Români, vă ordon treceţi Carpaţii! Destinaţia: Mediaş

Români, vă ordon treceţi Carpaţii! Destinaţia: Mediaş

Ca artist, Radu Gabrea a născut, pe lângă filme importante, şi un festival cinematografic de referinţă: MECEFF, ajuns la a patra ediţie

Cel mai mare festival de film al verii, MECEFF, iniţiat şi condus de regizorul Radu Gabrea, îşi deschide porţile la Mediaş, una dintre cele şapte cetăţi transilvane, peste o săptămână şi ceva. Ca într-un ritual secret, cinefilii vor putea vedea cu pioşenie, în acest „templu al filmului“ în care se va transforma timp de o săptămână fausticul burg săsesc, pelicule sacrale de Milos Forman, Andrzej Wajda, Miklos Jancso şi Alexandru Tatos.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vis al cineastului Radu Gabrea, de a se întoarce la rădăcini şi de a lăsa ceva pământului în care s-a născut, festivalul a crescut frumos de la prima ediţie din 2011 şi a ajuns acum la cea de-a patra actualizare, punere în fapt. Anul acesta, MECEFF – Mediaş Central European Film Festival se va desfăşura în perioada 2-6 septembrie în acelaşi oraş transilvan în care s-a consacrat.

Oraşul cu „Lumini şi umbre“

Mediaşul este iconic din două motive: o dată ca una dintre aşa-numitele „Siebenbürgen“ (cele şapte cetăţi săseşti care dau numele Transilvaniei în gemană) – pe numele ei teutonic Mediasch – şi, în al doilea rând, pentru cinefilii mai vechi, ca locul în care s-a filmat cea mai mare parte din serialul TV „Lumini şi umbre“, care a putut fi recent revizionat integral pe canalul TVR 2.

Aşadar, aceşti cinefili se pot plimba acum nestânjeniţi pe străzile pe care au turnat, acum aproape 35 de ani, Ilarion Ciobanu, (tânărul) Florin Călinescu sau ingenua Mariana Buruiană (exceptând scenele turnate în Sibiu, cum ar fi atacul asupra lui Ilarion Ciobanu pe scările din municipiul de pe Cibin).

În „Ţara Vinului“

Mediaşul – „Civitas Mediensis“ în latină – este cel de-al doilea oraş ca mărime din judeţul Sibiu şi este în sine o atracţie turistică, din păcate neexploatată, în buna tradiţie românească, aşa cum s-ar cuveni. 17 turnuri şi bastioane, zidurile vechii cetăţi înalte de peste 7 metri, 3 porţi principale şi 4 secundare de acces în vechea cetate dau seamă despre trecutul medieval al burgului.

Biserica fortificată Sfânta Margareta, una din principalele atracţii turistice medieşene, este locul iniţial în care Vlad Ţepeş a fost închis, în 1476, de regele Ungariei, Matei Corvin, cu alte cuvinte începutul declinului pentru marele principe român. În plus, Mediaşul este menţionat chiar şi în romanul „Dracula“ al irlandezului Bram Stoker, pentru vinurile sale pe care le degustă contele-vampir. ...Şi iată că brandu-i gata! De altfel, numele vechi al zonei în care se află oraşul nu era altul decât „Ţara Vinului“ sau „Weinland“!

Un preşedinte semi-german

Radu Gabrea, acum în vârstă de 77 de ani, nu a ales întâmplător Mediaşul ca loc de desfăşurare al festivalului de film al cărui „părinte“ este. Rădăcinile nemţeşti ale regizorului sunt cunoscute, ele sunt cele materne (frumoasa poveste de dragoste a părinţilor săi, cea dintre o nemţoaică şi un evreu, a fost detaliată de Gabrea cu ocazia decorării de către statul german de care s-a bucurat în 2011); vezi şi cel mai recent film al său, „O poveste de dragoste, Lindenfeld“, despre dispariţia minorităţii săseşti din România. De altfel, ţara de adopţie în care cineastul s-a refugiat după conflictul cu Ceauşescu din anii ’70 nu a fost alta decât Germania, ţara de unde proveneau strămoşii mamei sale.

Acolo, regizorul a realizat partea cea mai rezistentă a operei sale: filmele „Un bărbat ca Eva“ / „Ein Mann wie EVA“ (1984, despre tragica viaţă şi moarte a regizorului R.W. Fassbinder) şi „Nu te teme, Iacob!“ / „Fürchte dich nicht, Jakob!“ (1982, ecranizare după „O făclie de Paşte“ de I.L. Caragiale). Putem spune că Gabrea este unul dintre puţinii cineaşti români care au reuşit să lucreze serios în Occident (poate chiar singurul?), cu toate că peliculele respective n-au avut difuzare sau succes comercial (nici nu aveau cum, de altfel).

Concurenţă zero

Nu este exagerat să spunem că Mediaşul a devenit cel mai puternic şi mai important festival de film al verii, aşadar al perioadei scurse între TIFF Cluj-Napoca şi „la rentrée“ bucureşteană din septembrie-octombrie. Cine i-ar putea contesta acest statut? „Veteranul“ Festival Anonimul, intrat însă rău de tot la apă, astfel încât, după juriu şi invitaţi, anul acesta şi-a pierdut şi tradiţionalul loc de desfăşurare din Deltă?

Mai tânărul Divan al lui Mircea Dinescu, ţinut în august la moşia scriitorului de la Cetate de pe malul Dunării, cu intenţii generos-trimalchieşti, dar din păcate, din cauza izolării locului, cu un public restrâns la invitaţii „seniorului“ şi la „papuaşii“ din împrejurimi? Improvizaţiile de genul „Ro-IFF la mare“ sau alte „lăbuţe“ pe nisipul din Vamă? În niciun caz. Desigur, loc sub Soare este pentru toată lumea, iar Radu Gabrea a ales, pentru festivalul său, unul dintre cele mai potrivite.

Focus pe Spania

În plus, ceea ce a avut iniţiatorul său pentru MECEFF a fost un concept puternic, care să-i dea specific şi identitate festivalului, să nu fie doar un loc unde se strâng filme de-a valma, vezi câte poţi şi te simţi mai mult sau mai puţin bine. Conceptul despre care vorbim este cel al unui festival dedicat cinematografiilor din ţările central-europene, limitrofe unele dintre ele României – aşa-numita Europa Centrală sau Mitteleuropa, din care, dacă e să fim sinceri, Transilvania a fost extrasă brutal după 1918 şi transferată unei civilizaţii în cea mai mare parte orientală, oricum foarte diferită faţă de tiparul ei central-european, catolic/protestant, imperial.

De aici, termenul de „7+1“ sub care funcţionează festivalul: pe lângă cele 7 cinematografii central-europene – Cehia, Slovacia, Slovenia, Austria, Ungaria, România, Polonia – prezente în fiecare an cu câte un film în competiţie, fiecare ediţie are câte o ţară invitată special, din afara spaţiului mitteleuropean. De data aceasta, după Israel, SUA şi Germania (observăm selecţia deloc întâmplătoare), i-a venit rândul Spaniei, una dintre cele mai interesante cinematografii europene, care va beneficia de un focus conţinând filme mai vechi sau mai noi, cu autori de la Luis Garcia Berlanga la Pablo Berger.

Netzer versus Pawlikowski

Peste 50.000 de spectatori şi 400 de invitaţi (regizori, actori, scenarişti, critici de film, distribuitori, alţi specialişti din cinematografie, jurnalişti) s-au perindat pe la Mediaş în cele trei ediţii de până acum. Peste 40 de filme (lungmetraj, scurtmetraj şi documentare), din cele şapte ţări central-europene (Cehia, Slovacia, Slovenia, Austria, Ungaria, România, Polonia) dar nu numai, vor putea fi vizionate la actuala ediţie a festivalului.

Aşa cum spuneam, competiţia constă în câte şapte filme aparţinând celor şapte ţări central-europene, mai exact filmele câştigătoare ale premiilor naţionale acordate anual de fiecare dintre ţările participante. Ceea ce înseamnă că România va fi reprezentată de multi- şi prea-premiata „Poziţie a copilului“! Mai semnalăm intrarea Poloniei: filmul alb-negru „Ida“, prin care regizorul Pawel Pawlikowski se întoarce triumfal acasă; poate cinefilii îşi mai amintesc de sensibila producţie britanică „My Summer of Love“, semnată mai an de regizor. Intrarea Cehiei este dată de cea mai recentă producţie a regizoarei poloneze Agnieszka Holland, “Rugul aprins”, despre reverberaţiile gestului sacrificial al lui Jan Palach în societatea cehoslovacă a vremii, producţie realizată pentru HBO Cehia.

Filme (anti)comuniste

Programul este însă mult mai vast, cuprinzând şi numeroase alte filme central-europene, focusul spaniol, selecţia preşedintelui Radu Gabrea etc. Nu are rost să îl detaliem acum, toate amănuntele pot fi găsite pe website-ul www.meceff.ro sau pe http://www.facebook.com/#!/meceff. Semnalăm însă doar un program paralel excepţional, dedicat unor mari regizori din spaţiul central şi est-european, toate producţiile datând de dinainte de 1989 şi având, implicit, o puternică tentă subversivă, aşadar anticomunistă. De altfel, această secţiune şi întregul festival omagiază momentul căderii comunismului în Europa Centrală şi de Est, de la care în 2014 se împlineşte un sfert de secol.

Sunt filmele care au contribuit decisiv la căderea ulterioară a comunismului, pentru că, chiar dacă nu aveau o dimensiune revoluţionară evidentă, au forjat mentalităţi diferite, concepţii noi, aşadar au subminat ideologia oficială într-un mod mult mai subtil şi persistent decât un manifest propriu-zis. Astfel de aspecte ideologice sunt cele mai importante în pregătirea unei revoluţii şi a unei eventuale schimbări de sistem şi, schematizând puţin, un astfel de rol l-au îndeplinit aceste filme şi aceşti regizori.

Forman, Wajda, Jancsó, Tatos

Este aproape un act religios – pentru un cinefil est-european de o anumită vârstă – omagierea pioasă a unor cineaşti precum cei din grupajul acesta. Doi dintre ei se află încă în viaţă: cehul Miloš Forman (82 de ani, adoptat de multă vreme de America, dar acum ne interesează dimensiunea sa şaizecistă, din Cehoslovacia natală) şi polonezul Andrzej Wajda (88 de ani).

Maghiarul Miklós Jancsó ne-a părăsit pe 31 ianuarie, la 93 de ani, iar românul Alexandru Tatos în primele zile de după Revoluţia Română, pe 31 ianuarie 1990 (aceeaşi dată ca Jancsó!), la prematura vârstă de 52 de ani. Sunt printre cei mai mari regizori europeni şi internaţionali din primul secol de cinema. Li se alătură filme semnate de Lucian Pintilie şi de Radu Gabrea, la rândul lor de maximă importanţă.

De patru ori Forman: filmele cehe

Iată prezentarea făcută de organizatori acestei secţiuni. Similar ediţiilor anterioare, pe lângă competiţia oficială, programul MECEFF „7+1“ va oferi publicului spectator o serie „bonus“ de producţii din spaţiul geografic central-european. Este vorba de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj împotriva statului comunist şi regizate de câţiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX.

Astfel, în cadrul programului dedicat cehoslovacului Miloš Forman, publicul prezent la Mediaş va putea să (re)vadă patru filme clasice din filmografia marelui regizor: documentarul muzical „Concurs“ / „Konkurs“ / „Audition“ (1964), universal recunoscut şi acceptat drept primul film din Noul Val Cehoslovac graţie portretului realist făcut culturii tinere („O necem jinem“ / „Something Different“ al Verei Chytilová datează totuşi din 1963 – n.n.); „Popa prostu’“ / „Asul de pică“ / „Cerny Petr“ / „Black Peter“ (1964), primul lungmetraj de ficţiune al lui Forman şi care i-a adus acestuia Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno; „Dragostea unei blonde“ / „Lasky jedne plavovlasky“ / „Loves of a Blonde“ (1965), o poveste de dragoste între o tânără provincială şi un pianist din Praga, film nominalizat la Oscar şi Globul de Aur pentru „Cel mai bun film străin“; „Balul pompierilor“ / „Horí, má panenko!“ / „The Firemen’s Ball“ (1967), capodopera absolută a lui Forman, ultimul film realizat de acesta în Cehoslovacia natală şi, totodată, primul film color al Noului Val Cehoslovac (şi atunci „Margaretele“ / „Sedmikrásky“ / „Daisies“ al aceleiaşi Verei Chytilová, din anul 1966, ce mai este?! – n.n.). Aşadar, toate cele patru producţii din Cehoslovacia ale lui Miloš Forman, lansat ulterior într-o prodigioasă carieră peste Ocean.

De şase ori Wajda: de la Insurecţia varşoviană la Solidaritatea

Programul special dedicat operei polonezului Andrzej Wajda reuneşte şase titluri din bogata sa filmografie, filme realizate în diferite etape ale carierei: „Canalul“ / „Kanał“ (1957) şi „Cenuşă şi diamant“ / „Popiół i diament“ (1958), cel de-al doilea şi, respectiv, cel de-al treilea film din trilogia Revoltei din ghetoul Varşoviei, începută de Wajda în 1955 cu „Generaţie“ / „Pokolenie“ / „A Generation“ („Canalul“ a primit Premiul Special al Juriului la Cannes, iar „Cenuşă şi diamant“ a primit premiul FIPRESCI la Veneţia); „Peisaj după bătălie“ / „Krajobraz po bitwie“ (1970), film din cea de-a doua etapă a carierei, filmat din mână, în culori vii şi cu extrem de multe close-up-uri, descrie confuzia emoţională şi psihologică a celor eliberaţi din lagărele naziste imediat după terminarea războiului; „Omul de marmură“ / „Człowiek z marmuru“ (1977) cronichează măreţia şi decăderea unui muncitor polonez devenit simbolul stahanovismului pentru ca mai apoi să cadă în dizgraţie – filmul a primit premiul FIPRESCI la Cannes –; drama romantică „Domnişoarele din Wilko“ / „Panny z Wilka“ (1979), nominalizată la Oscar pentru „Cel mai bun film străin“, o altă ecranizare după autorul Jaroslaw Iwaszkiewicz, alături de capodopera „Pădurea de mesteceni“ / „Brzezina“, din 1970 (păcat că nu face şi acest film parte din selecţie!), şi mai recentul „Tatarak“ (2009); în fine, „Omul de fier“ / „Człowiek z żelaza“ (1981), un portret al mişcării Solidaritatea şi al primului său succes în faţa guvernului polonez, care a recunoscut dreptul muncitorilor la un sindicat independent – filmul a câştigat Palme d’Or la Cannes şi a fost nominalizat la Oscar pentru „Cel mai bun film străin“.

De două ori Jancsó: Revoluţia bolşevică maghiară sau Ungaria la 1919

Un al treilea program special este dedicat regizorului maghiar Miklós Jancsó, decedat la începutul acestui an. Cele două filme selecţionate – „Roşiii şi albii“ / „Csillagosok, katonák“ (1967), coproducţie maghiaro-sovietică realizată la aniversarea a 50 de ani de la Revoluţia din Octombrie, şi „Linişte şi strigăt“ / „Csend es kialtas“ (1968), lansat în competiţia Festivalului de la Veneţia – oferă o imagine exhaustivă asupra Ungariei la 1919, punând accentul pe lipsa de logică şi brutalitatea războiului.

Doar două filme dintr-o filmografie extrem de prolifică şi de originală, păcat – oarecum se poate spune că Jancsó face de fapt un singur film, dar afirmaţia poate fi amendată cu uşurinţă. Cinefilii care-şi procură revista „Film Menu“ a UNATC-ului trebuie neapărat să parcurgă excelentele fragmente în serial extrase din următorul volum al criticului de film Andrei Gorzo, dedicat tocmai marelui şi unicului regizor maghiar.

De cinci ori Tatos, plus Pintilie şi Gabrea

Evident, programul paralel dedicat cinematografiei pre-1989 din Europa Centrală şi de Est nu ar fi putut fi complet fără câteva filme româneşti... Astfel, cei prezenţi la Mediaş pe perioada festivalului se vor reîntâlni cu câteva dintre filmele realizate de regretatul Alexandru Tatos: ecranizarea după Ion Băieşu „Mere roşii“ (1976, cu actualul europarlamentar Mircea Diaconu în rolul principal, dar şi cu Carmen Galin), povestea despre emigraţie „Rătăcire“ (1978, cu Dan Nuţu şi Ioana Pavelescu), drama de război „Duios Anastasia trecea“ (1979, după nuvela lui D.R. Popescu, cu Anda Onesa în rolul titular – ultimii trei actori menţionaţi cu toţii emigraţi ulterior), ambiţiosul triptic „Secvenţe“ (1982, unul dintre cele mai bune filme româneşti) şi drama romantică „Fructe de pădure“ (1983).

Acestor pelicule li se alătură cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor (potrivit votului exprimat de membrii Asociaţiei Criticilor de Film a UCIN), „Reconstituirea“ (1969, după nuvela şi scenariul lui Horia Pătraşcu) lui Lucian Pintilie, film interzis vreme de 20 de ani, şi ecranizarea (după romanul „Îngerul a strigat“ al lui Fănuş Neagu) „Dincolo de nisipuri“ (1974), film puternic cenzurat de către comunişti şi, totodată, ultimul film regizat de Radu Gabrea în România înainte de plecarea în Germania.

MECEFF „7+1“ – Mediaş Central European Film Festival este organizat de Ecran Cinema Management, Primăria Municipiului Mediaş prin Direcţia Pentru Cultură, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii, CNC, Regiunea Târnavelor. Cea de-a patra ediţie va avea loc în perioada 2-6 septembrie 2014.

Vezi şi: http://adevarul.ro/cultura/arte/la-medias-incepe-meceff-ul-printre-invitati-dan-nutu-doamna-liana-tatos-1_540494d80d133766a8c5190b/index.html

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările