„Respect”, tema ediţiei din acest a Salonului European de Bandă Desenată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a V-a ediţie a Salonului European de Bandă Desenată va avea loc în perioada 9-22 mai, la rezidenţa Scena 9 şi va avea drept temă „Respect”. Aristul Alexandru Ciubotariu va curatoria expoziţia României.

Salonul European de Bandă Desenată din acest an, aflat la a V-a ediţie, se va desfăşura în perioada 9-22 mai, la rezidenţa Scena 9 şi va reuni 15 ţări participante. Conform unui comunicat de presă transmis de către organizatori, tema ediţiei din acest an este „Respect”.

Tema aleasă vine ca urmare a evenimentelor care au dominat scena politică şi socială europeană din ultima vreme: conflictele, discuţiile aprinse pe tema refugiaţiilor, precum şi instabilitatea şi nesiguranţa create de atacurile teroriste pe teritoriul european.

image

Cele 15 ţări participante sunt Austria, Republica Cehă, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Polonia, România, Spania, Suedia şi Olanda. Lucrările artiştilor din aceste ţări vor fi expuse la Scena 9 timp de două săptămâni şi vor avea drept sursă de inspiraţie această tematică.

La baza temei ediţiei stă un proiect cu acelaşi nume, iniţiat în Rusia, care îşi propune să aducă în dezbatere, prin intermediul benzilor desenate, teme sociale şi politice de actualitate.  Conform comunicatului, ţările care participă la salon cu lucrări în cadrul acestui proiect sunt Marea Britanie, Spania, Germania, Finlanda şi Franţa.  

„Este vorba despre poveşti care aduc în prim-plan oamenii invizibili din jurul nostru, alegeri cu care se confruntă cei tineri sau interacţiunea dintre minorităţi şi majorităţi [...] Impresionantă este mai ales varietatea lucrărilor pe teme sociale semnate de artişti români, un segment al expoziţiei curatoriat de Alexandru Ciubotariu, partener dedicat cu mult profesionalism acestui proiect încă de la prima ediţie”, a declarat Elisabeth Marinkovic, Directoarea Forumului Cultural Austriac, coordonatorul ediţiei 2017 a SEBD.

De asemenea, evenimentele care vor avea loc în cadrul salonului se înscriu în aceeaşi arie tematică, programul incluzând momente precum: „Banda desenată în sprijinul femeilor: hărţuirea sexuală şi traficul de persoane”, „Reprezentarea marginalilor în banda desenată”, „Reflecţii grafice asupra depresiei, a singurătăţii şi a vieţii adulte”, „Etichetarea şi bullying-ul din şcoli”.

image

Se vor desfăşura de asemenea şi programe conexe cum ar fi unul dedicat traducătorilor de benzi desenate, organizat în parteneriat cu Asociaţia Română a Traducătorilor Literari (ARTLIT).  Programul va fi unul dens, cu dezbateri, mese rotunde, în orice caz cu evenimente la care pot participa deopotrivă profesioniştii cât şi publicul larg. De conceperea şi coordonarea programului se ocupă Asociaţia Jumătatea Plină, în parteneriat cu institutele participante.

Cel care ocupă de curatorirea expoziţiei româneşti, dar şi de vizualul ediţiei per ansamblu, este artistul Alexandru Ciubotariu.

Lansarea proiectului are loc pe 9 mai, dată aleasă în mod simbolic, de Ziua Europei. Evenimentul va fi unul inedit, reunind vernisajul expoziţiei găzduite la Rezidenţa Scena9 şi un performance de muzică şi desen live, susţinut de formaţia austriacă Bonnage Horreur.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite