Program educaţional de teatru şi istorie pentru copii la Muzeul Naţional Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Naţional Cotroceni                                                             FOTO: muzeulcotroceni.ro
Muzeul Naţional Cotroceni                                                             FOTO: muzeulcotroceni.ro

Între 16 şi 24 august, la Muzeul Naţional Cotroceni are loc programul educaţional pentru copii, iar la ateliere vor lua parte şi copii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, aflaţi în situaţii de risc, din comunitatea dezavantajată din Ferentari.

Programul La Cotroceni a fost conceput pornind de la ideea de a transmite copiilor evenimente istorice şi de a le face cunoscute spaţiie emblematice pentru istoria României într-un mod inedit, diferit de metoda clasică şcolară, dar completând-o şi îmbogăţind-o pe aceasta. Iniţiatorii proiectului vor oferi unui grup de copii o întoarcere în timp, în perioada 1914-1918, la Palatul Cotroceni, în mijlocul familiei regale compuse la acea vreme din Ferdinand, Maria, fiicele şi fiii lor.

Călătoria în vremurile de demult va fi mijlocită de o echipă de traineri şi ghizii Muzeului Naţional Cotroceni, după cum informează un comunicat de presă emis de Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă.

Aceştia îi vor purta pe tinerii participanţi pe firul unor crâmpeie din viaţa membrilor familiei regale într-o perioadă de cumpănă pentru România, printr-o serie de ateliere de teatru şi joc, având ca suport vizual fotografii din fototeca muzeului..Poveştile se vorîmpleti şi în urma lor, copiii vor crea împreună cu trainerii lor un spectacol.

Cinci ateliere vor compune programul educaţional La Cotroceni: atelierul de dramaturgie, atelierul de actorie, atelierul de costume, atelierul de muzică şi atelierul de creare a spectacolului. Pe măsură ce vor înainta în lucrul cu copiii, trainerii vor combina elemente din fiecare atelier, vor îmbina informaţiile teoretice cu activităţi practice şi jocuri. Astfel, spre exemplu, micii participanţi vor realiza singuri costumele şi coloana sonoră a spectacolului, sub îndrumareatrainerilorspecializaţi.Spectacolul se va construi din poveşti ale copiilor inspirate din fapte reale de la Curtea Regală a României, din anii 1914-1918.Echipa de concept şi conţinut a proiectului este formată din Oana Răsuceanu, Adina Lucaciu şi Irina Velcescu.Lor li se alătură Dana Anghel – scenograf şi PetreAncuţa - compozitor. Echipa Muzeului Naţional Cotroceni formată din muzeografi şi referenţi de specialitate - Ştefania Dinu, Oana Zlăteanu, Ştefania Duminică, Ştefania Doloiu şi Anişoara Măciucă – îi vor conduce pe copii prin camerele, sălile şi pe coridoarele muzeului şi îivor introduce în istoria Palatului Cotroceni şi a familiei regale.

Oana Răsuceanu

Oana Răsuceanu (Foto: Cinemagia)

Oana Răsuceanu a derulat o serie de proiecte în zona teatrului şi dansului, ca scenarist / dramaturg, regizor şi coregraf, fiind în continuare activă în aceste domenii. Printre spectacolele realizate de ea până în acest moment se află „Telefonul din colţul străzii” (după texte de Cristian Popescu – spectacol integrat în modulul educaţional cu acelaşi titlu, implementat în 6 licee din Bucureşti în noiembrie 2015, cu sprijinul ArCub, parte din proiectul Eşti Bucureşti!), „DORIAN” (spectacol creat în 2016 cu sprijinul AFCN şi Ministerul Culturii, selecţionat în cadrul FNT2017) şi o serie de spectacole pentru copii, scrise şi regizate de ea. În toamna anului 2016, Oana Răsuceanu a demarat în Bucureşti modulul educaţional pentru copii - „Carina pe drumul spre casă”, compus din spectacolul de teatru cu acelaşi nume (scris şi regizat de Oana) şi o serie de ateliere de teatru pentru copii.
Începând cu 2009, în calitate de trainer, Oana Răsuceanu a derulat o serie de ateliere de dans contemporan şi scenaristică, dedicate adolescenţilor. Din 2009 este membru-fondator, Preşedinte şi trainer al Asociaţiei Culturale Control N.

Irina Velcescu

Irina Velcescu (Foto: Cinemagia)

De-a lungul carierei sale înteatru, Irina Velcescu a jucat în spectacole precum „Nişte fete” (regia Cristi Juncu), ”Shape of Things” (regia Vlad Massaci), „XXL” (regia Cristi Juncu), „Cupluri” (regia Vlad Zamfirescu), „Un pic prea intim” (regia Cristi Juncu), ”BASH” (regia Vlad Massaci), „Iluzii” (regia Cristi Juncu). Filmografia Irinei Velcescu cuprinde roluri în filme precum „Vineri, în jur de 11” şi „Tabasco” (ambele în regia Iuliei Rugină) sau seriale TV precum „O săptămână nebună” (o producţie Media Pro Pictures). Irina a jucat în spectacole de teatru pentru copii şi adolescenţi precum „Răbdărică şi Mofturică salvează Noaptea de Ajun”, „Răbdărică şi Mofturică în misiune cu Zâna Măseluţă”, „Telefonul din colţul străzii„ sau „Carina pe drumul spre casă”. De asemenea, Irina are experienţă ca trainer de improvizaţie şi organizator de ateliere pentru copii şi adulţi.



Cariera în teatru a Adinei Lucaciu (foto: dreapta- Cinemagia) include spectacole precum „Apus de soare” (regia Dan Piţa), „Flori, fete, filme sau băieţi” (regia Mimi Brănescu), „Însemnările unui nebun” (regia Iarina Demian).  În film, Adina Lucaciu a colaborat cu regizori precum Adrian Sitaru (Din dragoste cu cele mai bune intenţii), Radu Muntean (Un etaj mai jos), Luiza Pârvu (Aniversarea), Marian Crişan (Camelia), Cristina Iliescu (Nu azi), Andreea Păduraru (Moebius) sau Iulia Rugină (Breaking News). A colaborat cu Oana Răsuceanu încalitate de actriţă în cadrul spectacolului de coregrafie ”Dear Diary”, în cadrul spectacolului de teatru-dans „Telefonul din colţul străzii” şi în cadrul spectacolului pentru copii „Carina pe drumul spre casă”. Joacă în spectacolele educative pentru copii „Răbdărică şi Mofturică salvează Noaptea de Ajun” şi „Răbdărică şi Mofturică în misiune cu Zâna Măseluţă”. Actriţa are experienţă în lucrul cu copiii având colaborări cu grădiniţe şi şcoli unde a ţinut cursuri de improvizaţie şi actorie.

Adina Lucaciu


 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite