Revelaţia capodoperei...într-un concert de aleasă exemplaritate!
0
O mare lucrare concertantă pentru flaut şi orchestră datorată minunatului muzician Constantin Silvestri, a luat naştere în fapt sonor în prima parte a acestei luni, în Studioul de Concerte Radio.
O preţioasă reevaluare a unei capodopere
Cu totul preţioasă îmi apare readucerea în actualitate, sub formă concertantă, a Sonatei pentru flaut şi pian a maestrului. După aproape o jumătate de secol, ne aflăm în faţa unei redescoperiri, un efort datorat celor trei realizatori ai momentului, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, muzicianul Sorin Petrescu, autorul acestei viziuni orchestrale, dirijorul Tiberiu Soare.
Ne aflăm în faţa unei capodopere autentice în ce priveşte definirea structurilor componistice în baza idiom-ului intonaţional al melosului românesc. Iar aceasta de o manieră ce se situează în afara ideii ce ar viza decorativismul pitoresc. Elaborarea lucrării, actualul Concert pentru flaut şi orchestră de Constantin Silvestri, defineşte o unitate structurală, o orientare consecventă ce uneşte cursul acestei definiri de la celula ritmico-melodică la construcţia mare a acestui opus. În final, colaborarea solistului cu autorul viziunii orchestrale, se dovedeşte a fi fost de-a dreptul creativă. Valorile timbrale nou imaginate, florilegiul combinaţiilor orchestrale, decurg firesc din natura însăşi a melosului.
Un concert exemplar
Ilarion Ionescu Galaţi (foto)
Concertele de acest fel nu sunt multe. Sunt de menţionat. Spre buna susţinere a corpului managerial şi artistic al instituţiilor muzicale. Căci, este evident, alcătuirea acestor concerte nu a fost întâmplătoare. În mod cert, cum notam mai înainte, cel mai captivant a fost cel susţinut în prima parte a acestei luni în Studioul de Concerte din str. Berthelot.
A adus în faţa noastră – alături de lucrarea lui Silvestri -
creaţii semnate de George Enescu, de Paul Constantinescu, de Sigismund Toduţă, o seară pe de-a-ntregul dedicată muzicii româneşti. A fost realizată cu participarea solistică a acestui neobosit muzician, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, cu participarea Orchestrei Naţionale Radio condusă de dirijorul Tiberiu Soare. Concertul a pus în lumină valori componistice cu totul semnificative, sunt valori ce aparţin perioadei pe care –
cu mai mult sau mai puţin temei - o numim a fi clasică, creaţii ale primei jumătăţi, de asemenea ale deceniilor de mijloc ale secolului trecut. Sunt lucrări în care prezenţa melosului popular românesc devine parte structurală şi nu una decorativă a gândirii componistice. În plus, concertul a fost şi va fi retransmis de 18 dintre canalele radiodifuziunilor naţionale afiliate Uniunii Europene Radio.
Creaţii clasice în haine orchestrale noi
Pe de altă parte, importanţa cu totul specială a momentului constă în aceea că a adus o reevaluare similară, absolut spectaculoasă, a cătorva creaţii celebre din literatura noastră pianistică, iar aceasta prin plasarea lor într-o nouă haină de această dată orchestrală. Mă refer la creaţii ce aparţin deceniilor de mijloc ale secolului XX. Am în vedere Passacaglia pentru pian de Sigismund Toduţă, Toccata pentru pian de Paul Constantinescu, lucrări îmbrăcate într-o inspirată haină orchestrală de compozitorul Ioan Dobrinescu.
Un muzician, un maestru al instrumentului său
Paul Constantinescu (portret)
O dată în plus, solistul concertului, Ion Bogdan Ştefănescu, ni se dezvăluie drept un muzician aflat în perpetuă căutare, un artist ale cărui nelinişti profesionale cunosc realizări pe cât de spectaculoase, pe atât de neaşteptate. Iar aceasta atât în ceea ce priveşte repertoriul cât şi realizarea acestuia. Cunoscut este faptul, Ştefănescu dezvoltă un uimitor complex timbral ce împlineşte de
o manieră funcţională conturul ritmico-melodic, dar şi structura armonică a lucrării.
Pe deasupra acestui aspect, natura însăşi a comunicării artistice este una cu totul captivantă, este implicată valorilor structurii componistice. Trebuie să recunosc, personal prefer versiunea originală a acestor capodopere ale repertoriului pianistic românesc, lucrări intrate adânc în conştiinţa publică. Versiunea cu flaut solistic şi orchestră rămâne însă atractivă.
Completează vocaţia solistului, anume aceea de asiduu căutător, înclinaţie sub imperiul căreia au fost realizate aceste versiuni orchestrale. O dată în plus, dirijorul Tiberiu Soare, se dovedeşte a fi un muzician dinamic, eficient. Domniei sale îi datorăm această ultimă versiune privind realizarea celei de a doua simfonii enesciene, lucrare scrisă în primii ani ai secolului trecut. Nu îmi voi permite comentarea acestei realizări decât prin prisma importanţei privind permanenţa repertoriului enescian în viaţa noastră de concert. Audiţia radiofonică de care am beneficiat, nu permite observarea raportării planurilor discursului simfonic.
Pe când un concert dedicat marilor valori componistice româneşti ale celei de a doua jumătăţi a secolului trecut?
Un regal al muzicii franceze
O concepţie unitară, realmente inspirată, a guvernat structurarea serii de muzică conduse de dirijorul Ralf Sochaczewsky la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio. Muzică franceză sau de influenţă franceză, creaţii datorate lui Jean Philippe Rameau, mare maestru al Barocului, de asemenea lui Maurice Ravel, originală personalitate artistică a primei jumătăţi a sec. XX, apoi celebrul Concert pentru flaut, harpă şi orchestră de Mozart, lucrare de vădită inspiraţie franceză în ce priveşte folosirea instrumentului cu corzi ciupite, totul defineşte imaginea unei seri de muzică temeinic alcătuite.
Suita instrumentală din opera Indiile galante de Rameau a fost împlinită timbral şi realizată orchestral în spiritul celebrelor suite instrumentale haendeliene, Muzica apelor şi Focuri de artificii, în spiritul unei muzici fastuoase, de o strălucire sărbătorească, riguros definite. Excelentă s-a dovedit a fi colaborarea celor doi solişti, harpista Ioana Maria Nicolescu şi flautistul Marian Ioan Olaru. În cazul ambilor solişti este de apreciat calitatea emisiei timbrale, propulsia interioară a evoluţiei muzicale, claritatea, luminozitatea acesteia. Nu pot să nu salut reluarea acestei celebre creaţii raveliene care este Mormântul lui Couperin, un veritabil monument muzical închinat uneia dintre cele mai importante personalităţi al Barocului francez.
O preţioasă bucurie a comunicării cu muzicienii orchestrei, cu publicul.
Paul Constantinescu (portret)
La Atheneul Român, ne aducem aminte, cu o lună în urmă am avut parte de un concert ce a echivalat cu o bucurie oferită de Filarmonica bucureşteană. O bucurie pe cât de firesc, de generos dăruită publicului, pe atât de captivantă. Un concert imaginat a hrăni buna dispoziţie a perioadelor de după sărbători.
Dirijorul Ilarion Ionescu Galaţi este o asemenea personalitate care ştie a fructifica valorile artistice ale muzicii de largă adresare. Mă refer la pagini simfonice semnate de Rossini sau de Mihail Ivanovici Glinka. Este o alăturare datorită căreia realizezi cât de mult datorează părintele muzicii ruse, climatului artistic al Italiei începutului de secol XIX. Uverturi ale operelor Semiramida, Ruslan şi Liudmila, celebrul Intermezzo din opera Cavalleria Rusticana de Mascagni.
Şi, desigur, celebrul Capriciu italian de Ceaikovski. Un concert de muzică rusă şi italiană de secol XIX, de muzică neoromantică datorată lui Serghei Rachmaninov, cel de al doilea Concert în do minor a fost realizat de pianista Violeta Egorova în buna tradiţie a şcolii ruse de pian, o realizare muzicală onestă, lipsită de marele spectacol atât de ofertant pe care îl prilejuieşte partitura.
Aflat la vârsta unei încântătoare senectuţi, Ilarion Ionescu Galaţi se dovedeşte a fi, în continuare, un bun pedagog al orchestrei, un artist care comunică excelent cu muzicienii ansamblului, cu publicul. O apariţie fermecătoare, de mare bun gust. Vă mulţumim, maestre!
Nu pot să nu remarc, în aceeaşi zonă a expresiei se pot situa şi pagini simfonice memorabile din repertoriul românesc. Căci este firesc ca în afara concertelor strict tematice de unitară structură, să ne dorim ca fiecare concert să conţină pagini semnificative ale literaturii noastre muzicale.
Acest articol a fost publicat prima dată în România Literară, februarie 2013.
Se încarcă comentariile...
