Proiectul MagicHOME, filmul „Un pas în urma serafimilor” şi volumul „Insectarul Coman”, printre câştigătorii Premiilor Radio România Cultural 2018

Proiectul MagicHOME, filmul „Un pas în urma serafimilor” şi volumul „Insectarul Coman”, printre câştigătorii Premiilor Radio România Cultural 2018

Melania Medeleanu şi Vlad Voiculescu au primit premiul pentru implicare civică, pentru proiectul MagicHOME

Luni seară, la Teatrul Odeon, Radio România a premiat excelenţa în cultură, în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural. Printre câştigători s-au numărat poetul Dan Coman, regizorul Daniel Sandu, pianista Diana Ciocârlie, Melania Medeleanu şi Vlad Voiculescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prezentată de Daniela Ivanov şi Radu Croitoru, realizatori la Radio România Cultural,  Gala a avut loc sub sloganul „Cultura ne dă speranţă!”. Premiilei sunt:

 Literatură  - Dan Coman, pentru volumul „Insectarul Coman”, apărut la Editura Charmides şi Bogdan-Alexandru Stănescu, pentru romanul „Copilăria lui Kaspar Hauser”, apărut la Editura Polirom.

Teatru i-a revenit lui Lucian Vărşăndan, pentru excelenţa managementului vizionar şi coerenţa strategiei artistice a Teatrului German de Stat din Timişoara.

Film i-a fost înmânat regizorului Daniel Sandu, pentru producţia „Un pas în urma serafimilor”. 

Arte vizuale i-a fost decernat lui Gheorghe Rasovszky, pentru expoziţia retrospectivă aNORMAL, deschisă la MNAC în noiembrie 2017.

Ştiinţe a ajuns la echipa revistei „Ştiinţă & Tehnică” pentru Marea Expediţie Americană, cea mai importantă expediţie din istoria de peste 70 de ani a revistei „Ştiinţă & Tehnică”, un proiect multimedia unic în presa românească, desfăşurat între 14 şi 31 august 2017, prin care trei echipe ale revistei s-au dus în Statele Unite şi au stat de vorbă cu cercetători şi profesori români din Statele Unite ale Americii, cu specialiştii NASA despre cucerirea planetei Marte cu echipaj uman şi au transmis live cel mai spectaculos fenomen astronomic al anului 2017, Marea Eclipsă Americană.

Muzică a fost revendicat de pianista Dana Ciocârlie, care a lansat Integrala pieselor pentru pian solo de Robert Schumann. Este o premieră în istoria înregistrărilor din întreaga lume – o integrală live, alcătuită din 13 CD-uri înregistrate într-o serie de concerte şi recitaluri susţinute pe parcursul a cinci ani.

 Educaţie a fost obţinut de Asociaţia Astronomică Pluto, pentru Muzeul Iluziilor, un muzeu naţional itinerant creat între magie, ştiinţă şi educaţie. Conceptul este unul unic în România şi are un caracter interactiv – vizitatorii pot înţelege cum funcţionează iluziile datorită explicaţiilor oferite de ghizi. Iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff şi un theremin, instrumentul muzical la care poţi cânta fără să îl atingi, sunt doar câteva dintre lucrurile care îi aşteaptă pe vizitatori.

Implicare Civică a ajuns la Melania Medeleanu şi Vlad Voiculescu, pentru proiectul MagicHOME, pentru faptul că, dincolo de un acasă departe de casă pentru părinţii copiilor bolnavi de cancer, au pus bazele construirii unui ”împreună” fundamentat de o coeziune socială şi umană fără precedent în România contemporană.

Au fost acordate şi trei premii speciale:

Premiul Centenar a ajuns la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca

Premiul Excelenţa în Cultură a mers la Filarmonica „George Enescu

Premiul Radio România 90 i-a fost acordat acordat actriţei Tamara Buciuceanu-Botez

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările