Regizorul Nae Caranfil: „Sunt mândru că pot asuma acest film fără niciun sughiţ“

Regizorul Nae Caranfil: „Sunt
mândru că pot asuma acest film fără niciun sughiţ“

Nae Caranfil, în timpul filmărilor de la „Closer to the Moon“

Povestea gestaţiei şi a producerii filmului „Closer to the Moon“ de Nae Caranfil a fost lungă şi sinuoasă, la un moment dat existând chiar pericolul ca filmul să nu-i mai aparţină regizorului român

Ştiri pe aceeaşi temă

Filmul „Closer to the Moon“, privit de la distanţă, poate părea o poveste de succes: o coproducţie internaţională, ba chiar cu producător american şi cu vedete de la Hollywood şi cu un buget la care o peliculă românească cu greu se poate gândi (aproape 8 milioane de dolari). Numai că acest succes de business are şi reversul medaliei. Aşa cum Moscova nu crede în lacrimi, America nu prea crede în arta pentru artă, nesubordonată interesului comercial. Aşa stând lucrurile, Nae Caranfil (53 de ani) a trebuit să ducă lupte seculare care au durat un an şi jumătate, pentru ca producătorul american să nu se folosească de dreptul său de a da forma finală a filmului. Într-o lume a afacerilor, un autor trebuie să se bată din greu pentru a rămâne până la final autor. Iar Nae Caranfil spune că a biruit.

„Weekend Adevărul“: Titlul iniţial al proiectului tău a fost „Alice în Ţara Tovarăşilor“ (Alice fiind personajul interpretat de Vera Farmiga). De ce ai renunţat la el şi ai preferat „Closer to the Moon“?

Nae Caranfil: Acum zece ani am scris un sinopsis dezvoltat, intitulat „Hoţii de iaurt“, inspirat de episodul marelui jaf comunist. I-am vorbit, la vremea aceea, despre acest proiect cineastului francez Jean-Jacques Beineix, care s-a oferit să-mi fie producător. Am demarat scrierea scenariului în vara respectivă, vizând o coproducţie franco-română, cu actori români, vorbit în limba română. La final, am semnat un contract. Scenariul, în acea fază, se intitula „Alice în Ţara Tovarăşilor“. În franceză suna şi mai bine: „Alice au Pays des Camarades“. Vreo doi ani, scenariul s-a plimbat pe la diverse surse posibile de finanţare (televiziuni, distribuitori internaţionali, coproducători din Germania), fără a depăsi stadiul promisiunilor.

Între timp, vechiul meu proiect cu „Restul e tăcere“ a revenit în actualitate, putând fi finanţat exclusiv din surse româneşti. Doi ani mai târziu, filmul făcea slalom prin festivaluri, iar contractul încheiat pentru „Alice“ era pe punctul de a expira, drepturile urmând să revină în braţele autorului, adică ale mele.

Cam în aceeaşi perioadă intră în scenă producătorul american Michael Fitzgerald (care a produs, printre altele, „Under the Volcano“/„Sub vulcan“, „The Pledge“/„Legământul“) şi care s-a lăsat sedus de scenariu şi de poveste. El mi-a propus din start să preia proiectul în formula unei coproducţii de limbă engleză, cu „English-speaking actors“ – din raţiuni economice, desigur. Titlul, însă, tradus în engleză, suna împiedicat rău: „Alice in Comradesland“. Am renunţat la el şi, la capătul unui şir de şedinţe de brainstorming, am decartat „Closer to the Moon“.

După „Restul e tăcere“, vii, iată, cu o altă poveste despre cinema. De ce?

Lucrurile n-au fost premeditate. „Restul“ l-am scris în 1988, în exil, fără perspectiva unei întoarceri în ţară –  Ceauşescu părea de neclintit. L-am scris direct în engleză, conştient fiind că, dacă acest film se va face vreodată, va fi numai în formula unei coproducţii internaţionale, cu mulţi bani vestici şi cu actori cu cotă de piaţă. Apoi a venit perioada post-decembristă şi, deşi am mai făcut sporadic eforturi de a resuscita proiectul, încetul cu încetul l-am abandonat pe un raft prăfuit al minţii mele. La ora la care am început să scriu despre jaful din ’59, n-aveam deci niciun antecedent de „film în film“.

Doi ani mai târziu, cum spuneam, conjunctura a făcut să pot realiza „Restul“ – nu în engleză, cum îl scrisesem, ci în română, cu actori români şi finanţare exclusiv românească. Iar la scurt timp după, prin ironia destinului, „Alice în Ţara Tovarăşilor“, gândit în româneşte pentru actori români, devenea „Closer to the Moon“, primind statutul de coproducţie internaţională pe care „Restul e tăcere“ îl ratase.

 

„O istorie revelatoare“

Când ţi-a atras atenţia povestea jafului din 1959?

Prin 2003, Alexandru Solomon a început să pregătească un documentar pe acest subiect, „Marele Jaf Comunist“, şi mi-a pus în faţa ochilor o prezentare a filmului şi a cazului. Eu habar n-aveam de povestea asta, el e cel care mi-a relevat această istorie stupefiantă şi în acelaşi timp revelatoare pentru comunismul mioritic – singurul, în opinia mea, care reuşeşte să împingă absurdul direct în burlesc. Dar, pentru că asupra episodului real plutesc enorm de multe semne de întrebare, neelucidate nici până azi, mi-a fost clar că va trebui să ficţionalizez puternic; o dată ca protecţie, a doua oară pentru a nu fi încorsetat de adevărul aşa-zis istoric, pentru a-mi putea oferi libertăţi şi interpretări ce ţi se refuză, de regulă, atunci când lucrezi pe „fapte reale“.

Care ţi se pare, totuşi, cea mai plauzibilă explicaţie pentru ce s-a petrecut în 1959? Este cea pe care-o avansezi în film? – un act de protest, sinucigaş.

Nu. Pe cât de mult cred în viabilitatea acestei motivaţii în interiorul ficţiunii mele, pe atât de puţin credit îi dau în cazul protagoniştilor reali. Dar, oricare explicaţie plauzibilă aş fi adoptat în afara celei existenţialiste, aceasta ar fi diminuat drastic miza poetică a filmului şi ar fi redus anvergura loviturii la dimensiunea unei spargeri, în ziua de azi, la o casă de schimb valutar.

La una dintre vizionările filmului, ai numit „Closer to The Moon“ „film hollywoodian“. Ce înseamnă, în cazul ăsta, „film hollywoodian“?

Nu l-am numit „film hollywoodian“. L-am numit film „cu valori de producţie de tip hollywoodian“, adică ingrediente care ajută la transformarea unei pelicule într-un spectacol: actori cunoscuţi, decoruri construite, reconstituirea unei epoci – maşini, armament, recuzită –, efecte vizuale obţinute digital şi, nu în ultimul rând, recurgerea la limba engleză. Spuneam că, în pofida acestor ingrediente ce ar fi putut (şi au încercat) să şteargă orice semnătură auctorială în favoarea unui produs comercial total depersonalizat, acest lucru nu s-a întâmplat. La capătul unui drum lung şi sinuos, prezint acum „un film de Nae Caranfil“. Bun sau prost, sunt mândru că-l pot asuma fără niciun sughiţ. N-a fost uşor. ;

„Profesia de regizor de film a fost singura imaginabilă“

Când a intrat cinemaul în viaţa ta? De când a devenit o obsesie?

Cred că, într-o primă fază, preferam jucăriile. Când am încetat să-mi fie frică de întuneric, am început să gust şi mersul la cinema. Am început să iubesc filmele pentru că veneau ca un desert după ce mă plictiseam copios la „Jurnalul de Actualităţi“ (un fel de „Telejurnal“ făcut pentru marele ecran ce preceda, împreună cu un documentar, proiecţia filmului artistic). Dar lumea filmului a început să mă atragă ca un magnet când am participat în calitate de „băiatul lui Caranfil“ la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Mamaia, prin 1966. Aveam vreo 6 ani, şi nici cea mai strălucitoare ediţie canneză n-ar putea egala azi impresia de splendoare pe care mi-a lăsat-o acel festival, azi uitat, dintr-o ţară comunistă. Lumea care defila prin recepţiile hotelurilor, hărmălaia în zeci de limbi de pe plajă, proiecţiile în aer liber în care se etalau toalete nemaivăzute (de mine), ciocolăţile elveţiene ce mi-au fost oferite de nişte cineaşti din
Lausanne, expoziţia de jocuri mecanice din holul hotelului „Perla“... Toate astea m-au
lăsat buimac şi mi-au indus ideea că „asta-i viaţa care mi se potriveşte“.

Cum ai relaţionat – profesional vorbind – cu tatăl tău?

Ca orice copil, am tins spre fructul interzis. Aveam un părinte – critic de cinema, care vedea trei filme pe zi, iar eu aveam dreptul la unul pe săptămână! Aveam un tată care făcea emisiuni la Televiziunea Română, dar care refuza să ţină un televizor în casă! Prin anul doi de liceu, mi-am anunţat părinţilor intenţia de a da examen la Regie de Film. Am primit următorul raspuns: „N-ai să intri. Un regizor trebuie să fie în primul rând un tip solid, un munte de rezistenţă fizică, iar tu eşti slab ca un pui de Crevedia. Dar, chiar dacă s-ar trece peste asta, tot n-ai avea nicio şansă. Comisia de admitere e formată din regizori pe care i-am beştelit ani de zile în cronicile mele, cum îţi imaginezi c-or să rateze ocazia să se răzbune? Dar, chiar dacă prin miracol te-ai strecura în facultate, ar avea ei grijă să n-o termini. Şi, chiar dacă ajungi s-o termini şi să te angajezi în Buftea, nu ţi-ar da nimeni să faci film.

Şi, chiar dacă ţi-ar da să faci film, gândeşte-te ce fel de film ai fi nevoit să faci, ce mizerii ar trebui să accepţi! (eram la finele anilor ’70 şi atmosfera se împuţea accelerat). Şi, chiar dacă ar fi toţi cu mintea rătăcită şi ţi-ar ieşi un film bun, ţi l-ar interzice. Dar, chiar dacă nu ţi l-ar interzice, ar avea grijă să nu circule decât în ţară. Şi, chiar dacă s-ar întâmpla minunea şi ai reuşi un mare succes internaţional, până la momentul respectiv îţi vei fi mâncat sănătatea, aşa că ce rost are?...“. E genul de argumentaţie ce funcţionează fără greş pentru un adolescent exaltat: din acea clipă, pentru mine, profesia de regizor de film a fost singura imaginabilă. 

Precursorul „noului val“

 Numele: Nae Caranfil

 Data şi locul naşterii: 7 septembrie 1960, Bucureşti

 Starea civilă: necăsătorit

 Studiile şi cariera:  A absolvit, în 1984, cursurile Institutului Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică.

 A debutat ca regizor în 1993, cu filmul „E Pericoloso Sporgersi“, care poate fi considerat precursorul peliculelor din „noul val“. Pentru acest film, a primit Marele premiu la Festivalul de Film Forum, Bratislava/Slovacia (1993); Premiul Criticii la Festivalul de Film de la Montpellier/Franţa (1993); Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film La Baule/Franţa (1994)

 Alte filme regizate: „Asphalt Tango“ (1996); „Dolce far niente“ (1998); „Filantropica“ (2001); „Restul e tăcere“ (2008);
„Closer to the Moon“ (2014)

 Locuieşte în:Bucureşti

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările