„Poziţia copilului“, cu un pas mai aproape de Oscar

„Poziţia copilului“, cu un pas mai aproape de Oscar

Florin Zamfirescu şi Luminiţa Gheorghiu, în filmul „Poziţia copilului“ FOTO: cinemagia.ro

Lungmetrajul „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, a fost inclus pe lista de 76 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nominalizările pentru categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza“, premiul vizat de „Poziţia copilului“, vor fi anunţate pe 16 ianuarie, iar până atunci lista finală cuprinde un număr de 76 de propuneri. Dintre acestea, până la jumătatea lunii ianuarie vor fi alese nouă filme, urmând ca pe 16 ianuarie să fie anunţate cele cinci nominalizări.
 
Printre cele 76 de pelicule se numără filmele propuse de Iran („The Past“, de Ashgar Farhadi, care a câştigat în urmă cu doi ani premiul acestei categorii, cu „A Separation“), Franţa (Gilles Bourdos – „Renoir“), Chile (Sebastian Lelio – „Gloria“), Canada (Louise Archambault – „Gabrielle“), Japonia (Yuya Ishii – „The Great Passage“), Italia (Paolo Sorrentino – „The Great Beauty“), Belgia (Felix van Groeningen – „The Broken Circle Breakdown“), Hong Kong (Wong Kar-wai – „The Grandmaster“) şi Arabia Saudită (Haifaa al-Mansour – „Wadjda“).
   
       
Lista de 76 de filme, o surpriză
 
Lungmetrajul „Poziţia copilului“, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer, după multipremiatele „Maria“ (2003) şi „Medalia de onoare“ (2010).
 
Acest film a adus multă bucurie, dar nu numai celor care l-au făcut, cred că şi românilor iubitori de România. 
 
Luminiţa Gheorghiu, actriţă
 
Filmul a fost recompensat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2013 şi premiul pentru cel mai bun film şi cea mai bună actriţă la Festivalul Internaţional de Film de la Namur.
 
Am contactat-o pe Luminiţa Gheorghiu, care se afla la „Săptămâna Filmului Românesc“ de la Nisa, şi actriţa s-a arătat surprinsă de includerea filmului pe lista de 76 de filme eligibile pentru Oscar. „Îmi daţi o veste extraordinară, nu ştiam. Suntem admişi pe lista de 76? Extraordinar! Eu sunt la «Săptămâna Filmului Românesc» la Nisa şi chiar aseară a avut loc vizionarea filmului «Poziţia copilului». Sala era plină, iar după proiecţie, am stat de vorbă cu spectatorii, unii aveau lacrimi în ochi, iar eu aveam lacrimi în suflet de bucurie. Acest film a adus multă bucurie, dar nu numai celor care l-au făcut, dar cred că şi românilor iubitori de România. Suntem mai aproape de Oscar şi nu ştii niciodată cât de sus ajungi, foarte important este drumul, să mai urci o treaptă şi încă una. Această veste e minunată, dar dacă nu se poate mai mult, pe mine mă bucură foarte tare şi acest traseu.“
 
Suntem mai aproape de Oscar şi nu ştii niciodată cât de sus ajungi, foarte important este drumul, să mai urci o treaptă şi încă una.
 
Luminiţa Gheorghiu, actriţă
 
Filmul vorbeşte despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.
 
Moldova, loc asigurat pe listă
 
De asemenea, propunerea Basarabiei pentru Oscar, filmul „Toţi copiii Domnului“, a fost inclus şi el pe lista celor 76 de filme. Este vorba de o coproducţie româno-moldovenească a studioului Moldova Film-Artis Film din România, regizată de românul Adrian Popovici. În plus, filmul a beneficiat de finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei din România. Pelicula „Toţi copiii Domnului“ descrie drama unui copil care îşi caută mama plecată peste hotare, în timp ce aceasta caută să-l vândă. „Este un mesaj general uman, o problemă tipică pentru foarte multe ţări post-sovietice, care au trecut prin perioada de tranziţie. În plus, am avut personaje din SUA, din Europa“, a declarat Valeriu Ţurcanu, scenaristul filmului.
 
Cea de-a 86-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie 2014, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles (California).
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările