Profesorul Jean-Marie Lehn, laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie, invitat la Conferinţele Ateneului Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 2 mai , de  la ora 19.30, Universitatea din Bucureşti, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, organizează, sub auspiciile Conferinţelor Ateneului Român, conferinţa Steps Towards Life: Chemistry!, susţinută de laureatul Premiului Nobel pentru Chimie, profesorul Jean-Marie Lehn, la Ateneul Român.


În cadrul conferinţei, va fi abordată tema evoluţiei Universului, care a generat forme tot mai complexe ale materiei prin autoorganizare, de la particule, până la materie vie, proces prin care au apărut, aşa cum spune Jean- Marie Lehn, „paşii către viaţă şi gânduri”.

Imagine indisponibilă

Astfel, materia – atât cea însufleţită, cât şi cea neînsufleţită –, organismele vii, dar şi substanţele, sunt formate din molecule şi din structuri ce rezultă din interacţiunea acestora.


Laureatul premiului Nobel, Jean Marie Lehn, va explica modul de funcţionare al acestui proces, dezvăluind paşii de la „moleculele neînsufleţite” la arhitecturile şi sistemele moleculare extrem de complexe care alcătuiesc organismele vii.

Continuăm seria Conferinţelor Ateneului, menţinând nota înalt academică a conferenţiarilor. În intenţia mea, Conferinţele Ateneului Român trebuie să consacre un loc recunoscut de Europa academică, ca un spaţiu de dezbateri de mare rafinament intelectual a unor teme majore ştiinţifice, artistice, politice, literare, cu conferenţiari de mare calibru.  Invitatul principal e întotdeauna o personalitate străină.

Până astăzi, la Ateneul Român, au avut loc 28 conferinţe-dialog. Am fost onoraţi să ascultăm, în cadrul acestor întâlniri, conferinţele unor laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură, Medicină, Economie.

Ne bucurăm să continuăm această tradiţie şi să-l avem invitat, pe 2 mai, pe profesorul Jean-Marie Lehn, laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie “, declară domnul Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii ''George Enescu''.

Profesorul Jean-Marie Lehn este Laureat al Premiului Nobel în anul 1987 pentru lucrarea sa privind criptanzii.  Lehn este unul din cei mai mari chimişti ai tuturor timpurilor, actualmente cadru didactic al Universităţii din Strasbourg. Prin lucrările sale privind criptanzii, pentru care a primit Premiul Nobel, în anul 1987, împreună cu Donald Cram şi Charles Pedersen, a creat Chimia supramoleculară, ale cărei concepte au schimbat profund modul de gândire al oamenilor de ştiinţă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite