România, prin ochii fotografului Vlad Dumitrescu - când fiecare fotografie spune o poveste

România, prin ochii fotografului Vlad Dumitrescu - când fiecare fotografie spune o poveste

FOTO Vlad Dumitrescu

Fiecare fotografie a sa spune o poveste. Despre frumuseţile ascunse ale ţării noastre, despre oameni simpli, despre bucurii şi dureri, pierderi şi regăsiri, despre truda de zi cu zi pentru o bucată de pâine, despre neamul nostru care pare că a uitat cu ce moştenire de mare preţ a fost binecuvântat. De câţiva ani, Vlad Dumitrescu colindă România şi reuşeşte să surprindă în fotografiile sale frumuseţile ascunse ale ţării noastre.

 
Cum ai descoperit arta fotografiei şi când şi de ce ai făcut din asta o pasiune? 
 
Vlad Dumitrescu: Într-o perioadă în care oscilam între mai multe pasiuni, a apărut fotografia. O rudă a mea îşi vindea aparatul foto, iar soţia mea a insistat să-l cumpăr. Eu eram cam indecis. Iniţial, am crezut că va fi un hobby trecător, dar cu timpul a început să mă captiveze din ce în ce mai mult. De atunci, din 2008, a devenit, încet, un mod de viaţă.
 
Unde ai învăţat să faci fotografii? Autodidact? Ai furat meserie de la cineva? 
 
Vlad Dumitrescu: Am încercat să ies cât mai des să fac fotografii şi asta m-a ajutat enorm. Am învăţat din greşelile mele. Nu am făcut niciun curs, am citit tot ce am găsit despre fotografie. Şi încă mai citesc.
  
Pasiunea s-a transformat, cu timpul, şi într-un mod de a-ţi câştiga existenţa? Dacă da, cât de greu sau uşor este să trăieşti din această meserie în România? 
 
Vlad Dumitrescu: Da, anul trecut am hotărât să părăsesc insituţia în care lucram de 15 ani şi să mă dedic exclusiv fotografiei. Dacă îţi pui sufletul în ceea ce faci, proiectele apar. Totuşi, din păcate, strict din arta fotografică nu se poate trăi în România. Oamenii apreciază fotografiile, dar artiştii nu sunt susţinuţi. Trebuie să fii deschis către mai multe direcţii.

 
Surprinzi oamenii şi natura în cele mai neaşteptate şi faine feluri. Care e secretul? Ce altceva mai fotografiezi? 
 
Vlad Dumitrescu: Oamenii reprezintă subiectul meu preferat. Un om însufleţeşte o fotografie, chiar dacă uneori apare doar mic, pierdut într-un peisaj. Prin fotografiile mele, încerc să spun poveştile pe care le aud de la ei sau pe care le văd împreună cu ei, în plimbările mele. Cred că secretul meu este că încerc să mă apropii cât de mult pot de ei. Unii dintre subiecţii mei mi-au devenit chiar foarte buni prieteni, pe care îi vizitez de câte ori am ocazia.
 
Ai început recent să organizezi şi cursuri de fotografie. Cum au primit oamenii asta? Există doritori? 
 
Vlad Dumitrescu: Da. În luna martie am ţinut primul meu curs de iniţiere în arta fotografică. Îmi face mare plăcere să vorbesc despre fotografie unor persoane interesate. La aceste cursuri, încerc să povestesc cât mai multe lucruri pe care mie mi-a luat mult timp să le învăţ. Lucruri legate de lumiăa, de compoziţie sau de setările aparatului.
   
Câteva detalii despre aceste cursuri. Cum se pot înscrie cei interesaţi, unde şi când va avea loc următorul curs?
 
Vlad Dumitrescu: Am încercat să organizez un curs care să îmbine teoria cu practica. Din cele opt şedinţe, jumătate sunt practice. Următorul curs va fi, cel mai probabil, în toamnă, după perioada de concedii. Doritorii pot trimite un e-mail pe contact@vladdumitrescu.ro.
 
 
Pentru realizarea unei fotografii bune, cât de mult contează echipamentul şi cât de mult talentul? 
 
Vlad Dumitrescu: Aparatura bună ajuta destul de mult, dar timpul petrecut studiind, fotografiind, greşind/ reuşind şi învăţând contează mult mai mult. Cunosc un fotograf indian care a făcut din fotografie un fel de religie. De câţiva ani, şi-a impus să iasă la fotografiat cel puţin o oră pe zi. Şi şi-a dezvoltat un ochi fantastic. Nu pot să neg, însă, că are şi foarte mult talent.
 
Care a fost cel mai îndelungat timp pe care l-ai petrecut pentru realizarea unei fotografii? Şi despre ce era vorba în acea poză? 
 
Vlad Dumitrescu: Asta chiar nu pot să uit. Este vorba despre o fotografie cu un bătrân călare pe un cal, cu doi saci plini cu fân. Mergea către sălaşul unde îşi ţinea animale. Am petrecut câteva zile pentru a obţine fotografia pe care o voiam. În prima zi am urcat un deal şi, în departare, pe un alt deal, am văzut un călăreţ. Într-o altă zi, am urcat pe dealul care trebuia, dar numai după ce el a trecut am găsit locul potrivit, cadrul în care am vrut să-l surprind. A treia zi l-am aşteptat acolo. Am avut noroc: era ultima zi a acelei primăveri când mai trecea pe acolo. Chiar atunci oile urmau să plece la o stână, pe munte. Fotografia a fost făcută în Moieciu de Sus. 
 
Cine şi ce te inspiră în munca ta? 
 
Vlad Dumitrescu: Cel mai mult mă inspiră chiar oamenii pe care îi fotografiez. Ei sunt şi motivul pentru care ies la fotografiat şi tot ei îmi dau ideile pozelor. Ei îmi „spun” poveşti şi eu încerc cum pot mai bine să le „scriu”. Faptul că am poveşti scrise despre nişte oameni care acum, din păcate, nu mai sunt, despre case în care ei au trăit şi care între timp au fost dărâmate, despre lucruri pe care mai demult le făceau într-un alt fel decât le fac acum, îmi dă energia de care am nevoie pentru a continua şi încrederea că munca mea contează cât de puţin.     
Pe ce meleaguri te-a purtat pasiunea ta? În România şi în străinătate. 
 
Vlad Dumitrescu: Am colindat multe locuri din România şi mi-au plăcut toate. Nu cred că este vreun loc vizitat în care nu m-aş întoarce cu drag. Cel mai mult îmi place zona Braşovului (oraşul în care m-am născut şi în care trăiesc) şi satele de aici. Fotografia m-a dus şi prin ţări străine. Dintre toate cele văzute, cel mai mult mi-a plăcut India, ţară în care am fost de două ori şi în care voi merge din nou anul viitor. Ceva legat tot de oameni, de felul lor de a fi, mă atrage acolo. Şi, ca să fiu sincer până la capăt, fiind un mare gurmand, şi ceva legat de mâncarea de acolo. 
 
 
Câteva sfaturi pentru cei care vor să înveţe să facă fotografii. 
 
Vlad Dumitrescu: În primul rând, să realizeze cât mai multe fotografii. Să nu le fie frică de greşeli. Să caute să rămână motivaţi chiar şi atunci când nu le e uşor. Să încerce să-şi creeze un stil al lor, propriu. 
 
În această perioadă, expui în Bucureşti. Câteva detalii despre această expoziţie...
 
Vlad Dumitrescu: Cel mai mult îmi place să fac fotografii în interioarele caselor. Şi mă bucur când aceste case sunt cât mai tradiţionale. În multe din acestea, însă, singura lumină care există este cea care pătrunde pe fereastră. Lumina naturală este singura care ne arată cum, înăuntru, o bunică găteşte, croşetează sau se roagă, cum o mamă îşi hrăneşte pruncul sau cum cel mic face primii paşi. Pentru a avea cât mai multă lumină, toate acestea se întâmplă cât mai aproape de fereastră. Cu ajutorul celor 25 de cadre aduse împreuna în această expoziţie, sper să reuşesc să transmit din lumina în care îi găsesc pe prietenii mei din satele româneşti. Expoziţia poate fi vizitată până în 3 iunie la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, de miercuri până duminică. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: