiuni pe care nu am vreun motiv să cred că doamna Rancea le-ar fi comandat, dar că le-a încurajat nu am nici cea mai îndoială.

Gala aceasta nu este la prima ediţie. Tehnic, dar şi artistic, ea s-a situat peste cea de anul trecut. Bâlbele au fost mai puţine. Aceasta, în primul rând, fiindcă Beatrice Rancea a avut luciditatea şi înţelepciunea de a-l invita să exercite rolul de co-amfitrion pe un profesionist desăvârşit care chiar ştie ce înseamnă să faci oficiile de gazdă pentru acest gen de spectacol. Şi să o faci cu eleganţă, discreţie şi pricepere.  Aşa cum de altfel a şi făcut-o dl. Cătălin Sava. Dacă doamna Rancea avea şi înţelepciunea de a-şi asuma doar rolurile de iniţiatoare şi de regizoare a Galei, fără a aspira la postura de Sergiu Nicolaescu în rochie neagră de seară şi fără a arde de dorinţa de a apărea ea însăşi pe scenă, lucrurile ar fi stat încă şi mai bine. Numai că Beatrice Rancea nu a avut puterea de a pune stavilă propriei sale manii a grandorii.

 Doamna Rancea ştia foarte bine, încă de anul trecut, că toţi, dar absolut toţi cei ce vor urca pe scenă, fie ei laureaţi sau personalităţi invitate să înmâneze premii, se vor simţi datori să o elogieze. Într-un exces defel agreabil şi numai tocmai onorant pentru practicanţii şi oficianţii lui.  Exces care, prin repetare şi nesfârşită aglutinare, a eşuat în ridicol şi prost gust. Doamna Rancea putea să  tempereze elanul vorbitorilor printr-o binevenită absenţă. Cu atât mai mult cu cât se vede de la o poştă că Beatrice Rancea nu are datele minimale necesare unui amfitrion. E rece, distantă, nu are glasul necesar pentru a apărea şi vorbi pe scenă. Din păcate, nu oricine poate fi Ion Caramitru sau Cătălin Sava. Poate că absenţa ar fi făcut ca elogiile, chiar şi nemăsurate, să aibă ceva mai multă decenţă. Să sune mai puţin strident, mai puţin grotesc.

 Dacă nemăsuratu-i orgoliu a împiedicat-o pe Beatrice Rancea să îşi cenzureze apariţia, bunul simţ ar fi putut-o determina să îi roage pe oaspeţi să facă abstracţie de persoana domniei-sale pentru simplul motiv că nu domnia-sa este sărbătorita.

Supraproducţia de elogii a făcut ca spectacolul să devină unul insuportabil. De nedigerat. De neprivit. Pe scena Operei ieşene s-au cioplit preţ de vreo trei ore statui ale directoarei instituţiei. Ceea ce putea fi un eveniment real a dobândit aspectul unui uriaş montaj kitsch de sunet şi lumină făcut defel pentru recompensarea performanţelor unor artişti şi ale unor teatre lirice, pentru omagierea excelenţelor, ci pentru a o îmbălsăma de vie pe amfitrioană.

 Printre cei ce şi-au adus prinosul de vorbe, sentimente şi exaltare s-a numărat şi primarul municipiului Iaşi, dl. Gheorghe Nichita. Un personaj nu tocmai agreat de mulţi dintre intelectualii şi artiştii urbei. Un edil ce s-a ales cu o proastă reputaţie şi fiindcă a dispus tăierea masivă a teilor ce dădeau un aspect aparte Iaşului.

Uitându-mă atât cât m-am uitat duminică seara la Gala Premiilor Operelor Naţionale, mai-mai că am ajuns să cred că dl. Nichita a poruncit suprimarea teilor pentru ca, în locul lor, să amplaseze statui ale doamnei Beatrice Rancea. Nu ştiu dacă acestea vor fi cu soţ sau fără. Fără număr vor fi cu siguranţă. Numai duminică seara s-au cioplit din vorbe coclite, goale, de tinichea ce din coadă au sunat măcar 20. Un rezultat bun. Ca în întrecerile socialiste de odinioară. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite