Răzvan Ioan Dincă, director al Operei Naţionale Bucureşti: „Johan Kobborg e o poartă spre Europa pentru noi“

Răzvan Ioan Dincă conduce Opera Naţională Bucureşti din 2012                        FOTO: Marian Iliescu

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Răzvan Ioan Dincă vorbeşte despre câştigul de imagine pe care l-a avut instituţia prin numirea lui Johann Kobborg în fruntea Baletului Naţional Român şi despre premierele Operei Naţionale Bucureşti (ONB) din 2014. Pe 20 februarie va avea premiera spectacolului „Rigoletto“, în regia australianului Stephen Barlow, cunoscut pentru montările sale de la Royal Opera House.

Elegant, distins, charismatic. Şi mai ales foarte ambiţios, aşa l-am putea caracteriza pe Răzvan Ioan Dincă. Noul manager al Operei va împlini 40 de ani pe 3 iunie 2014. La această vârstă conduce destinele a trei dintre cele mai importante instituţii din România: Opera Naţională Bucureşti, Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ şi Compania de Balet a Operei Naţionale Bucureşti. În 2002, la numai 28 de ani, devenea cel mai tânăr director de teatru din România, conducând timp de patru ani destinele Teatrului„George Ciprian“ din Buzău. În august 2006, a devenit director general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“ din Bucureşti. Din 2012 este director general al Operei Naţionale. Anul trecut, în septembrie, managementul acestei instituţii şi cel al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“ au fost unite „fără a fi afectată, însă, integritatea lor artistică“, potrivit directorului Operei.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Răzvan Ioan Dincă vorbeşte despre proiectele celor două instituţii şi despre premierele din 2014. Pe 20 februarie va avea premiera spectacolului „Rigoletto“, în regia australianului Stephen Barlow, cunoscut pentru montările sale de la Royal Opera House. Premiera operei „Tosca“ de Giacomo Puccini va fi pe 6 iunie.

„Weekend Adevărul“: Aţi dat o lovitură de imagine prin aducerea Alinei Cojocaru pe scena Operei în decembrie anul trecut, în spectacolul „La Sylphide“.

Răzvan Ioan Dincă: Da, baletul „La Sylphide“, unul dintre cele mai vechi şi importante din lume, a fost pus în scenă pentru prima dată în România. Am avut premiera în decembrie anul trecut, avându-i în rolurile principale pe celebra prim-solistă Alina Cojocaru, desemnată Balerina deceniului (Moscova, 2010), şi pe prim-solistul Baletului Regal din Londra Steven McRae, câştigător al premiului Dancing Times la categoria „cel mai bun dansator“, la National Dance Awards / Premiile Naţionale de Dans (Marea Britanie, 2011).

Următoarea mişcare strategică a fost numirea la conducerea Baletului Naţional Român de la Operă a coregrafului Johan Kobborg, care e şi partenerul de viaţă al Alinei Cojocaru.

Alina Cojocaru şi Johan Kobborg

Faptul că Alina Cojocaru e româncă ne-a ajutat, Johan Kobborg e o poartă spre Europa pentru noi.

Am apelat la latura emoţională, dacă Johan nu ar fi fost soţul Alinei, nu cred că el ne-ar fi acceptat oferta. Asta a fost o garanţie în plus, dincolo de parteneriatul nostru.

Johan Kobborg s-a mutat aici de pe 24 ianuarie, pune osul la treabă în mod real, nu se dă în lături de la muncă, nu face un management de tip consiliere din străinătate. Compartimentul condus de Johan are ca scop realizarea unor spectacole de balet profesionist. Johan a fost extraordinar primit în România. Evident, există şi o companie de balet pentru balerinii care susţin momente coregrafice în spectacolele de operă. Johan pregăteşte însă doar spectacolele de balet.

„În România se face balet clasic“

În distribuţiile spectacolelor de balet există mulţi străini. Le convine acestora să danseze în România, având în vedere salariile mici, de 200 de euro?

Da, în balet, avem cei mai mulţi străni. Avem 17 japonezi, avem artişti din Marea Britanie şi din alte părţi din Europa. Părinţii le plătesc acestora sejurul să vină aici. Aceşti străini sunt angajaţi cu contracte de colaborare. Părinţii plătesc o parte din costurile deplasării lor în România pentru că, la noi, se face încă balet clasic. Avem şi o şcoală de balet, condusă de Magdalena Rovinescu, cu grupe de iniţiere pentru copii. Sunt cursuri de balet dezvoltate pe tipuri de vârstă.

Ce aţi găsit bun în Operă? Ce v-a nemulţumit?

Unul dintre lucrurile bune este departamentul de regie tehnică, sunt nişte fete absolut excepţionale, disciplinate, talentate, care-şi fac treaba cu mult devotament şi pasiune. Sunt o adevărată comoară. Am găsit nişte oameni foarte muncitori. Însă oamenii muncesc, nu performează. Corul condus de Stelian Olariu este extraordinar, performează, baletul performează, orchestra a început să perfomeze. Mai avem probleme cu unii solişti. Trebuie schimbată mentalitatea artiştilor în direcţia legată de teatralizare. Pentru a putea fi un artist total de operă, trebuie să fii şi actor, şi un bun interpret.

Premieră „Rigoletto“, pe 20 februarie

Ce proiecte pregătiţi la Opera Naţională în 2014?

Pe 25 ianuarie, a revenit în repertoriu „Femei“, un spectacol de dans, în coregrafia celebrului Gheorghe Iancu. Poate una dintre cele mai mari surprize ale noii stagiuni o reprezintă premiera operei „Rigoletto“, în regia lui Stephen Barlow, unul dintre cei mai apreciaţi regizori de operă din lume, şi scenografia lui Yannis Thavoris. Vom avea premiera în a doua jumătate a lunii februarie. Stephen Barlow, care a montat la Royal Opera House,
montează „Rigoletto“ la noi cu o distribuţie internaţională. Pe 8 martie va reveni în repertoriu spectacolul de balet „Cenuşăreasa“, în adaptarea coregrafică a lui Mihai Babuşka.
Premiera operei „Tosca“, de Giacomo Puccini, cu participarea tenorului Marcello Giordani (solist invitat frecvent pe scena Metropolitan Opera din New York) va fi pe 6 iunie. Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari tenori ai lumii, va susţine şi un concert pe 17 iunie. Pentru 25-30 iunie, pregătim Concursul Internaţional de Canto „Le Grand Prix de L’opera“, ediţia a II-a. În luna august sau septembrie va avea loc Promenada Operei şi va urma o premieră cu „La Traviata“, în luna octombrie.

Aveţi bani în buget pentru a aduce aceste nume sonore în plan internaţional?

Dacă îi aducem, avem bani. Avem invitaţi de un anumit nivel, ne permitem să îi invităm. Cotaţiile de regizori de talie internaţională sunt cu puţin mai mari decât cele ale regizorilor români. Cunosc doar doi regizori români de operă: Andrei Şerban şi Silviu Purcărete.   

„Nu căpuşez Opera cu Opereta“

 Fuziunea dintre Operă şi Operetă, anunţată anul trecut, a fost destul de criticată. Cum priviţi această situaţie?

Răzvan Ioan Dincă: Suntem acum peste 700 de angajaţi, 545 de angajaţi la Operă şi 207 la Operetă, e greu să mulţumeşti pe toată lumea. Totuşi, am fost foarte dezamăgit. Am iniţiat Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!“, care a devenit curând faimos prin artiştii consacraţi pe care i-a adus în România. Opereta a făcut turnee în lume şi în ţară, am colaborat cu artişti renumiţi. Da, după şapte ani, în care mi-am ţinut toate promisiunile şi am adus Opereta la un anumit nivel la care nu se aştepta nimeni vreodată, am primit nişte acuze şi nişte injurii inimaginabile.

Cum manageriaţi acest conflict?

Nu am adus vreun spectacol de la Operetă, care nu are încă sediu, la Operă, special pentru că vreau să arăt că nu vreau să căpuşez cele două instituţii. Noul sediu al Operetei va fi inaugurat în luna mai lângă Biblioteca Naţională, la intersecţia cu Mircea Vodă, Pasajul Mărăşeşti şi Cheiul Dâmboviţei.Nu poţi să pui corul din „Aida“ să cânte în opereta „Văduva veselă“, sunt lucruri complet diferite. S-au schimbat, prin această fuziune, doar lucruri în administrare. Cele două instituţii rămân la fel în ceea ce priveşte repertoriul. Meseriile nu sunt diferite, dar repertoriile sunt diferite la cele două instituţii.

„Am sacrificat 10% din spectacole“

De ce sunt nemulţumiţi unii solişti de operă de managementul dumneavoastră?

Sunt acuzat că se joacă mai puţine spectacole. Am sacrificat un procent de 10% din spectacole. Am constatat că se intra în spectacol fără repetiţii. Este inadmisibil. Trebuie să existe o sincronizare între corp, balet, orchestră, e obligatoriu să existe repetiţii. Doresc să mă înconjor de oameni în care cred şi care să fie incontestabili. Caut doi oameni cheie, care să coordoneze orchestra: un dirijor principal şi un coordonator muzical. Trebuie să avem un şef muzical al orchestrei. Aş vrea să vină un om incontestabil profesional, să pună un deget pe rană în ceea ce priveşte orchestra şi repertoriul soliştilor. În ceea ce priveşte soliştii, am nevoie de un om care să cunoască foarte bine vocile, să fie un foarte bun distribuitor de voci. Nu poţi să iei în distribuţie o Julietă care are 100 de kilograme. Până acum, distribuţiile s-au făcut şi se fac de către dirijori şi de regizori. Vom schimba şi sistemul de programare al spectacolelor. Un spectacol se va juca de mai multe ori: există avantajul că decorul nu mai trebuie schimbat. În acelaşi timp, poţi face un marketing unitar, aduci solişti de renume şi poţi să îi contractezi pentru mai multe spectacole.

Organizaţi castinguri  pentru rolurile principale în spectacolele de operă?

Da, am început să facem castinguri pentru rolurile principale. Frustrarea unor solişti vine din faptul că uneori regizorul invitat preferă alţi interpreţi din afara ansamblului Operei. Eu sugerez să se ia în distribuţii solişti din ansamblul Operei, dar regizorii fac alegerile lor. Soliştii principali sunt angajaţi să facă oricând repertoriu. Marile vârfuri solistice nu sunt însă angajate la nicio operă mare din lume. Pe acei oameni nu-i poţi ţine într-un loc. Pe Anna Netrebko o vezi azi la Viena, mâine în SUA, pe Roberto Alagna, la fel, pe Angela Gheorghiu, la fel... Dacă inviţi nume importante, acestea îţi sporesc notorietatea, îţi vând bilete, îţi cresc nivelul artistic. Există un număr de solişti angajaţi pentru rolurile principale. Soliştii angajaţi rămân să facă spectacole, dar ei nu sunt Angela Gheorghiu sau Anna Netrebko. Nu le-am prelungit contractul unor solişti, pentru că am constatat că nu erau în distribuţiile spectacolelor. Fiecare solist consideră că trebuie să aparţină rolului respectiv pentru totdeauna.

Ce alte planuri manageriale aveţi la Operă?

 Îmi propun intrarea Operei într-un circuit european. De ce nu, mondial? Din păcate, momentan nu avem un cuvât de spus, suntem destul de periferici. Nu ne cunoaşte nimeni ca instituţie. Ne cunoaşte lumea prin artiştii pe care îi trimitem în străinătate, însă nu se bate lumea să vină să dirijeze aici, nu se bate lumea să vină să monteze aici. Nu avem turnee. Cu Opereta, am reuşit această integrare europeană după o muncă de ani. Aici, la Operă, e o fabrică mai mare. Alături de invitaţii străini, vor veni şi artişti români care au carieră în străinătate şi cu care vrem să semnăm contracte onorifice pe viaţă, aşa cum am început cu tenorul Teodor Ilincăi şi cu soprana Valentina Naforniţă. Am semnat nişte contracte cu aceştia prin care îi „obligăm“ să devină angajaţi onorifici ai Operei Naţionale, şi noi, la rândul nostru, ne obligăm să-i invităm de câte ori va fi nevoie.

Sunteţi regizor de teatru, însă aţi montat recent numai la Operetă. Nu vă e dor să regizaţi spectacole de teatru?

Sunt frustrat din punctul acesta de vedere. Când porneşti în această meserie cu gândul de a fi artist şi nu de fi manager şi te laşi furat de management, rămâi cu o neîmplinire. După spectacolele montate la Operetă  („Liliacul“, „Voievodul ţiganilor“, „Contesa Maritza“, „Paris, mon amour“), în teatrul dramatic nu am mai fost invitat să montez. „E ocupat cu managementul de la Operetă şi de la Operă...“, din păcate aşa se spune despre mine.

Cum v-a modificat ca artist experienţa din management?

Mă interesează acum foarte tare zona muzicală, mai mult decât cea a teatrului dramatic. Dacă ar fi să lucrez din nou într-un teatru ca regizor, aş alege un text care ar putea fi transformat cu uşurinţă într-un spectacol muzical. Am altă perspectivă ca regizor, mi s-a schimbat percepţia asupra modului cum se face un spectacol prin contactul cu lumea muzicii. Opereta e o satiră socială, aşa a fost concepută de la început, nu a avut pretenţii de mare muzică. E important să teatralizezi şi în spectacole de operetă, şi în spectacole de operă. Regizorii sunt nişte personalităţi. Stephen Barlow nu va face în „Rigoletto“ ceva convenţional, va fi o montare cu o clară viziune artistică. Veţi vedea(zâmbeşte). 

De la regie la  management cultural

 Numele: Răzvan Ioan Dincă

 Data şi locul naşterii: 3 iunie 1974, Bacău

 Starea civilă: căsătorit, un copil

 Studiile şi cariera:

 A studiat Regie de Teatru la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, unde a obţinut şi doctoratul, în 2010.

 A regizat mai multe spectacole de teatru, operă, operetă şi musical la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.

 A fost director general al Teatrului „George Ciprian“ din Buzău (2002-2006) şi al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti
(2006-2012).

 În 2008 a devenit managerul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!“ şi membru fondator al Uniunii Teatrelor Muzicale Europene.

 În 2009, a fost numit manager al proiectului european „Scenart – Sprijin pentru competenţe în artele spectacolului din România“, dezvoltat în parteneriat cu Academia Teatro alla Scala din Milano.        

 Locuieşte în: Bucureşti