Premieră la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova: „Outfitul Şearpelui“, un spectacol de Andrea Gavriliu, pe versurile lui Marius Aldea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul este prezentat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova
Spectacolul este prezentat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova anunţă premiera producţiei „Outfitul Şearpelui“, un spectacol „poeticoregrafic“ realizat de Andrea Gavriliu, bazat pe versurile lui Marius Aldea, versuri care iau pulsul vremurilor noastre, a felurilor prin care individul îşi caută utilitatea în lumea constrânsă de presiunile caracteristice fiecărei vârste. Primele reprezentaţii vor avea loc  vineri, 19 iunie, sâmbătă, 20 iunie şi duminică, 21 iunie.

„Outfitul şearpelui“, care va fi transmis în regim de live streaming, este un spectacol „poeticoregrafic” bazat pe versurile lui Marius Aldea, versuri care iau pulsul vremurilor noastre, a felurilor prin care individul îşi caută utilitatea în lumea constrânsă de presiunile caracteristice fiecărei vârste. Spectacolul prezintă o cronologie a vieţii unui bărbat capabil să-şi amintească de felul în care gândea în copilărie, o (ne)asumare a condiţiei sale de adult (i)responsabil, o perpetuă căutare a echilibrului inexistent. Toate aceste frământări sunt expuse privitorului într-o manieră plastică, dinamică, autoironică, în care corpul actorilor redă ceea ce cuvintele pot comunica numai până la un punct.     

«Hai să-i spunem pe nume: somnul are marele merit că te duce de pe lume» consider că ar fi motto-ul spectacolului. În ciuda tonului fatalist, se va descoperi o mare dragoste de viaţă prin felul în care corpul se supune ritmului şi impulsurilor sale organice. Acest corp nu se poate conecta în mod direct la alte corpuri, dar se poate reconecta la el însuşi prin trecutul său firav, prin prezentul său angoasant, prin viitorul inevitabil. Şase corpuri cu şase «piei»- aceeaşi persoană“, explică Andrea Gavriliu.

Primele reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc de la ora 19.00, vineri (19 iunie), sâmbătă (20 iunie) şi duminică (21 iunie) şi  vor putea fi urmărite aici.

Outiftul Şearpelui_Spectacol

Biletele se pot achiziţiona de la agenţia teatrală sau online de aiciPreţul biletelor este 25 lei (15 lei redus pentru elevi / studenţi / seniori) la Agenţia teatrală, şi 24 lei pe platforma onlineFiecare bilet conţine un cod unic necesar pentru accesarea transmisiunii live pe www.tncms.ro/LIVE

Outfitul Şearpelui

după poezii de Marius Aldea

Concept, regie, coregrafie: Andrea Gavriliu

Muzică: Mihai Dobre

Scenografie: Lia Dogaru

Cu: Claudiu Mihail, George Albert Costea, Alex Calangiu, Vlad Udrescu, Ştefan Cepoi, Cătălin Mihai Miculeasa

Outiftul Şearpelui_Spectacol

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite