Artizanul principal a fost tânărul şi foarte apreciatul dirijor Gabriel Bebeşelea, care a conceput personal concertul, în spiritul comemorării a 300 de ani de la moartea celui care a fost supranumit „Regele Soare”, Ludovic al XIV-lea al Franţei, împrumutând titlul „Le Roi danse” de la pelicula regizorului belgian Gérard Corbiau, o producţie de acum aproape 15 ani.

Compozitorul, instrumentistul, dansatorul Jean-Baptiste Lully, stăpânul muzical al Curţii Franţei din vremea regelui Louis „Soleil” şi organistul, clavecinistul, compozitorul François Couperin („Le Grand”), contemporan lui, au fost personalităţile către care Gabriel Bebeşelea şi-a îndreptat atenţia în structurarea programului, 15 piese în marea lor majoritate de Lully, uverturi, extrase de balet, arii pentru soprană, suite.

Aşadar, pasaje din „Armida” („Passacaille” şi Suită, ariile „Le perfide Renaud me fuit”, „Enfin, il est en ma puissance”), baletele „des Nations” (aria „Di rigori armato il seno”), „de la Nuit” (Uvertura şi „Le Roi représentant le Soleil levant”) şi „des Amours déguisés” (aria „Ah, Rinaldo, e dove sei?”), apoi „La grotte de Versailles”, „Le Bourgeois gentilhomme” („Marche pour la Cérémonie des Turcs”), „Les folies d’Espagne”, alături de „Idylle sur la Paix” (arii pentru „Madame la Dauphine”). S-au adăugat „La Sultanne”, „Les Nations” şi „L’apothéose de Lully” de Couperin.

Multe piese au fost în primă audiţie absolută în România. Printre ele, ciaccona pentru soprană „Di rigori armato il seno” din „Baletul naţiunilor” de Lully scris pentru „Burghezul gentilom” de Molière şi ale cărei slove i-au servit după aproape două secole şi jumătate lui Hugo von Hofmannstahl, libretistul lui Richard Strauss pentru opera „Cavalerul rozelor”, în celebra arie de tenor a Cântăreţului italian.

În desăvârşirea ambiţiosului său demers, dirijorul a depus o activitate de uriaşă complexitate muzicologică, de cercetare, identificare a manuscriselor şi facsimilelor, transcriere în limbaj scriptic modern, orchestrare pentru ansamblu cameral, ce a inclus şi câteva instrumente originale. O muncă asiduă care s-a întins pe parcursul a doi ani şi ale cărei rezultate au încântat publicul.

Bebeşelea a forjat Orchestra de Cameră Radio în perceperea şi redarea stilului baroc cu omogenitate de abordare, cu sonorităţi transparente, articulare solidă, atacuri aproape ideale, într-o lectură aerisită, însă nuanţată, plină de energie lăuntrică. Evidenţieri ale calităţii viorilor, corzilor grave, suflătorilor au venit cu prisosinţă pe tot parcursul.

Dirijorul a fost un inspirator de clasă, cu gestică elegantă, „de salon regal”, precisă, riguroasă, cu atente şi minuţioase direcţionări către expresivitate, către relaţionarea între partidele orchestrale. Un creator exemplar.

Este momentul de a sublinia prestaţia sopranei Rodica Vică, solista concertului, a cărei apetenţă pentru scriitura barocă a fost în repetate rânduri remarcată. Tânăra artistă a cântat cu implicare, sunet pur şi diafan, a dezvoltat frazări impecabile, culori şi ornamentică delicată într-o varietate de atitudini, de la lamentări la redarea puterii dragostei, de la furie la disperare. O minunată Armida.

La pasiv, infinitesimalele accidente punctuale la unii instrumentişti sau uşoarele distonări  în vocalizarea ariei „Enfin, il est en ma puissance” au trecut aproape neobservate, neştirbind splendoarea întregului.

          Orchestra de Cameră Radio, Gabriel Bebeşelea şi Rodica Vică au recreat atmosfera cuceritoare a epocii, în faţa unui public specializat şi entuziast. „Idylle sur la Paix” s-a şi bisat. Absenţii au avut ce regreta.

Mă gândesc că buna experienţă a serii Lully-Couperin ar putea conduce la includerea în programe a unor opere baroce în concert la Sala Radio şi, de ce nu, chiar „semi-staged”. Gabriel Bebeşelea şi Orchestra de Cameră au demonstrat largi capabilităţi în acest domeniu. La fel a făcut-o şi Rodica Vică, absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, pepinieră de talente cu minunaţi instructori. (Nu pot să-mi şterg din memorie o remarcabilă producţie studenţească de acum patru ani a operei „Alcina” de Haendel.)

Mai mult, Orchestra de Cameră Radio, dirijorul ei, au prezentat o carte de vizită care i-a arătat competitivi pentru o viitoare prezenţă în Festivalul Internaţional George Enescu, alături de formaţii europene galonate, în seria „By midnight”, mult gustată de public. Pentru ediţia 2015 e cam târziu. Dar anul 2017 îi aşteaptă.