Cristina Comandasu Cristina Comandasu

Radio România Muzical - 23. Scrisoare către ascultători

Radio România Muzical - 23. Scrisoare către ascultători

Anul acesta, când împlinim 23 ani de existenţă, trăim timpuri excepţionale - toate evenimentele cu public au fost amânate sau anulate, incertitudinea domină.

De acelasi autor

În ultimii trei ani, v-am obişnuit cu evenimente speciale pentru 24 martie, Ziua Radio România Muzical şi Ziua muzicii clasice.

Anul acesta, când împlinim 23 ani de existenţă, trăim timpuri excepţionale - toate evenimentele cu public au fost amânate sau anulate, incertitudinea domină.

Am abandonat planurile noastre iniţiale de sărbătoare, însă nu am renunţat la a aduce mesajul că muzica clasică este pentru toţi, că muzica bună ne uneşte şi ne face mai buni.

Concerte live online

Ne-am gândit că vă e dor să-i vedeţi pe muzicienii pe care-i iubim cu toţii şi care, în această perioadă, nu mai pot fi admiraţi în concerte live. Aşa că i-am rugat ca, de ziua noastră, să susţină mini-recitaluri live pe facebook. Ne-am bucurat de răspunsul lor plin de entuziasm, aşa că pe 24 martie veţi putea să-i urmăriţi live pe contul nostru facebook, pe

ora 13.00 - violonista Ioana Cristina Goicea

ora 13.30 - Ansamblul Imago Mundi - flautistul Adrian Buciu şi violoncelista Andreea Ţimiraş

ora 14.00 - pianistul Cadmiel Boţac

ora 15.00 - pianistul Florian Mitrea

ora 15.30 - violistul Răzvan Popovici şi pianista Cristiana Mihart

ora 16.00 - violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga

ora 16.30 - flautistul Matei Ioachimescu

ora 17.00 - Duo Parfenov cu violonista Iuliana Geambaşu-Munch

ora 17.30 - violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica

ora 18.00 - violoncelistul Andrei Ioniţă

ora 18.30 - pianista Axia Marinescu

ora 19.00 - violonistul Alexandru Tomescu 

Recitalurile pot fi urmărite în evenimentele de pe facebook create pentru fiecare în parte - marcaţi going pentru a fi siguri că le puteţi urmări.

Zilele muzicii clasice cu reduceri la discuri de muzică clasică

Zilele muzicii clasice se vor derula, ca în ultimii trei ani. Pe carturesti.ro, între 21 şi 25 martie, 25% la toate discurile cu muzică clasică; în Librăriile Humanitas, între 21 şi 24 martie, 15% reducere la discurile cu muzică clasică şi pe www.libhumanitas.ro, în 21 şi 22 martie.

Emisiuni speciale

În cadrul emisiunilor Musica viva (orele 7.00-10.00) şi Perpetuum mobile (orele 17.00-19.00), am strâns propunerile voastre muzicale şi mesajele pentru aniversarea noastră. Au fost atât de multe, că am decis ca la emisiunea-matinal Musica viva să le difuzăm pe tot parcursul săptămânii 23-27 martie, zilnic.

În 24 martie, de la ora 19.00, vă oferim înregistrarea unui concert pe care-l vedem acum ca emblematic: Amoroso cu violistul Răzvan Popovici, pianista Mara Dobrescu şi violonista Sarah Christian. Un concert organizat cu multe emoţii, în 8 martie 2020, ultimul care s-a derulat la Sala Radio înainte de debutul restricţiilor legate de pandemia globală.

Vă mulţumim că sunteţi în fiecare zi alături de noi, mai ales în aceste timpuri când descoperim, încă o dată, că muzica ne uneşte şi ne face mai buni!

 

sondaj