Nu voi uita plăcerea cu care am cântat în acea seară de 8 martie şi nu pot decât spera că o voi simţi din nou, cât de repede

Oltea Şerban-Pârâu: Răzvan Popovici, într-un mod cu totul neaşteptat, de la mijlocul lunii martie, la început fără a întrevedea deloc durata acestei noi situaţii, viaţa artistică din România, dar şi din Europa, Statele Unite şi nu numai, a îngheţat în plină primăvară. Unde era atunci Răzvan Popovici şi unde ar fi trebuit să fie acum, în luna mai?

Răzvan Popovici: Am avut marea bucurie da a mă afla, în data de 8 martie, pe scena Sălii Radio. Era ultimul concert care a avut loc la Bucureşti, înaintea instaurării restricţiilor, un concert de Mărţişor unde, alături de pianista Mara Dobrescu şi violonista Sarah Christian am oferit un vesel buchet muzical doamnelor din capitală. A fost o zi cu peripeţii nebănuite: incertitudinea de a putea cânta din cauza posibilei interdicţii a concertului, obţinerea permisiunii, nu cu mult timp înaintea începerii acestuia şi, în final, o sală arhiplină, în ciuda panicii care începuse să se răspândească în oraş. Nu voi uita plăcerea cu care am cântat în acea seară de 8 martie şi nu pot decât spera că o voi simţi din nou, cât de repede. Acum, la început de mai, ar fi trebuit să fiu la Conservatorul Regal din Antwerp, Belgia, unde, de trei ani deţin poziţia de profesor invitat şi unde, pentru mai multe zile, aş fi lucrat în diverse masterclass-uri cu studenţii conservatorului, aş fi cântat în câteva concerte şi jurizat examenele finale ale anului. Imediat după aceasta urma turneul anual al ansamblului meu, Ensemble Raro, în Japonia. Din păcate, ambele au fost amânate, deocamdată indefinit.

Pentru mai multe luni, mi-a fost oferit timp liber, cel mai valoros lucru într-o viaţă dinamică şi împlinită. Timp pentru mine.

O.Ş.P. Ce impact a avut această anulare sau amânare a tuturor proiectelor în curs, pentru a ne referi deocamdată la prezent...

R.P.: Impactul este pe cât de neaşteptat, pe atât de violent, pentru că, deocamdată, toate angajamentele – concerte, turnee, festivaluri, masterclass-uri – până la mijloc de iulie au fost amânate sau contramandate. Asta înseamnă, de asemenea, că, pentru mai multe luni, mi-a fost oferit timp liber, cel mai valoros lucru într-o viaţă dinamică şi împlinită. Timp pentru mine.

O.Ş.P. Inchiderea sălilor de concert şi de spectacol şi avalanşa anulărilor de stagiuni, festivaluri sau mari evenimente naţionale şi internaţionale, în unele cazuri chiar până în luna august fiind efecte indirecte ale pandemiei care a blocat evenimentele publice din aproape întreaga lume. Viaţa culturală şi artistică a fost prima închisă şi, foarte probabil, va fi ultima deschisă, ca de altfel şi cea sportivă. Cum credeţi că vor parcurge actorii, muzicieni această perioadă şi cum o parcurge Răzvan Popovici?

R.P.: Ceea ce trăim în acest moment este fără precedent, deci reacţiile tuturor, inclusiv ale artiştilor, au fost pe măsură, de la neaşteptate, până la complet viscerale. Fiind în contact cu foarte mulţi colegi, din diverse bresle artistice, mi-am dat seama că sunt doar două modalităţi prin care vom ieşi din această criză, drum de mijloc neexistând: mult mai puternici şi buni sau foarte slăbiţi şi frustraţi. Imposibilitatea de a concerta, de a ne urca pe scenă, de a împărtăşi acele clipe magice cu publicul ne-a paralizat, pe mulţi dintre noi. O parte dintre cei cărora li s-au anulat concerte şi debuturi importante, turnee bine remunerate sau festivaluri captivante s-au întristat, au intrat în depresie, şi-au pierdut bucuria de a lua instrumentul în mână. Alţii, printre care mă număr şi eu, au văzut o oportunitate unică: o perioadă de graţie, un timp liber oferit de undeva de sus, poate lucrul pe care ni-l doream cel mai mult şi de care aveam cea mai mare nevoie.

Sper ca după pandemie, cultura să devină unul dintre cele mai susţinute domenii de activitate, să fie mai căutată de un public mai larg şi sprijinită mult mai serios de autorităţi

O.Ş.P. Artiştii sunt un număr restrâns, proporţional, oriunde în lume, în cadrul populaţiei active. Cum credeţi că ar trebui să se poziţioneze opinia publică în relaţia cu artiştii în această perioadă atipică pe care o parcurgem ? Cunoaşteţi foarte bine situaţia din Germania, ce se întîmplă acolo, ce se întâmplă la noi acum ? Ce modele am putea importa, în condiţiile economice din România pentru susţinerea artei şi culturii într-o astfel de perioadă ?

R.P.: Cred că întreaga lume şi-a dat seama că, fără artă şi artişti, aceste două luni de carantină ar fi fost insuportabile. Prin urmare sper ca după pandemie, cultura să devină unul dintre cele mai susţinute domenii de activitate, să fie mai căutată de un public mai larg şi sprijinită mult mai serios de autorităţi, putându-şi astfel exercita rolul de far al societăţii. Comparativ cu Germania şi mai ales, Elveţia, care susţin artiştii independenţi şi instituţiile de cultură ca nimeni altcineva, statul român nu a creat adevărate pârghii de ajutorare a artiştilor. Sunt de părere că autorităţile competente ar trebui să realizeze, în sfârşit, importanţa şi potenţialul culturii şi să se decidă pentru o susţinere fără precedent a sectorului cultural.

Emoţia pe care o poţi percepe în sala de spectacol este imposibil de replicat într-un spaţiu digital

O.Ş.P. În aceste două luni se întâmplă multe în online din punct de vedere al muzicii şi teatrului. Cât de important va fi, în opinia lui Răzvan Popovici, impactul acestei perioade exclusiv on line a istoriei recente a artelor spectacolului în Europa şi America ?

R.P.: Sincer să fiu, nu cred că această perioadă online va avea un impact pe termen lung asupra artelor spectacolului. Emoţia pe care o poţi percepe în sala de spectacol este imposibil de replicat într-un spaţiu digital. Singura condiţie este ca viaţa artistică să fie, din nou, posibilă.

Aşa cum muzica de cameră, opera sau muzica simfonică sunt o imposibilitate în mediul online, nici vreo activitate sportivă nu poate avea loc cu succes cu tableta în braţe

O.Ş.P. Se va instala o mutaţie a modului de percepţie, se va trece majoritar în on line, sau forţa lui împreună, a evenimentului viu, specifică artei spectacolului şi divertismentului, sportului, va triumfa atunci când va fi posibil ?

R.P.: Această perioadă a arătat extrem de clar ce se poate face bine, parţial sau total, în mediul online şi ce nu are nicio şansă să continue aici. Multe firme au înţeles, chiar după primele săptămâni de carantină, cât de benefic şi eficient este ca o bună parte din angajaţi să lucreze de acasă, astfel încât îmi imaginez că după pandemie se vor diversifica modelele de îmbinare ale lucrului la serviciu, cu cel de acasă. Statul a putut vedea ce uşor se pot rezolva online problemele administrative de tot felul, lucru care, dacă va fi gestionat cu seriozitate, va duce la o reducere considerabilă a birocraţiei şi va mulţumi peste măsură cetăţenii. Profesorii şi-au dat seama de limitele învăţământului online, eficient doar până la un punct. Învăţământul muzical online este, de asemenea, extrem de limitat, din cauza imposibilităţii de a transmite un sunet de calitate, fără un echipament profesionist. Pot spune cu toată convingerea că artele spectacolului vor triumfa, fără nicio problemă, după ridicarea restricţiilor. Ceea ce se creează în sălile de spectacol, între artişti şi public, este imposibil de recreat într-un mediu digital, căldura, însufleţirea, vibraţia, magia neavând cum să fie simţite prin intermediul unui ecran. Oricât au încercat industriile cinematografice, cu resursele lor financiare nelimitate, nu au reuşit să înlocuiască muzicienii care înregistrau coloanele sonore cu o orchestră de roboţi, lucru care vorbeşte de la sine despre forţa artei, practicată colectiv. Aşa cum muzica de cameră, opera sau muzica simfonică sunt o imposibilitate în mediul online, nici vreo activitate sportivă nu poate avea loc cu succes cu tableta în braţe.

Bănuiesc că ne vom reevalua priorităţile în viaţă, vom fi mai empatici, vom percepe calitatea şi meritocraţia aşa cum trebuie şi va trebui să avem curajul de a construi

O.Ş.P. Pe ce repere se pot sprijini acum artiştii, muzicienii, actorii ? Cum crede Răzvan Popovici că ar trebui să ne raportăm la ceea ce ne înconjoară, ca personalităţi artistice, în aceste vremuri ?

R.P.: După şase săptămâni de carantină, în care nu am ieşit aproape deloc din casă, pot spune că muzica este cel mai bun companion, oricât de tulburi sunt timpurile. Deci, cu toate ratările şi pierderile cauzate de paralizarea totală a vieţii artistice, cred că majoritatea artiştilor profită la maximum de această sincopă. Nu trebuie să uităm că viaţa începuse să se învârtă, pentru mulţi dintre noi, atât de rapid, încât cu greu puteam să-i mai facem faţă, să-i pătrundem meandrele şi să-i tălmăcim mesajele. Mai mult decât atât, redescoperirea, pentru mulţi dintre noi, a vieţii de familie tihnite, care, de fapt, înseamnă o plăcută reîntoarcere la discretul charme al vieţii burgheze de odinioară, este o revelaţie benefică din care, sunt sigur, putem câştiga enorm în viitor. Bănuiesc că ne vom reevalua priorităţile în viaţă, vom fi mai empatici, vom percepe calitatea şi meritocraţia aşa cum trebuie şi va trebui să avem curajul de a construi, pe un fundament onest şi cu substanţă, viaţa proaspăt repornită.

Decizii dure nu a trebuit să luăm încă, doar triste

O.Ş.P. In calitate de manager cultural ce hotărâri dure a trebuit să iei în această perioadă ?

R.P.: Decizii dure nu a trebuit să luăm încă, doar triste: a trebuit să anulăm atât ediţia a XVII-a a festivalului nostru din Germania, Chiemgauer Musikfrühling, cât şi ediţia a X-a a Festivalului SoNoRo Arezzo. Aşteptăm cu nerăbdare o repornire a concertelor, în orice formă, pentru a replanifica toate iniţiativele SoNoRo ale anului, amânate deocamdată: workshopurile SoNoRo Interferenţe, seria de concerte SoNoRo Conac şi ediţia a II-a a Festivalului SoNoRo Musikland.

De neuitat este debutul la Carnegie Hall, acum 10 ani, când mi-am văzut chipul, alături de colegii mei din Ensemble Raro, pe legendara clădire newyorkeză

O.Ş.P. Dacă tot stăm mult acasă, iar prezentul nu are prea multe de spus, există tentaţia reevalurării trecutului. Este un pretext potrivit pentru o privire retrospectivă. Ce îşi aminteşte Răzvan Popovici cu cea mai mare placere din ceea ce a făcut până acum din punct de vedere artistic ? Etape, momente în maturizarea artistică ?

R.P.: De neuitat este debutul la Carnegie Hall, acum 10 ani, când mi-am văzut chipul, alături de colegii mei din Ensemble Raro, pe legendara clădire newyorkeză. Şi sentimentul copleşitor când am păşit pentru prima dată în clădire, unde am simţit cu claritate vigoarea atotprezentă a nenumăratelor momente muzicale, unul mai legendar ca celălalt, care au răsunat acolo. În cabina mea, pe perete, atârna afişul original al unuia dintre primele concerte dirijate de Antónin Dvórak în aceeaşi sală. Sunt extrem de recunoscător pentru ultimii ani, atât de darnici în experienţe artistice, care m-au ajutat, de fiecare dată, să progresez şi să devin mai bun. Iată câteva dintre ele: interpretarea Simfoniei Concertante a lui Mozart, sub bagheta lui Shlomo Mintz în Argentina, concertele de debut cu Ensemble Raro de la Suntory Hall din Tokio sau de la Lucerne Festival din Elveţia, participarea în gala de deschidere a festivalului Europalia de la Bruxelles, în faţa Familiei Regale a Belgiei şi a Preşedintelui României, prima redare a extraordinarei piese  “Harold în Italia” a lui Hector Berlioz cu Filarmonica din Cluj, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea. Un moment emoţionant a fost interpretarea inedită a capodoperei lui Mihail Bulgakov, “Maestrul şi Margareta”, alături de actorul austriac Karl Marcovics (câştigător al unui senzaţional premiu Oscar), în renumita Sală Musikverein din Viena. Iar poziţia de profesor invitat al Conservatorului Regal din Antwerp, pe care o deţin din 2018, m-a facut să mă gândesc deja la o viitoare activitate pedagogică mai consistentă.

O.Ş.P. Din punct de vedere discografic, care sunt momentele cheie în evoluţia lui Răzvan Popovici ?

R.P.: Până în prezent am înregistrat 10 CD-uri, majoritatea alături de colegii mei din Ensemble Raro, în colaborare cu casa de discuri Solo Musica/SONY din München. Desigur, pentru primul meu proiect discografic am o afecţiune aparte. Este vorba despre “Songs and Dances of Life”, un portret muzical al Sibiului, ca pol cultural cosmopolit al Transilvaniei, prin care am sărbătorit Capitala Culturală Europeană 2007. “Rhapsodie roumaine”, omagiul pe care l-am adus Centenarului Marii Uniri, reuneşte capodopere ale lui George Enescu şi Béla Bartók şi este discul pe care l-am purtat cel mai departe în lume, de la Ateneul Român sau Bozar din Bruxelles, la Carnegie Hall din New York sau Concertgebow din Amsterdam. O mare bucurie a anului trecut este şi apariţia la casa de discuri SONY a unei înregistrări live a “Nopţii transfigurate” pentru sextet de coarde a lui Arnold Schönberg.

După o astfel de ruptură, însănătoşirea adevărată a populaţiei este într-o bună măsură dependentă de artă, de cultură şi de starea de bine pe care acestea o pot produce

O.Ş.P. Dacă Răzvan Popovici ar fi în postura de a decide, la nivel european şi sau la nivel naţional când şi cum s-ar deschide viaţa de concert şi de spectacol, cum ar propune să se eşaloneze totul după mijlocul lunii mai ? Să facem un exerciţiu de imaginaţie.

R.P.: În primul rând aş realiza că, după o astfel de ruptură, însănătoşirea adevărată a populaţiei este într-o bună măsură dependentă de artă, de cultură şi de starea de bine pe care acestea o pot produce. Mi-aş da seama că fără frumos nu poţi îndrepta suferinţa cauzată de izolare şi aş permite, gradual, evenimentele culturale. La început aş redeschide muzeele, librăriile, bibliotecile şi galeriile de artă. Apoi aş permite evenimentele culturale, începând cu luna iunie, după un calendar bine gândit şi care să respecte anumite reguli de distanţare: întâi pentru 50 de persoane, apoi pentru 100 şi 300. Fiind deja luna mai, aş favoriza concertele şi activităţile artistice în aer liber, chiar dacă uneori calitatea acustică lasă de dorit. Sunt sigur că şi artiştii ar fi fericiţi să repornească activitatea şi vor fi de acord să practice şi în condiţii ceva mai atipice. Este crucial ca activitatea sectorului cultural să fie repornită cât de repede, vibraţia şi energia unui concert sau unei piese de teatru fiind, probabil, una dintre cele mai eficiente metode de a face bine oamenii, emoţional, mental, spiritual. Peste mai multe săptămâni, dacă evaluarea situaţiei este pozitivă, aş trece la următorul pas şi aş permite evenimentele culturale până la 1000 de persoane. Spre sfârşitul sezonului estival aş reevalua toate deciziile luate pe timpul verii şi, în urma unei analize atente, aş continua cu un set de măsuri clare, simple şi eficiente, care să permită sectorului cultural să de desfaşoare fluent şi în siguranţă, în toamna şi iarna care vin.

Haideţi să ne unim forţele şi să atragem atenţia autorităţilor, că o societate fără artă şi cultură este lipsită de sens, goală de substanţă şi că poate deveni un pericol de îmbolnăvire a societăţii

O.Ş.P. Să încheiem într-o notă optimistă. Care ar fi mesajul managerului cultural Răzvan Popovici pentru comunitatea artiştilor independent din România în acest moment.

R.P.: Haideţi să ne unim forţele şi să atragem atenţia autorităţilor, că o societate fără artă şi cultură este lipsită de sens, goală de substanţă şi că poate deveni un pericol de îmbolnăvire a societăţii. Doar printr-o voce comună putem influenţa deciziile politice, nu de puţine ori luate de persoane fără o adevărată sensibilitate sau afinitate pentru artă, şi contribui la însănătoşirea ei, atât de necesară după o astfel de ruptură majoră. Sunt convins că tot noi trebuie să fim cu un pas înainte şi să le oferim politicienilor soluţii şi alternative valabile, prin care să permită repornirea vieţii culturale a ţării. Germania şi Elveţia dau zilnic veşti îmbucurătoare legate de iniţiativele şi viziunile bine gândite ale sectorului cultural, pe care autorităţile le cântăresc şi apoi, le iau în considerare.

Altfel, profitaţi la maximum de acest extraordinar timp liber! Este o linişte care nu va reveni atât de grabnic în vieţile noastre şi care ar trebui să ne fie o sursă nelimitată de inspiraţie, energie şi creativitate pentru viitor. Ne va face mai puternici, cu fiecare zi ce trece, prin ceea ce învăţăm, ce acumulam, ce citim, prin reflecţie, introspecţie, compasiune şi dragoste. Ne va face să înţelegem de ce este indicat să regândim maşinăria care ne conducea vieţile şi să nu ne întoarcem, cu nonşalanţă, la normalitatea din trecut. Şi să visăm şi materializăm o lume nouă.