Ruxandra Donose şi capacitatea de a dărui a artistului

1 octombrie este Ziua internaţională a muzicii. În mod normal şi la noi se organizau concerte, se deschideau stagiuni cu invitaţi de anvergură, după buget, se marcau noi începuturi sau se bifa, din rutină, evenimentul.

Probabil se întâmplă câte ceva şi acum, dar mult mai timid, din motive… sanitare. Sper ca, dacă cineva va citi aceste rânduri peste ani, pur şi simplu să nu înteleagă la ce mă refer, aşa cum înţelege absolut oricine le citeşte astăzi.

Anul acesta, 1 octombrie este ziua după care, în România, evenimentele în aer liber vor începe să dispară şi după care cei care nu au făcut-o încă, vor deschide stagiuni, fiecare după interpretarea proprie, mai curajoasă sau (în cele mai multe cazuri) mai restrictivă – punând în prim plan siguranţa celui care conduce instituţia şi nicidecum interesul spectatorului sau artistului. Stagiuni pe care nimeni nu ştie cât şi cum le vor putea ţine deschise. Stagiuni pentru care unii au găsit solutii legale să vândă bilete de familie pentru a optimiza capacitatea săllor de spectacol de la noi, şi aşa prea mici, cum au făcut-o şi în cazul spectacolelor in aer liber, alţii au măsurat inginereşte altfel încât în sală să intre cât mai puţini oameni si totul să se petreacă doar pentru că trebuie. Şi, de aici, se creează o falie tot mai adâncă între managerii culturali de vocaţie şi funcţionarii care întâmplător au în subordine fapte şi oameni de cultură, al căror rost nu îl înţeleg si nu îi interesează, de fapt…

Nu e simplu să te ocupi de artele spectacolului în vremurile acestea. Dar continui să cred că între a nu da absolut niciun concert „pe salariu” timp de mai bine de 6 luni şi a te strădui cu succes să găseşti solutii pentru a pune în valoare ansamblurile artistice pe care le ai în grijă, în zeci de concerte în aer liber, online, spaţii neconvenţionale sau în sală, în functie de reglementările in vigoare din 15 martie până în prezent, este o diferenţă uriaşă, pe care nu îmi dau seama dacă o va aprecia cineva vreodată.

Aşa că mă limitez să consemnez ceea ce am văzut cu ochii mei şi auzit cu urechile mele, spunând din start că instituţiile de concert şi spectacol muzical din ţară au avut mult mai multe initiative similare decât ceea ce am reuşit eu să văd, în faţa cărora fac o reverenţă. Şi mă refer aici doar la institutiile publice.

FOTO Dragoş Dumitru

Dacă acest început de toamnă se contura ca epilogul unor stagiuni în aer liber care s-au desfăşurat în întreaga ţară cu o diversitate greu de surprins în câteva rânduri, am avut bucuria să descopăr că, din multe puncte de vedere, septembrie a reprezentat o culminaţie a acestei atipice veri muzicale şi nicidecum un epilog.

Unul dintre reperele spectaculoase ale lunii a fost prezenţa mezzo-sopranei române Ruxandra Donose, care aniversează în sezonul 2020-2021 împlinirea a 30 de ani de carieră internaţională cu două gale în aer liber la Sibiu, pe 10 septembrie, în Piaţa Mare, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, dirijată de Tiberiu Soare, în cadrul Sibiu Opera Festival, iar cea de a doua la Iaşi, pe 13 septembrie, în Grădina Botanică „Anastasie Fătu”, alături de Orchestra Operei Naţionale Iaşi, dirijată de Alessandro Cedrone. Alături de instituţiile organizatoare, Filarmonica de Stat din Sibiu şi Opera Naţională din Iaşi, cele două evenimente au fost susţinute de Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu şi Primăria Municipiului Iaşi.

„Am pregătit un program divers cu arii de operă din diverse stiluri şi epoci, însă am avut grijă ca selecţia să fie una potrivită pentru un concert în aer liber. Voi cânta arii de la Vivaldi şi Gluck, trecând prin Mozart, Rossini şi Donizetti, până la Cilea, Saint-Saens şi Bizet.”, spunea Ruxandra Donose înainte de primul concert.

„Drumul meu internaţional a început prin câştigarea premiului 2 la marele concurs de canto ARD Wettbewerb de la München, in septembrie 1990 deci acum fix 30 de ani. De atunci el a continuat fără oprire si cu mare intensitate pe toate scenele mari ale lumii, din America de Nord şi Canada până în America de sud, toată Europa şi Asia. Mi-am petrecut majoritatea timpului „într-o valiză„ cum am mai spus odată, dar având bucuria de a face muzică împreună cu cei mai importanţi artişti ai timpului nostru. Am acumulat enorm de multă experienţă de scenă, de oameni, de viaţă, de muzică, de lucru, iar acum pot spune că tot ceea ce am învăţat îmi foloseşte pentru a continua cu seninătate cariera pe scenă, dar şi pentru a împărtăşi mai departe tinerelor talente.”

Am reluat aceste detalii pentru că publicul contemporan din România cunoaşte doar fragmentar traseul artistic al acestei mari muziciene române, deşi ea este una dintre cele care a apărut cel mai des pe scenele de la noi, chiar dacă viaţa artistică a purtat-o pe toate marile scene ale lumii.

Emoţia care a cuprins sutele de spectatori din Piaţa Mare din Sibiu în acea seară de toamnă magică, cu o temperatură ideală, ardenţa interpretărilor ei, indiferent de stilul abordat, de la baroc la romantism, densitatea programului care a fost practic o panoramare a celor mai cunoscute arii de mezzo din istoria muzicii, căldura şi inteligenţa parcurgerii muzical sunt atuurile unei mari artiste care ştie să privească generos către locul în care s-a născut, din dorinţa de a produce bucurie prin artă. O dorinţă care se dovedeşte mai… „esenţială” decât îşi imaginează mulţi.

Suntem contemporani cu mezzo-soprana Ruxandra Donose, o artistă aflată la apogeul unei strălucitoare cariere internaţionale, într-un moment de graţie artistică în care ne poate dărui interpretări unice, de referinţă, ale unui extins repertoriu universal şi românesc, cu surprinzătoare extensii stilistice. Avem şansa întâlnirii cu o artistă care are dorinţa de a ne dărui astăzi, în plină putere a expresiei artistice, preaplinul unei experienţe de 30 de ani de prezenţe continue pe cele mai mari scene ale teatrelor lirice din toată lumea.

Până la finalul sezonului 2020-2921, publicul din mai multe oraşe din România va avea şansa de a sărbători, în persoana mezzo-sopranei Ruxandra Donose, o valoare naţională pe scenele din România, la împlinirea a 30 de ani de carieră internaţională, alături de orchestrele filarmonice sau de operă locale şi nu numai.

„În măsura în care noi putem fi purtătorii unor mesaje de speranţă, sau poate nişte terapeuţi meniţi să aline şi să înfrumuseţeze aceste zile angoasante şi austere, trebuie, bineînţeles, ca artişti şi personalităţi publice, să o facem. Elementul de bază al profesiei noastre este acela de a dărui, deci, poate că dăruind, ne îmbogăţim la rândul nostru.” (Ruxandra Donose)