Războiul de la Operă continuă. Protestele au dus la anularea operei „Falstaff“. Artiştii, în frunte cu Tiberiu Soare, l-au aşteptat toată seara pe ministru VIDEO

Protest la ONB, pe muzica corului sclavilor din opera „Nabucco“, de Verdi

Decizia ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, de a-l readuce la conducerea Operei pe directorul interimar George Călin i-a revoltat pe o parte dintre angajaţii instituţiei. Aceştia au cerut demisia ministrului, pentru că nu şi-a respectat promisiunea de a se întâlni cu ei în sala Operei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miercuri, la ora 15.00, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, anunţase pe pagina sa oficială de Facebook „o întâlnire la sediul Operei cu angajaţii instituţiei pentru a prezenta soluţia agreată la care s-a ajuns în urma discuţiilor recente“. Decizia sa de ultim moment de a nu se mai prezenta a provocat un „protest spontan“ printre angajaţii strânşi de chemarea ministrului în legendara sală de 1000 de locuri a „lăcaşului de cultură“. În cadrul protestului s-au rostit afirmaţii extrem de dure la adresa fostei conduceri („Răzvan Ioan Dincă şi Alina Moldovan“, actualmente cercetaţi penal), a aripii „Johan şi Alina Kobborg“ (coregraful danez şi Alina Cojocaru, logodnica sa), acuzaţi că nu respectă legile ţării, şi a actualului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu.

S-a cerut în cor demisia acestuia, pentru că nu a avut curajul să-şi respecte cuvântul şi să se prezinte în faţa artiştilor. Într-un moment de impact emoţional, sala a cântat in corpore celebrul Cor al Robilor din opera „Nabucco“ de Giuseppe Verdi, pentru că, după cum a afirmat mezzosoprana Claudia Măru-Hanghiuc, „suntem sclavi pe plantaţie de la sosirea ca director a lui Răzvan Ioan Dincă“.

Soare, acuzat de rebeliune

Tiberiu Soare               FOTOGRAFII: David Muntean                    VIDEO: Florin Ghioca

Împărţiţi între opţiunile de a se deplasa în masă la sediul Ministerului Culturii, pentru a cere demisia lui Vlad Alexandrescu, şi a rămâne în sala de spectacole, protestatarii au decis să stea acolo până când ministrul va veni în persoană să-i asculte, aşa cum a promis. Prin urmare, spectacolul cu opera „Falstaff“, tot de Verdi, care trebuia să înceapă la ora 19.00, nu s-a mai putut ţine, deşi spectatorii (cumpărători de bilet) s-au prezentat în mod normal. De exemplu, aproximativ 50 de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Ploieşti, care ar fi trebuit să asiste la spectacol, în cadrul programului „Şcoala Altfel“, aşteaptă în foaier.

Într-un comunicat de presă remis la ora 19.25, Opera Naţională Bucureşti (ONB) a motivat situaţia prin faptul că „o parte din personalul Operei Naţionale Bucureşti şi domnul Tiberiu Soare, împreună cu persoane din afara instituţiei invitate special la protest, au ocupat scena şi sala de spectacole, susţinând discursuri, acordând interviuri reprezentanţilor presei şi făcând revendicări care nu ţin de competenţa managementului“. Comunicatul – nesemnat de noul-vechi director interimar George Călin – se încheie cu fraza: „menţionăm că vom lua măsurile impuse de lege în legătură cu cei responsabili“.

La rândul său, ministrul Vlad Alexandrescu şi-a motivat decizia de neprezentare la întâlnire, care a aprins atât de rău spiritele, astfel:

„Astăzi nu am venit, pentru că am fost anunţat ca este o contramanifestaţie şi am preferat, în aceste condiţii, să reiau invitaţia la dialog. Aştept o delegaţie de la ONB, mâine, la ora 10.00“, într-o declaraţie pentru News.ro.

UPDATE: Şi ministrul Vlad Alexandrescu încă nu vine...

Spectatorii au aşteptat până la ora începerii spectacolului care era programat miercuri, ”Falstaff”, dar reprezentaţia nu a avut loc, conform News.ro. Mai multe grupuri de elevi aflaţi în timpul programului ”Şcoala Altfel” au aşteptat în foaierul Operei Naţionale minute bune ca cineva din noua conducere interimară să-i anunţe că spectacolul nu mai are loc.

Fostul director interimar, dirijorul Tiberiu Soare, i-a anunţat că, din cauza unei revolte a angajaţilor ONB care încă îl aşteptau în sală pe ministrul Culturii la întâlnirea anunţată de acesta pe Facebook, spectacolul nu se va mai juca, dar că sunt bine primiţi alături de artişti în sală. Totodată, Tiberiu Soare i-a sfătuit să nu îşi valideze biletele pentru că altfel pierd banii în cazul în care îi vor înapoi.

Elevii şi persoanele care aveau bilet rezervat pentru reprezentaţia de miercuri au luat loc în sală. Artiştii din Corul Operei au interpretat din nou Corul sclavilor din „Nabucco” de Giuseppe Verdi, primind aplauze îndelungi.

Ministrul îi aduce înapoi pe Johan şi Alina

„Am decis o soluţie în două etape“, a scris ministrul miercuri după-amiază pe Facebookul său: „a. un interimat de 3 luni la Opera Naţională Bucureşti – sub conducerea dlui George Călin (cel schimbat de ministru cu Tiberiu Soare pe 4 aprilie, în urma unui control al Curţii de Conturi – n. r.) cu parteneriatul Ministerului Culturii, reintegrarea dlui Johan Kobborg şi a dnei Alina Cojocaru în Opera Naţională Bucureşti, medierea cu ajutorul ministerului şi începerea reformei în vederea celei de-a doua etape; b. un nou manager de talie internaţională pentru Opera Naţională“.

În continuare, Alexandrescu afirmă: „Vreau să ofer garanţii Alinei Cojocaru şi lui Johan Kobborg că munca lor poate să continue. De asemenea, lui Vlad Conta şi lui Tiberiu Soare le mulţumesc pentru munca depusă şi contez pe sprijinul lor în continuare. O echipă de la minister va acompania managementul Operei pentru următoarele 3 luni şi va verifica toată situaţia contractelor şi problemele de personal din instituţie“.

„Am dorit foarte mult să găsim o soluţie pentru ca Alina Cojocaru să rămână să danseze pe scena Operei Naţionale. Mă bucur că am găsit această soluţie“, a declarat Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, pentru „Adevărul“.

„Peste trei luni dorim să numim un director echidistant, cu valoare recunoscută internaţional“, a subliniat acesta. „Tiberiu Soare va rămâne dirijor al Operei Naţionale Bucureşti (ONB). Se va face o comisie care va verifica toate contractele de la ONB“, a punctat ministrul.

„Dacă tatăl meu, baritonul Dan Iordăchescu, nu ar fi murit anul trecut, ar fi murit acum, văzând cum este distrusă Opera Naţională“, a declarat soprana Irina Iordăchescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: