Proiectul artistic imersiv „DAU“  aduce cotidianul sovietic pe malul Senei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Enigmaticul proiect artistic „DAUÓ, o expoziţie gigantică, imersivă, organizată în trei locuri din Paris, a atras peste 14.000 de vizitatori în primele două săptămâni de la inaugurare, au declarat organizatorii, citaţi de AFP.

Deschisă pe 25 ianuarie, cu 24 de ore întârziere, DAU îşi propune să poarte publicul într-o "călătorie" prin Uniunea Sovietică în perioada 1938-1968, prin intermediul filmelor, concertelor, conferinţelor şi spectacolelor de la Theâtre du Châtelet şi Theâtre de la Ville. Centrul Pompidou este, de asemenea, asociat în organizarea acestui eveniment cultural. Timp de o lună au loc proiecţii, fără întrerupere, 24 de ore din 24 până la sfârşitul lunii februarie când expoziţia se va muta la Londra. Lansarea fusese propusă iniţial la Berlin, însă autorităţile germane au refuzat ambiţiosul proiect de a reconstrui o replica a Zidului Berlinului amplasat simbolic în jurul bulevardului central Unter den Linden. 

Expoziţia de la Paris reia creaţia rusului Ilya Khrzhanovsky, autorul unui proiect artistic experimental ce s-a derulat între anii 2009 şi 2011 la Harkiv, în Ucraina. 400 de participanţi excentrici şi-au dedicat trei ani din viaţă pentru a trăi intr-un oraş artificial, special conceput pentru a reconstrui cotidianul sovietic, într-o imersiune totală, urmând regulile de vestimentaţie şi imitând stilul de viaţă din unversul totalitar. 

O camera le observa cotidianul în lipsa unui scenariu pus la punct în prealabil, în mare parte improvizat. 700 de ore de filmare au fost colecţionate de-a lungul experimentului artistic, de unde au fost montate 13 filme despre autenticitatea, dar şi despre micimea unor existenţe îngenuncheate de totalitarism, căutând şi luptând cu disperare pentru semnificaţie în licărul unei umanităţi adumbrite de alienare. 

Acest material este proiectat în cadrul proiectului imersiv lansat la Paris.

Primele zile după deschidere au fost marcate de numeroase probleme tehnice şi de cozi interminabile pentru a obţine „viza" necesară intrării. Ridicând multe aşteptări, expoziţia a fost anunţată de către organizatori ca fiind un fenomen unic şi fără precedent în istoria cinematografiei moderne.

Termenul DAU vine de la diminutivul numelui fizicianului rus Lev Landau, laureat al premiului Nobel pentru fizică. Universul creat de realizatorul rus Ilya Khrzhanovsky se inspiră din cotidianul institutului de cercetare unde îşi desfăşura activitatea Landau între anii 1930 până în 1960.

Astfel, vizitatorii expoziţiei, după ce obţin o „viză”, ei sunt privaţi la intrare de telefonul mobil şi invitaţi să vizioneze scenele filmate în cadrul proiectului într-un decor opresiv, punctate de  întâlniri, concerte, discuţii enigmatice şi personalizate, la care sunt invitaţi spectatorii, cu personalităţi având deschideri spirituale sau nu, precum preoţi, şamani siberieni, foşti deţinuţi, vrăjitoare, psihologi, prostituate, asistenţi sociali, oameni ai străzii, artişti. Misterioasele discuţii se desfăşoară într-un spaţiu, un separeu ce aminteşte de confesionalul catolic, iar convorbirea e filmata, spectatorul urmând sa-şi dea acordul ca filmarea să fie împărtăşită altor spectatori în cadrul proiectului DAU.

Experimentul artistic explorează comportamentul uman sub imperiul unei terori resimţite cu atât mai insidios, cu cât ea nu poate fi exprimată. Potrivit scenariului unor proiecţii, cercetătorii institutului lucrează la crearea unui „supraom” care ar putea fi dotat cu anumite capacităţi supranaturale, folosindu-se de o serie de substanţe psihotropice. În paralel, viaţa acestor cercetători e scrutată. In căutarea  omului ideal, aceştia sunt departe de a se apropria de criteriile prototipului sovietic căutat, ducând o viaţă desfrânată, îmbibată de vodcă, violenţă şi imoralitate. Când lipsa de libertate e totală, excesul fizic încearcă să sufoce golul spiritual.

"Circa 2.000 de persoane vizitează acest proiect în fiecare zi în timpul weekend-ului: este numărul maxim de vizitatori pe care cele două locaţii îl pot găzdui", au declarat într-un comunicat organizatorii.

Confuzia joacă rolul principal, iar maniera în care e prezentat proiectul se bazează pe neprevazut şi spontaneitate favorizate de spaţiile create. Apartamente comunitare de tip sovietic minuţios amenajate, fiecare având specificul, ambianţa, dar mai ales mirosul greu, inconfundabil communist contribuie la imersiunea totală promisă. Ficţiunea artistică, în încercarea de a reda cotidianul unui univers redefineşte frontierele între imaginar şi realitate, între trecut şi prezent. 

"Lumea modernă are un program strict, toţi încearcă să economisească timp, însă DAU urmează alt ritm. Aici, participantul se aşteaptă la necunoscut şi la spontan", au adăugat realizatorii.

Acest proiect, care a mobilizat numeroşi actori, dansatori şi artişti, a fost prezentat la Paris în premieră mondială şi urmează să fie proiectat ulterior la Londra. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite