Proiecţie-eveniment joi seară la Sala Palatului: „Bacalaureat“ al lui Cristian Mungiu, în acelaşi timp cu premiera de la Cannes VIDEO

Cristian Mungiu BACALAUREAT Secventa film

Noul film al regizorului Cristian Mungiu, „Bacalaureat“, va avea premiera românească simultan cu cea mondială, joi 19 mai, cu trei zile înainte de festivitatea de premiere la care se va anunţa câştigătorul Palme d’Or din acest an. Premiera românească va fi deschisă publicului şi va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, la ora 19.00, unde aproximativ 4.000 de oameni vor putea vedea filmul în acelaşi timp cu juriul şi spectatorii de la Cannes.

Ştiri pe aceeaşi temă

Publicaţia americană The Hollywood Reporter anunţă, cu ocazia începerii festivalului de film de la Cannes, lista sa de filme de urmărit sub titlul: 21 de filme de festival de care se va vorbi anul acesta la Hollywood. Printre acestea se numară şi Bacalaureat, cel mai recent film regizat de Cristian Mungiu, prezentat de publicaţia americană cu cuvintele: o privire clinică asupra traiului în România contemporană.

Bacalaureat va avea premiera românească simultan cu cea mondială, în data de 19 mai, cu trei zile înainte de festivitatea de premiere la care se va anunţa câştigătorul Palme d’Or din acest an. Filmul a fost cumpărat pentru a fi distribuit în peste 30 de ţări încă din faza de scenariu.

Premiera românească va fi deschisă publicului şi va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, unde aproximativ 4.000 de oameni vor putea vedea filmul în acelaşi timp cu juriul şi spectatorii de la Cannes. Cristian Mungiu, actorii Adrian Titieni, Maria Drăguş si restul echipei de la Cannes vor intra în legătură cu spectatorii bucureşteni în direct de pe covorul roşu.

Biletele au fost puse în vânzare în reţeaua Eventim şi pe www.eventim.ro, la Agenţia de bilete a Sălii Palatului şi pe www.salapalatului.ro.

Tot în data de 19 mai, Bacalaureat va putea fi văzut în avanpremieră şi în Cluj, Timişoara, Ploieşti, Arad, Târgu Mureş, Brăila, Bacău, Piteşti, Braşov, Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu, Suceava, Constanţa, Buzău şi Lugoj,  iar din 20 mai va intra progresiv în cinematografe din peste 35 de oraşe din România. Programul proiecţiilor poate fi gasit pe www.bacalaureat2016.com

La proiecţiile de gală de la Cluj, din data de 20 mai şi Timişoara, în 21 mai, vor participa şi actorii Adrian Titieni, Lia Bugnar şi Mălina Manovici.

Cristian Mungiu despre „Bacalaureat“

Bacalaureat, cel mai recent lung metraj al regizorului Cristian Mungiu a fost selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de film de la Cannes şi va intra în competiţia pentru trofeul Palme D’Or, cea mai importantă recunoaştere pentru autorii de film de artă.

Este a treia participare a lui Cristian Mungiu în competiţia oficială, la precedentele două, filmele sale fiind recompensate cu trofeul Palme d’Or, în 2007, pentru 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi premiile pentru scenariu şi interpretare feminină, în 2012, pentru După Dealuri.

Cristian Mungiu (14 aprilie, data selecţiei la Cannes): Mă bucură foarte mult selecţia în competiţia oficială la Cannes şi îmi doresc să ofer spectatorilor din România posibilitatea de a vedea filmul pe cât posibil în acelaşi timp cu premiera mondială. Nu ştim încă data precisă a proiecţiei noastre la Cannes, însă în România „Bacalaureat” va putea fi văzut începând cu 20 mai în toate oraşele din ţară în care mai există săli şi unde cinematografele doresc să includă filmul în programul lor de proiecţii.

Despre ce-i vorba în „Bacalaureat“

Bacalaureat, cunoscut în perioada de pregătire sub numele de Fotografii de familie, spune povestea unui doctor dintr-un mic oraş de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societăţii româneşti de astăzi.

Filmul îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni şi pe Maria Drăguş. Adrian Titieni a interpretat peste 50 de roluri în filme româneşti, debutând în 1986 în filmul Pas în doi, regizat de Dan Piţa. Maria Drăguş, actriţa germană de origine română, a debutat în Panglica albă, filmul lui Michael Haneke recompensat cu Palme d’Or în 2009.

Este a treia participare a lui Cristian Mungiu în competiţia oficială, la precedentele două, filmele sale fiind recompensate cu trofeul Palme d’Or, în 2007, pentru 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi premiile pentru scenariu şi interpretare feminină, în 2012, pentru După Dealuri.

Festivalul de Film de la Cannes selectează în competiţia oficială circa 20 dintre cele mai bune filme ale anului, alese din 1800 de filme înscrise în competiţie şi se desfăşoară în acest an între 11 şi 22 mai.

BACALAUREAT, 2016, 128’, Scenariul şi regia: Cristian Mungiu; Imaginea: Tudor Vladimir Panduru; Scenografia: Simona Pădureţu; Montaj imagine şi sunet: Mircea Olteanu; Director de film: Adrian Moroca; Producător executiv: Tudor Reu. Cu: Adrian Titieni, Maria Drăguş, Lia Bugnar, Mălina Manovici, Vlad Ivanov, Rareş Andrici. O producţie Mobra Films cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Eurimages, cu participarea Canal+, France Télévisions, Ciné+, Wild Bunch, cu contribuţia Orange România, Catena, Carlsberg, Groupama Asigurări. Co-producători: Why Not Productions, Les Films du Fleuve, France 3 Cinéma. O co-producţie România-Franţa-Belgia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările